Illuminati si Masonerie. Teoria conspiratiei sau adevar?

[Danut]

Salut!Tuturor celor care va plac,conspiratiile care de mult nu mai sunt decat niste simple conspiratii si au ajuns sa fie adevaruri va dedic blogul meu unde puteti gasi lucruri interesante.Am 10 ani de cand sunt pasionat si ma informez despre aceste chestiuni.Sper sa va placa http://nogovernment.wordpress.com/

[Sloby]

No ofense! La profil scrie ca ai 10 ani, sa inteleg ca te ocupi de chestiunile astea de cand erai in scutece?

[Danut]

Da, decand eram in scutece ma ocup cu asta.

[Smith]

Parerea mea e ca nu exista nici o conspiratie sau manipulare doar oameni prosti.

[movix]

Te contrazic, exista oameni foarte ''destepti'' cu influenta mare, care fac cam ce vor ei. Tu de ce crezi ca a ajuns tara asta in halul asta?

[Chunkypops]

exista ambele si oameni prosti si conspiratii

[Smith]

Ideea ii ca daca nu ar mai fi oameni prosti nu ar mai fi nici o manipulare

[Chuckie]

Deoarece discutia aluneca spre scandal. am sters postarile inutile.
Va rog discutati despre subiect, asta daca aveti cunostinte despre asa ceva...
Postarile inutile gen "asa e", "bravo dom'le" sau mai stiu eu ce inutilitati vor fi sterse.

[Danut]

Studiu asupra francmasoneriei

Ce este Francmasoneria?

Francmasoneria este o societate secretã, rãspânditã azi în lumea întreagã, pretinzând a avea un scop filosofic si umanitar”.[i] Nu vom începe prin a da o definitie completã a Francmasoneriei, ci vom arãta pe rând originile, organizatia si diferitele ei aspecte, rezumându-le la sfârsit într-o definitie. 1.Începuturile Francmasoneriei

Începuturile Francmasoneriei formeazã un subiect de interminabile discutii. În forma de astãzi ea existã din 1717, când 4 loji engleze s-au întrunit la Londra si au format Marea Lojã a Angliei.[ii]În 1723 Andersen întocmi Constitutiile acestei organizatii pe baza Constitutiei mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari rãmãseserã cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constitutiile lui Andersen sunt legea fundamentalã a Francmasoneriei.[iii]

2. Organizarea Francmasoneriei

Membrii Francmasoneriei sunt împãrtiti în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu stiu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din acelasi grad cu ei. Stiu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numãrului gradelor, precum si al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri.Astfel existã Francmasonerie ioanitã sau albastrã. Membrii acesteia sunt împãrtiti numai în trei grade: ucenic, calfã si maestru.[iv] Apoi este ritul scotian sau rosu si cuprinde asa zisele grade înalte, 30 la numãr, iar si mai sus de acestea sunt gradele


invizibile. De obicei însã Francmasoneria ioanitã nu existã decât ca treaptã inferioarã, supusã celei scotiene. Gradele înalte si cele invizibile sunt cele care conduc din umbrã toatã vasta organizatie a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pãmântesc. În vârful piramidei stã Patriarhul, sau Împãratul neîncoronat al lumii.[v]Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selectie de sus; cei din gradele superioare ridicã pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un jurãmânt înfricosãtor si printr-o initiere. Prin jurãmânt, cel ce intrã în gradul nou se obligã sã pãstreze secretul fatã de tot ce va vedea si va cunoaste în acest grad. Prin initiere i se comunicã taine din învãtãtura si misiunea Francmasoneriei, necunoscutã de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave.[vi] Iatã jurãmântul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pãmântului cã nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi si indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de cãlcare a jurãmântului primesc sã mi se taie beregata, sã mi se scoatã ochii, sã mi se gãureascã pieptul, sã mi se smulgã inima, sã mi se scoatã mãruntaiele din trup, sã se ardã, sã se prefacã în cenusã si sã se arunce în fundul mãrii sau sã se împrãstie în cele patru vânturi pe fata pãmântului”.[vii]Alãturi de aceastã organizatie, ocultã chiar pentru membri, existã una administrativã, secretã pentru profani. Francmasoneria lucreazã în ateliere. Atelierele în care lucreazã primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecãrei loji se aflã un venerabil cu rol de presedinte ajutat de mai multi demnitari. Toti sunt alesi pe un an de cãtre membrii lojii.

3.Francmasoneria si evreii

Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte si invizibile au fost create si sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, Lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac Long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franta si America au fost toti evrei.[viii] În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mâna lor. „Biserica israelitã e aliatul nostru firesc, ea ne sprijinã si o multime de iudei sunt în rândurile noastre”, se spunea în revista Francmasonilor din Ungaria, Acacia, 1908, nr. 62.[ix] În Germania lojile dependente de Marea Lojã din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducãtorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot asa în Italia, seful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.Francmasoneria francezã a fost condusã în trecut de evreii Cremieux si Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei.[x]Masoneria nu este numai o simplã reuniune filantropicã sau scoalã filosoficã, ci alcãtuieste un sistem mistagogic, care reaminteste de vechile religii sau culte misteriaco-pãgâne, din care îsi trage obârsia, alcãtuind o urmare si o reînviere a lor… Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel si din cele ce au loc si se sãvârsesc în timpul initierilor. Cãci, dupã cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor si a mortii zeului misteriac si prin reluarea aceasta mimicã a dramei acesteia, cel ce se initia murea dimpreunã cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoanã miticã simbolizând soarele sau natura, care murea iarna si reînvia primãvara – , tot asa si în initierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevãr treapta aceasta a initierii alcãtuieste o expunere dramaticã a mortii protectorului masoneriei, Hiram, si un fel de reluare dramaticã a mortii acestuia în care, cel ce urmeazã a fi initiat suferã dimpreunã cu el, fiind rãnit în aceleasi organe si în aceleasi locuri ale corpului ca si Hiram… Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriacã cu totul diferitã, separatã si strãinã de religia crestinã… Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoasterii cãsãtoriei sau cãsãtoria francmasonã, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”[xi]

