Pagina 1 din 28

Boa constrictor - red tail Boa, common boa

Scris: 23 Mar 2010, 16:14
de movix
Imagine

Şarpele Boa constrictor, face parte din familia Boidae, subfamilia Boinae, şi provine din sudul şi centrul Americii şi de pe insulele Caraibe. Unii şerpi trăiesc lângă cursuri de apă dulce, în semideşert, în regiunile de deşert de pe coastă, pe pajişti şi în păduri, dar cea mai mare parte trăieşte în pădurile tropicale şi în încinsele jungle ecuatoriale.

Boa constrictor este un şarpe neveninos care îşi omoară prada prin strângere şi o înghite în întregime. În funcţie de mărimea pradei, digerarea acesteia poate dura câteva zile sau chiar şi câteva săptămâni. Este cel mai longeviv dintre toate speciile de şerpi, are o durată medie de viaţă de 20 de ani.

Are un corp gros şi un gât subţire, la capătul căruia se află un cap triunghiular. La maturitate atinge lungimea de 2-3 m. Unii ating chiar şi lungimea de 4 m, sau greutatea de 30 kg. Este foarte variat în culori şi modele, însă predomină culoarea gri sau maro-rozalie, cu o serie de şei întunecate pe spate, şei care devin din ce în ce mai întunecate şi mai apropiate spre coadă. Mici pete negre acoperă întreg corpul.

Şarpele boa ţinut în captivitate are nevoie de un vivariu mare, din fibră de sticlă groasă, luminat şi bine ventilat. Acest animal este un şarpe nocturn, îi place să se caţere, mai ales când este mic - aşa că puteţi pune câteva crengi în vivariu, îi place să stea preajma apei – deci este esenţială existenţa unui vas cu apă, suficient de larg ca şarpele să se poată scufunda cu totul, mai ales când îşi schimbă pielea.

Provenind din zone tropicale, şerpilor boa le place căldura intensă: în timpul zilei menţineţi temperatura în vivariu între 30 şi 34 ˚C, iar noaptea coborâţi temperatura la 27-28˚C.

Un boa poate fi timid şi capricios, însă mâncatul rareori este o problemă. Şerpii lungi de până la 1 m trebuie hrăniţi cu unul sau doi şoareci de aproape aceeaşi grosime ca şarpele, la fiecare 5-7 zile. La lungimi de până la 2 m, şerpii boa trebuie să priească câte un şobolan, la fiecare 7-14 zile. Peste această lungime, adăugaţi la meniu un iepure, la fiecare 3-6 săptămâni. Asiguraţi-vă că şarpele are destulă apă proaspătă de băut.

Scris: 03 Apr 2010, 18:23
de Sloby
Metoda de sexare cu marimea cozii si a "pintenilor" este valabila la un sarpe de 60-70 cm??? Mi s-a spus ca e mascul dar...

Scris: 08 Apr 2010, 14:14
de Chuckie
Metoda este aproximativa, dar cu sanse mari sa nimeresti. La femele pintenii sunt foarte mici, aproape invizibili cat sunt pui. Lungimea cozii este variabila si nu e un reper tocmai bun...

Scris: 08 Apr 2010, 17:36
de Sloby
Singura problema acum e cu numele de aceea vreau sa fiu sigur de sex :)). Deocamdata nam de gand sa inmultesc sau chestii dastea si nu ma intereseaza nici marimea la care va ajunge...

P.S. O mica observatie ar fi ca Boa c.c se intelege excelent cu CRB ... :D

Scris: 08 Apr 2010, 20:32
de Constrictor
asa cum spunea si chuckie, sexarea dupa marimea cozi, si uneori si dupa marimea pintenilor poate sa dea gres. cea mai buna sexare e prin sondarea aparatului genital insa asta trebuie facuta de un cunoscator sau specialist existand riscul de ranire a animalului. :snake:

Zizu in action

Scris: 12 Apr 2010, 13:40
de Sloby
Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Zizu in action

Scris: 12 Apr 2010, 13:44
de Sloby
Prima crima de cand e la mine...Dupa personalitatea puternica si apetit, va ajunge un criminal in serie...

Imagine

Imagine

Scris: 12 Apr 2010, 19:19
de movix
pur si simplu superb, sa`ti traiasca :wink:

Scris: 12 Apr 2010, 20:56
de hag
sunt innebunita dupa capul lor. este minunat.

Scris: 12 Apr 2010, 22:18
de alex_snake_gunit
ori mi se pare ,ori ai exagerat cu sobolanu ala sau ce i

Scris: 13 Apr 2010, 10:20
de Sloby
Man nu e exagerat deloc... e un biet soricel .L-a mancat foarte repede (aprox. 10 min) si nici nu s-a stresat.Chiar mai mergea sa ii dau un soarece, dar nu vreau sa-l indop.
Mersi movix!

Scris: 13 Apr 2010, 10:26
de Chuckie
Frumos sarpele, Sloby. Sa-ti traiasca !


El e Hug, catelul casei...

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine

Scris: 13 Apr 2010, 10:33
de Sloby
Asta da 3 kg de sarpe :D.Debia astept sa-l vad si pe al meu asa mare.
Sa iti traiasca sanatos pana la adanci batraneti!

Scris: 13 Apr 2010, 10:34
de Chuckie
Inclin sa cred ca are spre 6-7 kg, cantarul de 3kg da eroare instant...
Si are cam 160 cm, poate ceva mai mult...
Pozele sunt deja vechi, de prin decembrie. :lol:

Scris: 13 Apr 2010, 10:39
de Sloby
3 kg de sarpe era o metafora.E de asteptat sa aiba macar 6-7 kg cum zici tu. Sa traim sa-l vedem la 2.5 m si 25 kg....
In cat timp s-a facut asa mare???