5. Francmasoneria si crestinismul

Francmasoneria se prezintã asadar ca o cvasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiintã personalã la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizeazã un panteism naturalist: Hiram simbolizeazã forta universalã care îsi ia temporal mãsti individuale, prezentându-se sub formã de persoane trecãtoare. „Masonul stie cã personalitatea sa nu e nimic si se dezintereseazã de ea. El urcã pânã la principiul interior al initiativei, pe care-l bãnuieste, fãrã a-l putea cunoaste exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasã: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existentele cari cugetã”. Asa zisele persoane omenesti sunt rolurile pe care le joacã trecãtor unul si acelasi actor.„Un actor misterios detine rolul personalitãtii noastre. Cine este artistul care nu se aratã în scenã, ci rãmâne travestit si mascat?… E o energie consacratã Marii Opere, fortã indestructibilã ca orice altã fortã. Aceastã energie este independentã de instrumentul prin care se manifestã printre noi. Ea se transformã fãrã a se stinge… Cine lucreazã deci în noi, dacã nu forta care animã pe predecesorii nostri? Hiram, care învie, este o realitate. Sã stim sã meditãm si sã întelegem. Cã indivizii dispar, putin importã, dacã energia care lucra în ei subzistã. Sã ne dezinteresãm deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individualã. Personalitatea noastrã se va stinge si dacã mai târziu evocatorii nostri si-ar închipui cã intrã în relatie cu noi, ei n-ar constitui o fantomã decât adunând notiunile ce si le-ar putea face despre noi”.[xii]„Individul este produsul tranzitoriu si repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveste pe Marele Arhitect al Universului, trebuie sã notãm cã aceastã expresie nu intentioneazã sã impunã o credintã. Sã ne pãzim deci a ceda acelei leni a spiritului care confundã pe Marele Arhitect al initierilor cu Dumnezeul credinciosilor”.[xiii]Francmasoneria este rationalistã. Ea îndeamnã pe membrii sãi sã supunã totul cugetãrii rationale ca filtru suprem pentru tot ce au sã admitã. [xiv] Iatã ce zice un alt francmason: „Nici forta statului, nici cerinta nu sunt eterne… Atunci ce poate regenera poporul cãzut în dezordine? Nimic altceva decât stãpânirea mãsuratã a ratiunii… Idealul FM constã în a construi pe nesimtite o republicã universalã si democratã a cãrei reginã va fi ratiunea, iar consiliul suprem, adunarea înteleptilor. În virtutea principiului care a prezidat la nasterea Francmasoneriei, ea va putea, bazându-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Ratiunii, sã dea o viatã moralei crestine”[xv]Din acestea rezultã si raportul francmasoneriei fatã de crestinism. Mai putem aduce câteva citate pentru a arãta atitudinea directã a FM fatã de crestinism. Tot autorul din care am citat mai sus declarã: „Mai vedeti mântuirea oamenilor într-o renastere religioasã? O! visul imposibil! Boltile sanctuarelor ale cãror ruine voiti sã le reparati, nu vor mai vedea niciodatã decât un ecou slab al rugãciunilor de odinioarã. Nu mai existã Dumnezeu pentru a mai învia mortii si Acela (Hristos) ale cãrui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera cã un miracol asemãnãtor va opri coborârea lui lentã în groapa uitãrii. Mai mult ca totdeauna o credintã laicã se substituie unei credinte supranaturale”.[xvi] Fr. O. Wirth în lucrarea citatã comparã pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimând doar acelasi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoanã ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea si învierea lui Hiram). E acelasi mit, doar numele e altul.[xvii] O libertate a vointei nu admite FM Totul în lume, chiar si viata sufleteascã, decurge dupã o lege necesarã neschimbabilã. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerând cã microcosmul sau lumea micã, se construieste ca si macrocosmul, lumea mare”.[xviii]Dar Francmasoneria nu reprezintã o conceptie statisticã, ci se multumeste sã existe si ea alãturi de crestinism. Francmasoneria e prin excelentã dinamicã. Ceea ce cere mai mult adeptilor e actiunea, reclãdirea lumii, conform principiilor ei. Astfel FM luptã cu îndârjire sã elimine din omenire conceptia opusã ei, crestinismul, si institutia care-l sustine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, scoala laicã, cãsãtoria civilã, difuzarea principiilor anticrestine în masele largi. În unele state cum sunt Franta[xix], Spania[xx], Rusia[xxi], devizele acestea au fost realizate. În alte tãri se merge cu pasi repezi spre aceastã stare. Biserica stã în fata ofensivei puternice a unui dusman necrutãtor.

6. Scopul Francmasoneriei

Francmasoneria îsi tine ultimele ei scopuri în secret. Dar fãrã voia ei se strevãd adeseori aceste scopuri, din mãrturisiri masonice mai mult sau mai putin învãluite. Regulat, francmasoneria spune cã scopul ei este cercetarea adevãrului si actiunea caritabilã.Dar de o actiune caritabilã francmasonicã nu s-a împiedicat nimeni pânã acum. Si apoi de ce ar fi lipsã de o asociatie clandestinã si de secrete, pentru desfãsurarea unei actiuni caritabile?În realitate când masonii explicã mai larg sensul actiunii lor caritabile, vezi cã e vorba de o fericire a lumii prin scãparea de ideile ei de acum, prin asezarea ei pe temeliile principiilor rationaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confundã cu ceea ce s-a convenit sã se numeascã, caritate. Cedarea câtorva bucãti de pâine, din prisos, nu-l achitã de datoria sfântã ce o contracteazã initiatul fatã de umanitate. A face bine comportã un întreg program de viatã”. Într-o formã eufemistã, Fr. O. Wirth[xxii] aratã asadar cã nu caritatea este scopul Francmasoneriei.Iar cercetarea adevãrului de care vorbeste FM trebuie înteleasã ca o lansare a tuturor ideilor de destrãmare a Statului si a Societãtii. Toate ideile de extremã stângã ale comunismului au fost pregãtite în Loji si aplicate de francmasoni. La fel, toate ideile anticrestine, de totalã emancipare a instinctelor omenesti inferioare de sub prestigiul virtutilor crestine. De la Marx pânã la Lenin si Trotzki, toti sefii mai de seamã ai comunismului au fost evrei si francmasoni, sau cel putin francmasoni.Ziarul francmason Latomia scrie (Iulie 1849, p. 237): „Nu putem decât sã salutãm socialismul ca pe un excelent aliat al FM în munca de înnobilare a omenirii, în strãduinta de a promova binele omenirii. Socialismul si masoneria împreunã cu comunismul au tâsnit din acelasi izvor”[xxiii].Scopul Francmasoneriei stã în legãturã cu soarta întregii omeniri. FM luptã pentru o anumitã directionare, pentru o anumitã tintã a întregii vieti omenesti colective si individuale. Care este acest scop? Dintr-o multime de mãrturisiri masonice si din descifrarea sensului ce se desprinde din toatã activitatea de pânã acum a FM, rezultã cã acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusã de francmasoni, adicã de evrei. O republicã cu desãvârsire laicã, cu o omenire îndobitocitã de mizerie si de patimile inferioare dezlãntuite.Iatã ce spune acelasi Fr. O. Wirth, în manualul maestrului: „Sã avem curajul sã ne zicem religiosi si sã ne afirmãm apostoli ai unei religii mai sfinte decât toate celelalte. Sã propagãm Religia Republicii, care va forma inima cetãtenilor si va cultiva virtutile republicane”.[xxiv] Tema întemeierii republicii mondiale sub stãpânirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al FM, din 1900, tinut la Paris.[xxv]Când vorbesc metaforic, francmasonii se prezintã ca zidarii care au sã rezideascã, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamnã, fãrã metafore, restabilirea dominatiei lui Israil asupra lumii întregi.[xxvi]Numai din tendinta FM, dupã republica laicã, internationalã si extrem de democraticã se explicã de ce toate revolutiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date crestinismului, principiului monarhic si national, principiului autoritãtii, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului national si a factorului crestin au desfiintat Francmasoneria. Asa a fãcut si Italia prin Mussolini în 1925[xxvii], si Germania prin Hitler. În Ungaria a fost desfiintatã dupã prãbusirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se cã acest comunism a fost creatia lojilor[xxviii].

7. Francmasoneria în România

Nu vom face un istoric al Francmasoneriei în România. Pânã la rãzboi nu s-a bucurat de dezvoltare remarcabilã. Abia de la rãzboi încoace si mai ales în ultimii vreo 10 ani, a luat un avânt ce dã de gândit. Din cele sase grupe francmasonice române, una e pur evreiascã: B’nai B’rith, alta Federatia lojilor simbolice de rit ioanit din România e evreo-ungureascã (în Ardeal) si în 1933 s-a unit cu Marea Lojã Nationalã Românã, iar o a treia e evreo-nemteascã: Marea lojã germanã din România. Românii se gãsesc numai în celelalte trei: Marea Lojã Americanã din România (afiliatã la Marea Lojã Americanã din New York), Marele Orient din România afiliat la Marele Orient din Franta, si care cuprinde 90% evrei si, în sfârsit, Marea Lojã Nationalã din România, care afiseazã tricolorul, afecteazã lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv cã e jidovitã, dar aceasta e numai o mascã cu scopul de a vâna cât mai multi ofiteri si alti buni români.[xxix]Marea Lojã Nationalã condusã pânã în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în douã, o parte lojile ei – cele provinciale si cinci din cele zece bucurestene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Dar pe dl. Sadoveanu l-au urmat numai masonii din primele trei grade, cei din gradele superioare au rãmas cu dl. Pangal. Si cum masonii primelor trei grade sunt condusi de cei din gradele superioare se pare cã schisma din Marea Lojã Nationalã e tot numai o cursã pentru românii naivi pe care prestigiul unui Sadoveanu îi atrage mai mult decât dl. I. Pangal. De altfel, gruparea d-lui Sadoveanu s-a aliat cu Marele Orient.[xxx]Despre opiniile de mason ale d-lui M. Sadoveanu citãm doar urmãtoarele rânduri din cuvântarea rostitã la adunarea din 2.VII.1933, a Marii Loji Nationale. Sub un vãl eufemist se întrezãreste toatã adversitatea masonicã fatã de credinta crestinã si ideea nationalã: „Liber cu adevãrat e numai acel maestru care izbândeste a-si domina pasiunile si a se elibera de prejudecãti. Cel care pãstreazã ura de rasã, obscurantismul violentelor, suficientele dogmatice, e un sclav ca si cel care nu-si poate domina pasiunile degradante”.[xxxi]Foarte sistematic zeflemiseste dl. M. Sadoveanu credinta crestinã ortodoxã pe care o socoteste o credintã pentru naivi, mult inferioarã stiintei „egiptene” a „Magului” superior în romanul „Creanga de aur”.Numãrul masonilor din România era încã în 1932 întristãtor de urcat. Astãzi se pare cã sunt si mai multi. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaste cã România fatã de aceste tãri vecine are enorm de multi.Influenta masonilor în viata mai nouã a Statului nostru se resimte dureros, dictând din toate locurile de conducere.De altfel si în Marea Lojã Nationalã se aflã evrei.

8. Asa-zisa Masonerie Nationalã Românã

Dar asupra Masoneriei Nationale Române trebuie sã insistãm ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din România si al Marii Loji Nationale a d-lui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoialã, odatã ce el este în strânsã comuniune cu Marele Orient din Franta, despre care însãsi întâmpinarea Masoneriei Nationale Române cãtre Sfântul Sinod spune: „Prima mare organizatie dizidentã a fost asa numitul Mare Orient din Franta, care încã din secolul al VIII-lea s-a îndepãrtat încetul cu încetul de masoneria traditionalã, suprimând obligativitatea credintei în Dumnezeu si în nemurirea sufletului, precum si aceea a contractãrii jurãmântului pe Sf. Scripturã, dintr-un asa zis spirit de liberã cugetare, si ajungând în anul 1878, la însãsi primirea ateilor în Ordin. Aceasta a provocat, dupã cum era si firesc, o imediatã rupturã a relatiilor între marile loji masonice regulate cu Marele Orient din Franta, si de atunci încoace atât Marele Orient din Franta cât si toate organizatiile afiliate lui, din lumea întreagã, sunt socotite ca schismatice, eretice si orice relatii sunt interzise între masonii regulati si membrii acestor organizatii”.

Noi vom arãta în primul rând, cã existã relatii între organizatiile masonice cu care este afiliatã Masoneria Nationalã Românã si între cele ce stau în legãturã cu Marele Orient din Franta, iar în al doilea rând vom pune în adevãrata luminã atitudinea fatã de religie a Masoneriei, ce se pretinde adversarã Marelui Orient din Franta.

a) Marele Orient din Franta si Marea Lojã din Franta stau în asa strânse legãturi, încât în fiecare an se adunã delegatii lor într-un convent comun[xxxii]. Marea Lojã din Franta însã face parte din Asociatia Masonicã Internationalã (A.M.I.) cu sediul în Geneva, împreunã cu Marile Loji din Belgia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Elvetia, Cehoslovacia, Spania, Viena si Iugoslavia, dintre care multe au legãturi cu Masoneria Nationalã Românã. (Vezi întâmpinarea amintitã mai sus.) De altfel A.M.I. luptã pentru ca „într-un viitor mai apropiat sau mai depãrtat, lantul mondial sã se încheie în sensul ca diferitele dialecte masonice ale umanitãtii sã se uneascã într-o limbã comunã”[xxxiii]. Deci si acum sunt numai deosebiri dialectale.

Cu Marele Orient din Franta are legãturi Marea Lojã din Viena[xxxiv]. Ori Marea Lojã din Viena stã în relatii oficiale cu Marea Lojã din Anglia[xxxv] si deci si cu Masoneria Nationalã Românã.

Cât de neserioase si de trecãtoare sunt suspendãrile de relatii între diferitele organizatii francmasonice se vede si din pilda ce au dat-o în anii recenti francmasoneriei germane. Atât cele trei Mari Loji prusiene vechi care se socotesc foarte nationale, cât si alte patru din cele umanitariste: Marea Lojã din Hamburg, cea din Bayreuth, cea din Frankfurt pe Main si cea din Darmstadt, au rupt relatiile cu Marea Lojã din Viena, socotitã internationalistã. Însã în acelasi timp Marile Loji din Hamburg, Bayreuth si Frankfurt pe Main au reluat relatiile cu Marea Lojã din Anglia, care are la rândul ei relatii cu Marea Lojã din Viena[xxxvi].

Cu drept cuvânt observã Fr. Hasselbacher în opera sa monumentalã Entlarvte Freimaurerei 1936, vol. I, p.71: „Ori-ce scolar care cunoaste regulile elementare de matematicã stie cã: douã mãrimi egale cu o a treia, sunt egale si între ele. Dacã a=b si b=c, atunci si a=c”. Dacã Masoneria Nationalã Românã are legãturi cu cea din Austria, iar aceasta cu Marele Orient din Franta, evident cã prin masoneria austriacã existã legãturi si între Masoneria Nationalã Românã si Marele Orient Francez.

Ce însemneazã acum cã douã organizatii masonice au legãturã si ce însemneazã cã legãturile acestea sunt suspendate?

Când douã organizatii masonice stau în legãturi atunci ele comunicã oficial prin organele lor conducãtoare. Astfel în „Regulamentul de organizare si functionare al Marii Loji Nationale Române” art.45 lit. i, se spune despre Consiliul Marii Loji Nationale, care este puterea ei executivã, cã „reprezintã împreunã cu Marele Maestru, Mare Lojã Nationalã din România pe lângã conducerea supremã a fiecãrui Rit de pe lângã Marile Puteri Masonice Strãine”[xxxvii]. Legãturile acestea primesc un caracter si mai permanent si mai concret prin aceea cã cele douã organizatii masonice în legãturã îsi desemneazã câte un delegat, care e numit membru regulat cu un rang superior în Marea Lojã prietenã. Iatã ce spune citatul Regulament în aceastã privintã la art. 6: „Marele Maestru poate sã numeascã pe orice frate ca sã-l reprezinte într-o Mare Lojã sorã din strãinãtate, de asemenea el poate numi ca membru al Marii Loji Nationale din România, cu rangul pe care-l crede potrivit, pe orice frate desemnat ca reprezentant al Marelui Maestru al unei Mari Loji sorã din strãinãtate”[xxxviii].

În felul acesta în fiecare organizatie francmasonicã sunt prezente organizatiile strãine masonice. În afarã de aceste legãturi membrii din lojile unei organizatii pot vizita oricând lojile de grad egal sau inferior ale unei organizatii strãine, iau parte la festivitãtile lor si pot fi numiti membri de onoare ai acelei organizatii strãine[xxxix]. Fr. Hasselbacher dovedeste în opera citatã, pe baza unui vast material din arhivele lojilor germane desfiintate, cã suspendarea legãturilor între douã organizatii masonice lasã mai departe putinta membrilor din lojile unei organizatii de a vizita lojile celeilalte organizatii, numai cât aceste vizite n-au un caracter oficial, ci numai unul oficios[xl]. Masonii individuali sunt frati pe tot globul pãmântesc, oricãrei organizatii ar apartine. Oricãrui rit ar apartine un mason, el este frate cu toti masonii de pe glob[xli].

De altfel, aceste suspendãri de relatii sunt accidentale, ele nu sfãrâmã unitatea si simpatia fundamentalã, care leagã întreaga Francmasonerie universalã. Si se depun totdeauna cele mai mari strãduinte ca aceste suspendãri sã înceteze cât mai repede si unitatea sã devinã tot mai strânsã. Ba mai mult, aceste suspendãri de relatii au loc numai între organizatiile masoneriei ioanite, a primelor trei grade. Masoneria gradelor superioare e un front unitar. Ori masoneria primelor trei grade e numai un stadiu de trecere spre cea superioarã si e condusã de aceea. Deci supãrãrile între organizatiile masonice subalterne sunt numai niste iluzii, niste concesii fãcute spiritului neprogresat în masonerie al membrilor inferiori, cãrora le place sã creadã cã sunt în ceartã cu masoneriile strãine.

Dãm câteva citate în acest sens din cartea masonilor vienezi, Das Blaubuch der Freimaurerei (Viena, 1933):

„Organizarea ritului scotian este foarte potrivitã pentru urmãrirea si ajungerea scopului sãu depãrtat. Existenta fapticã a unui lant mondial francmason, cel putin în cadrele ritului, este în opozitie cu organizatiile, din nefericire încã asa de neînchegate, ale francmasoneriei ioanite, care se luptã între ele din motive dogmatice – avantajul fundamental al lucrãrii sale. Ritul scotian cu ale sale 36 de Supreme consilii constituie pentru toate teritoriile francmasone cu o aceeasi doctrinã, un acelasi mod de a lucra, asadar unul si acelasi front unitar francmasonic. Ritul scotian este afarã de aceea un pasaport cãtre toate atelierele corespunzãtoare ale masoneriei si oferã asadar raza cea mai mare de actiune”[xlii].

Sã observãm cã Marea Lojã Nationalã Românã, care are sub administratia sa gradele 1-3, este sub autoritatea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scotian Antic si Acceptat[xliii]. Între cele 36 supreme Consilii numite în cartea citatã, se aflã si cel din România si cel din Franta, autoritatea supremã a masoneriei franceze[xliv]. Pentru întãrirea unitãtii între organizatiile gradelor inferioare lucreazã afarã de amintita Association Maçonique Internationale cu sediul la Geneva, care întruneste Marile Loji Simbolice (ale primelor trei grade), Die Allgemeine Freimaurerei Liga (Afeme) cu sediul în Basel, care întruneste pe masoni individuali pentru a realiza lantul mondial al masoneriei[xlv]. Aceste organizatii tin des congrese în diferite centre europene. In Fr. Hasselbacher op. cit. vol. I, p. 53-80 se gãsesc multe citate de ale francmasonilor cã Masoneria este una. Luãm pe Marele Maestru al Marei Loji din Bayreuth, prof. Blunschli care a scris în Freimaurerei Zeitung din 11.IV.1874 : „De câtiva zeci de ani lojile se adunã si iau un caracter tot mai national, desi misiunea lor este internationalã. De ce aceasta? Ce sens are? Cãci dacã francmasoneria nu are nimic cu patria, de ce se îmbracã în forme nationale? Sâmburele cel bun al acestei miscãri este trebuinta dupã o mai mare consolidare, pentru a valorifica mai bine puterea confederatiei masonice.

Însemnãtatea internationalã a masoneriei nu e slãbitã prin aceasta, dimpotrivã puterea ei de actiune, eficacitatea ei devine si mai urcatã”[xlvi].

b) Sã lãmurim acum atitudinea în chestiune religioasã a Masoneriei ce se pretinde supãratã cu Marele Orient Ateu din Franta. Mai întâi câte ceva din „Constitutia si Regulamentul” Marii Loji Nationale Române. Observãm însã cã în aceastã Constitutie si Regulament nu sunt fixate decât chestiuni formale de procedurã, idealurile organizatiei, principiile ei; cuprinsul discutiilor din ateliere nu este fãcut cunoscut. Constitutia si Regulamentul îndrumã de câte ori e vorba de o chestiune mai importantã la Marile Constitutii, Traditiile si Reperele Ritului. Constitutia si Regulamentul Marii Loji Nationale nu e document pe baza cãruia sã se poatã spune ceva definitiv referitor la scopurile si actiunea ei, cu atât mai mult cu cât acest document însusi vorbeste de secretele masonice a cãror divulgare este socotitã între infractiunile cele mai grave[xlvii]. Ba într-un loc spune acest document: „În Loji se primesc cunostintele care nu se publicã nicãieri si pe care nu le putem învãta decât în Lojã”[xlviii].

Dar chiar si din putinele expresii ale acestui document se poate trage o concluzie care aratã suficient conflictul masoneriei cu doctrina Bisericii. E adevãrat cã în art. 3 al Constitutiei, Statutelor etc. se prevede cã „nimeni nu poate fi primit în francmasonerie dacã nu crede în Dumnezeu si în nemurirea sufletului”. Legãmintele si jurãmintele masonilor fatã de Ordin sunt contractate pe Sf. Scripturã (p. 4). Dar în altã parte[xlix] se spune: „Oricare ar fi religia sau cultul cuiva, el nu poate fi exclus din Ordin, dacã crede în Marele Arhitect al Universului si practicã învãtãturile sfinte ale moralei”.

Pânã aici n-ar fi nimic grav. S-ar putea spune: sunt atâtea alte Societãti în care nu se cere nici acest minim de credintã religioasã. Numai cât celelalte Societãti au altfel de obiective economice, culturale, câtã vreme Francmasoneria se socoteste dacã nu un adversar al Bisericii, în orice caz un concurent al ei, cu o credintã proprie a ei. Cãci iatã ce se spune în pasajul citat putin mai la vale: „masonii, cele mai virtuoase elemente ale tuturor credintelor… cautã sã demonstreze superioritatea credintei pe care o profeseazã”. Asadar un francmason evreu, fãrã a-si însusi, prin intrarea în Francmasonerie, credinta crestinã, e socotit si de francmasonii crestini ca având o credintã superioarã aceleia pe care a revelat-o Însusi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. În mândria francmasonilor de a se socoti deasupra crestinismului[l], se aflã implicatã negarea Divinitãtii crestinismului, cea mai gravã dintre erezii.

Aceeasi concluzie se deduce si din alte datorii impuse masonului. Dupã ce se spune la p. 74 cã „printre noi sunt Frati de toate religiile si rasele”, la p. 75 se cere: „trebuie sã preferi pe un Francmason oricãrui alt om, când solicitã, în conditii egale, aceeasi situatie”. Purtarea aceasta trebuie s-o aibã un mason nu numai fatã de alt mason din tarã, ci si fatã de cei din strãinãtate, cãci art. 5 al Constitutiei, Statutelor etc., p. 4 spune: „Oricãrui rit i-ar apartine un mason, el este frate cu toti masonii de pe glob”. Prin urmare masoneria formeazã o cofraternitate mai presus de religie, de neam si de familie. Un mason considerã mai apropiat siesi pe un evreu mason decât pe un român crestin. Prin aceasta se rupe legãtura bisericeascã dintre cei care formeazã, dupã Apostolul Pavel, Trupul tainic al Domnului. Se poate spune cã masonul iese din Bisericã, precum iese din comunitatea nationalã. „Familia, prietenii – se spune mai departe la p. 75 – sau vecinii sã nu afle chestiuni în legãturã cu activitatea francmasonicã, atât personalã, cât si cea colectivã”.

Putem pune de pe acum întrebarea: ce rost mai are jurãmântul pe Sf. Scripturã când îl rosteste si un evreu care nu crede în ea, sau când se respinge originea divinã a ei?

Dar poate cã cel putin nu se cuprinde în Marea Lojã Nationalã decât România, asa cã acea cofraternitate cu masonii din alte tãri rãmâne o legãturã destul de platonicã. Chiar asa de ar fi si totusi ar fi grav: se afirmã în principiul care pune mai presus de legãturile bisericesti si nationale pe cele masonice. În realitate Masoneria Nationalã Românã cuprinde multi strãini si nu existã nici o piedicã pentru a cuprinde si mai multi. E adevãrat cã Supremul Consiliu gr. 33 nu admite în sânul sãu ca membri activi decât o pãtrime de membri neortodocsi[li].

Dar numãrul membrilor ar fi al Supremului Consiliu care se limiteazã între 9-33. Destul este dacã o pãtrime din ei pot fi neortodocsi. Dar Supremul Consiliu are si membri emeriti. Între acestia numãrul strãinilor nu este limitat. Dar ceea ce-i mai important e cã grosul Masoneriei Nationale îl formeazã membrii din celelalte grade, de la 1-32, si mai ales cei din primele 3 grade. Între acestia numãrul strãinilor iarãsi nu e limitat. Fatã de toti acesti strãini masonul român e obligat sã le dea sprijin în toate împrejurãrile când se cere – în anumite cazuri cu riscul vietii[lii]. Refuzul sprijinului cerut aduce una din cele mai mari pedepse[liii].

Dar acum sã luminãm si mai bine atitudinea fatã de crestinism a Masoneriei Române, confruntând-o cu câteva citate din amintita Blaubuch a Masoneriei austriece, care este în legãturã si cu cea din Anglia si cu cea românã. Francmasonul vienez dr. Oscar Trebitsch spune în articolul Freimaurerei u. Radikalismus: „Caracteristica permanentã a Masoneriei este accentuarea necesar imanentã a caracterului autonom al eticei sale si prin aceasta în mod necesar si negarea oricãrei posibilitãti a vreunei etici, heteronome, fie ea crescutã metafizic pe terenul speculatiei filosofice, fie pe cel al speculatiei teologice” (p. 65).

În aceastã carte francmasonul Dr. Kurt Reichl scrie: „Francmasoneria este în fiinta ei adânc pãtrunsã de ideea cã, pe terenul credintei, nu poate fi dogmatizatã o anumitã convingere privitor la ceva imposibil de cunoscut. Ea stã pe punctul de vedere cel cu adevãrat tolerat, cã fiecare are sã-si facã socoteala cu infinitul dupã trebuintele sale religioase. Felul credintei, de semnul ce-l dã fiecare notiunii sale despre Dumnezeu, nu e pentru Francmasonerie nimic, pentru ea totul este conducerea eticã a vietii care rezultã din conceptia despre lume a respectivului ins” (p. 31).

Întâlnim asadar acelasi indiferentism fatã de revelatia crestinã, pusã în rând cu oricare altã credintã. Nici o grijã pentru unificarea sufletelor în aceeasi credintã crestinã, ci insul e justificat în tendinta de a avea o atitudine cu totul individualã în chestiunea religioasã. Nu sustine nici Biserica impunerea cu sila a credintei crestine, dar propovãduieste sus si tare cã aceastã credintã e revelatã de Dumnezeu, deci singura adevãratã în plenitudinea ei, si dezaprobã fãrâmitarea societãtii omenesti în tot atâtea credinte câti indivizi sunt. Francmasoneria afirmã cã n-are nici o dogmã. Dar are si ea pe cea a individualismului, socoteste ca valoare supremã judecata individualã. Cel putin pentru ochii lumii, cãci în realitate impune adeptilor ei destule convingeri si secrete de al cãror rost si sens nu au sã se întrebe masonii gradelor inferioare.

Acelasi lucru îl afirmã Dr. K. Reichl si în alt loc al numitei cãrti, într-o controversã cu iezuitul Fr. Muckermann despre încrederea în umanitatea purã, pe care francmasoneria o are, pe când crestinismul nu: „Sã recunoastem clar si fãrã echivoc deosebirea fundamentalã. D-v vã exprimati hotãrât bãnuiala în posibilitatea unei umanitãti care nu e în legãturã cu un Dumnezeu personal, care nu e strãbãtutã de credinta în Dumnezeul personal al Bisericii. Francmasonul, asa cum îl înteleg eu (!!) nu e ateu, conceptia despre lume a Francmasoneriei are principiul unei fiinte supreme, unei ultime temelii spirituale a existentei. Dar cu deosebirea fericitã (heilsarmee), antidogmaticã fatã de dogma Bisericii infailibile si singurã mântuitoare, cã ea lasã continutul, culoarea notiunii de Dumnezeu subiectivismului fiecãruia. Ea socoteste cã existã o credintã, dar aceasta nu trebuie dogmatizatã drept o cunoastere care trebuie sã fie singurã adevãratã, asadar imposibilã. Nu e linia d-v., prea venerate, sã admiteti umanitatea laicã a francmasonului care nu e hrãnitã de o credintã precisã într-un Dumnezeu personal, ca întemeiatã, adevãratã si variabilã. Vã îndoiti de garantiile interne ale acestei umanitãti. Socotiti cã numai ideea de umanitate a credintei crestine posedã putere îndatoritoare” (p. 25-26). Iar în alt loc: „Sigur ideea masonicã despre umanitate nu e determinatã religios, în sensul cã nu cere înrãdãcinarea ei într-o religie anumitã, respectiv în cea catolicã” (p. 20).

În spiritul acesta liber cugetãtor vorbesc masonii despre religie atunci când vor sã-si prezinte în trãsãturi simpatice organizatia lor. Adevãratele lor sentimente sunt însã direct ostile la adresa religiei. Ele izbucnesc adesea în expresii nemascate, în felul acelora pe care le-am inserat în refrenul acesta la alt loc.

Dupã ce am arãtat cã si masoneria zisã nationalã face parte din organizatia mondialã a masoneriei, fiind angajatã în urmãrirea scopurilor comune ale masoneriei, si dupã ce am arãtat cã masoneria întreagã e cel putin liber cugetãtoare pe teren religios, sã mai revenim putin asupra scopului masoneriei în care e încadratã masoneria nationalã.

Am mai spus cã scopul masoneriei nu e cercetarea filosoficã a adevãrului si nici filantropia. Acestea n-ar trebui tinute într-un secret atât de sever. Scopul ei este unul politic. Si este unul si acelasi pentru toatã masoneria. De aceea se strãduieste sã formeze un front cât mai strâns, cum am vãzut din paginile anterioare. Cã scopul ei este unul politic, nu de politicã de partid, ci de conceptie, ceea ce-i si mai grav, ne-o mãrturiseste masonul Dr. K. Reichl în opera amintitã, p. 35, aprobând urmãtoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Dacã politica însemneazã a te aprinde de suferinta oamenilor pentru apãrarea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerinte culturale de mare valoare din punct de vedere etic si estetic, atunci, da, masoneria face politicã, atunci masoneria este politicã”. Mai precis ne aratã orientarea politicã a masoneriei mãrturisirile aceluiasi mason, cã organizatia din care face parte luptã pentru „libertatea personalã si democratie”, care nu trebuie lãsatã sã fie sfãrâmatã de „dictatura barbarã de dreapta sau de stânga” (p. 24). În acelasi sens se exprimã pe larg masonul Dr. Oskar Trebitsch în amintita carte, dezvoltând cã masoneria e contrarã oricãrui radicalism, oricãrei conduceri autoritare si pentru larga democratie (p. 64). Pe linia aceasta masoneria e contra monarhiei desi întâmpinarea Masoneriei Române spune altfel. Dr. Reichl mãrturiseste cã Masoneria a vãzut în instaurarea republicii în Spania îndeplinindu-se o aprinsã dorintã a ei. „Nimeni n-a negat din latura Masoneriei cã între întemeierea republicii si masoneria spaniolã existã strânse legãturi. Nici n-a rãmas nimãnui cã fratilor din Marele Orient li s-au împlinit prin noua organizare de stat o aprinsã dorintã” (p. 17).

Astfel nu e de mirare dacã Francmasoneria declarã acum cã stã în rãzboi din Spania, cu totul în ajutorul Frontului Popular. În ziarul ABC din Madrid, din 20.X.1936, foaie redactatã ca toate foile de pe teritoriul Spaniei comuniste de sovietele muncitoresti, gãsim urmãtoarea declaratie din partea Masoneriei: „Situatia actualã este asa de extraordinarã si de tragicã, încât suntem nevoiti sã rupem tãcerea noastrã obisnuitã. Masoneria spaniolã este deplin, total si absolut de partea Frontului Popular, de partea guvernului legal si împotriva fascismului”. În ziarul El Dia Grafico din 15.X din Barcelona se spune: „Multumitã înteleptei prevederi a masonilor o mare parte din comandã în Guardia civil si Guardia de asalt (trupe politienesti create în mod special de republicã) era încã înainte de 18 august în mâna republicanilor de încredere. Masonii au fost aceia care au fãcut ca cea mai mare parte din flota de rãzboi sã se punã în serviciul Frontului Popular si ofiterii rãsculati sã fie închisi. Masonii au fost aviatori care s-au asezat în fruntea flotei noastre aviatice. Comandantii celor mai multe din sectiunile armatei noastre sunt masoni. Masonii sunt în majoritate aceia care, în presã, pe tribune, la microfon au sustinut focul în suflete. Masoni sunt si aceia care pregãtesc victoria în etape. Masoni în sfârsit, aceia care lucreazã în strãinãtate ca neutralitatea sã fie pãrãsitã”[liv].

Din cele de mai sus se strãvede destul de bine cã nu sunt deosebiri reale si serioase între masoneria mondialã cãreia îi apartine Masoneria Nationalã Românã si Masoneria afiliatã Marelui Orient Francez. Astfel, având în vedere ceea ce am dezvoltat în toate capitolele acestui referat, putem formula urmãtoarele:

Concluzii:

Francmasoneria este o organizatie mondialã, secretã în care evreii au un însemnat rol, având un rit cvasi-religios, luptând împotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, împotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republicã internationalã laicã (tendinta din urmã a se vedea în Blaubuch der Freimaurerei, Wien 1933, p. 82, în art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaste cã „Masoneria urmãreste planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricãciune moralã, de dezordine socialã. Biserica osândeste francmasoneria ca doctrinã, ca organizatie si ca metodã de lucru ocultã si în special pentru urmãtoarele motive:

1. Francmasoneria învatã pe adeptii ei sã renunte la orice credintã si adevãr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i sã admitã numai ceea ce descopere ratiunea lor. Ea propagã astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale cãrui învãtãturi sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali sã si-i facã membri si obisnuindu-i pe acestia sã renunte la credinta crestinã, francmasoneria îi rupe de la Bisericã, si având în vedere influenta însemnatã ce o au intelectualii asupra poporului e de asteptat ca necredinta sã se întindã asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sã rãspundã cu o contra propagandã.

2. Francmasoneria propagã o conceptie despre lume panteist-naturalistã, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoanã, deosebitã, destinat nemuririi.

3. Din rationalismul si naturalismul sãu, francmasoneria deduce în mod consecvent o moralã pur laicã, un învãtãmânt laic reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezultã din credinta religioasã si din destinatia omului la o viatã spiritualã eternã. Materialismul si oportunismul cel mai cras în toate actiunile omului, este concluzia necesarã din premisele francmasoneriei.

4. În lojile francmasoneriei se adunã la un loc evreii si crestinii si francmasoneria sustine cã numai cei ce se adunã în lojile ei cunosc adevãrul si se înaltã deasupra celorlalti oameni.

Aceasta înseamnã cã crestinismul nu dã nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevãrului si dobândirea mântuirii membrilor sãi. Biserica nu poate privi impasibil cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sã fie considerati într-o situatie superioarã crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevãrurilor celor mai înalte si al mântuirii.

5. Francmasoneria practicã un cult asemãnãtor celui al misterelor pre-crestine. Chiar dacã unii adepti ai ei nu dau nici o însemnãtate acestui cult, se vor gãsi multe spirite mai naive asupra cãrora acest cult sã exercite o oarecare fortã cvasi-religioasã. În orice caz prin acest cult francmasoneria vrea sã se substituie oricãrei alte religii, deci si crestinismului.

În afarã de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare si motive de ordin social, când întreprinde actiunea sa contra francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuã si subversivã subminare a ordinii sociale prin aceea cã îsi face din functionarii statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritãti pãmântesti decât aceleia care reprezintã ordinea stabilitã vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori nestiuti încã nici de ei, având sã lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptã nesincerã, pe la spate, niciodatã nu existã o sigurantã în viata statului si ordinea stabilitã. E o luptã ce ia în sprijinul ei minciuna si întunericul. Împotriva jurãmântului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurãmânt pãgânesc.

7. Francmasoneria luptã împotriva legii naturale, voitã de Dumnezeu, conform cãreia omenirea e compusã din natiuni. Biserica ortodoxã, care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor, si le-a ajutat sã-si dobândeascã libertatea si sã-si mentinã fiinta primejduitã de asupritori, nu admite aceastã luptã pentru exterminarea varietãtii spirituale din sânul omenirii.

Mãsurile cele mai eficace ce are sã le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale si al natiunii, sunt urmãtoarele:

1. O actiune persistentã publicisticã si oralã de demasca-re a scopurilor si a activitãtii nefaste a acestei organizatii.

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, sã le pãrãseascã. În caz contrar Frãtia Ortodoxã Românã, extinsã pe toatã tara, va fi îndemnatã sã izoleze pe cei ce preferã sã rãmânã în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântãrii, în caz cã pânã atunci nu se cãiesc. De asemenea le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti.

3. Preotimea va învãta poporul ce scopuri urmãreste acela care e francmason si-l va sfãtui sã se fereascã si sã nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.

4. Sfântul Sinod acompaniat de toate Corporatiunile bisericesti si Asociatiile religioase se va strãdui sã convingã guvernul si Corpurile Legiuitoare sã aducã o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. În caz cã guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji sã fie adusã o astfel de lege din initiativã parlamentarã.

Tem. Nr. 785/937. IPS Mitropolit Nicolae al Ardealului, dã citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încã din anul 1934.

Sf. Sinod, însusindu-si concluziile din referat, hotãrãste:

I. Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrinã, ca organizatie si ca metodã de lucru ocultã si în special pentru urmãtoarele motive:

1. Francmasoneria învatã pe adeptii ei sã renunte la orice credintã si adevãr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i sã admitã numai ceea ce descoperã cu ratiunea lor. Ea propagã astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale cãrui învãtãturi sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali sã si-i facã membri si obisnuindu-i pe acestia sã renunte la credinta crestinã, Francmasoneria îi rupe de la Bisericã, si având în vedere influenta însemnatã ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sã se întindã asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sã rãspundã cu o contra-propagandã.

2. Francmasoneria propagã o conceptie despre lume panteist-naturalistã, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoanã, deosebitã, destinat nemuririi.

3. Din rationalismul si naturalismul sãu, Francmasoneria deduce în mod consecvent o moralã pur laicã, un învãtãmânt laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezultã din credinta religioasã si din destinatia omului la o viatã spiritualã eternã. Materialismul si oportunismul cel mai cras în toate actiunile omului, este concluzia necesarã din premisele Francmasoneriei.

4. În lojile francmasone se adunã la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine cã numai cei ce se adunã în lojile ei cunosc adevãrul si se înaltã deasupra celorlalti oameni. Aceasta însemneazã cã crestinismul nu dã nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevãrului si dobândirea mântuirii membrilor sãi. Biserica nu poate privi impasibilã cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sã fie considerati într-o situatie superioarã crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevãrurilor celor mai înalte si al mântuirii.

5. Francmasoneria practicã un cult asemãnãtor celui al misterelor precrestine. Chiar dacã unii adepti ai ei nu dau nici o însemnãtate acestui cult, se vor gãsi multe spirite mai naive asupra cãrora acest cult sã exercite o oarecare fortã cvasi-religioasã. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea sã se substitue oricãrei alte religii, deci si crestinismului.

În afarã de motivele acestea de ordin religios biserica mai are în considerare si motive de ordin social când întreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuã si subversivã subminare a ordinii sociale prin aceea cã îsi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritãti pãmântesti decât aceleia care reprezintã ordinea stabilitã vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori nestiuti încã nici de ei, având sã lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptã nesincerã, pe la spate; niciodatã nu existã o sigurantã în viata Statului si în ordinea stabilitã. E o luptã ce ia în sprijinul ei minciuna si întunericul. Împotriva jurãmântului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurãmânt pãgânesc.

7. Francmasoneria luptã împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform cãreia omenirea e compusã din natiuni. Biserica ortodoxã care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sã-si dobândeascã libertatea si sã-si mentinã fiinta primejduitã de asupritori, nu admite aceastã luptã pentru exterminarea varietãtii spirituale din sânul omenirii.

Mãsurile cele mai eficace ce are sã le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale si al natiunii, sunt urmãtoarele:

1. O actiune persistentã publicisticã si oralã de demascare a scopurilor si activitãtii nefaste a acestei organizatii.

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, sã le pãrãseascã. În caz contrar, „Frãtia Ortodoxã Românã” extinsã pe toatã tara va fi îndemnatã sã izoleze pe cei ce preferã sã rãmânã în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântãrii, în caz cã pânã atunci nu se cãiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti.

3. Preotimea va învãta poporul ce scopuri urmãreste acela care e francmason si-l va sfãtui sã se fereascã si sã nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.

4. Sf. Sinod, însotit de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase, se va strãdui sã convingã Guvernul si Corpurile legiuitoare sã aducã o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. În caz cã Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji sã fie adusã o astfel de lege din initiativa parlamentarã.

II. Întreg referatul împreunã cu concluziile se va tipãri în brosurã prin Consiliul Central Bisericesc si se va întrebuinta ca mijloc de propagandã împotriva francmasoneriei.

IPS Patriarh prezintã declaratia fãcutã în fata Sa, a delegatilor lojii francmasone nationale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunostintã cã aceste loji se autodizolvã, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient si spre a nu se crede cã este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El – dl. Pangal – în numele delegatilor declarã cã toti membrii lojilor francmasone nationale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Pangal si a celorlalti conducãtori ai masoneriei nationale române, cititã în ziua de 25 Februarie a.c., în fata IPS Patriarh Miron, prin care anuntã cã aceastã organizatie se autodizolvã. Este prin urmare de sine înteles cã hotãrârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai existã.

[Danut]

Cavalerii de Malta



În timpul Cruciadelor, alături de Templieri acţiona la Ierusalim şi un alt Ordin militaro-călugăresc: „Ospitalerii” sau „Ioaniţii”, cei care astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta. Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, Ordinul s-a împrăştiat după ce Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre. Principiile şi acţiunile lor îi demască drept una din cele mai puternice grupări oculte supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor. În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă. Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”. Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de dubioasă ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere. Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.

Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora. Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite „auberge”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună. Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO. La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.

În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Acra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în zona mediteraneană, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene. Jafurile şi distrugerile provocate îl fac pe sultanul Soleiman magnificul să atace Rhodosul în anul 1522. Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula. Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine. Când în 1798 Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei. De-abia în 1834 Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.

Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie

Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere. Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.

Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.

Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală. Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.

Strânse legături cu francmasoneria

Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.

Mulţi membrii notabili din armata SUA sunt cavaleri de Malta:

Alexander Haig – secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Corea.

William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.

Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.

Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.

Mână în mână cu naziştii

Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.

O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:

Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea cruce de merit.

Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.

Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.

Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere.
Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.

Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste. Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.

Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil. Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer). Jurnalistul de război George Seldes a publicat câteva aticole în presa vremii despre acest subiect, şi rezultatul a fost că au încercat să îl omoare de mai multe ori, iar în final niciun ziar nu a mai vrut să îi mai publice articolele.”