...:Cel putin 12 ore libere+plictiseala+dorinta de a cunoaste =...
Poluarea apelor marine costiere la litoralul românesc al Marii Negre si fenomenul de eutrofizare - cauze, efecte
Ecosistemele marine in cadrul echilibrului lor dinamic, înregistrează in mod natural numeroase schimbări discrete si continui ale elementelor lor constitutive. In condiţiile influentelor antropice in mediul marin, schimbările sunt grăbite, devenind din ce in ce mai mult ireversibile, deformările structurale si funcţionale căpătând forme patologice, cu creştere logaritmica greu de controlat in spaţiu si timp.
In condiţiile dezvoltării demografice si industriale din ultimii 20-25 de ani, in mediul marin au fost semnalate unele modificări chimice si biologice.
Atunci când poluarea este cauzata de către apele reziduale industriale, care conţin substanţe acide, toxice, are loc o inhibare a activităţii metabolice a tuturor componentelor sistemului, sau o distructie a acestora. Anumite categorii de ape uzate, industriale insa, pot provoca efecte inhibitorii numai in zone limitate, acolo unde concentraţia factorilor de impurificare este ridicata. Pe măsura difuziei acestor factori, creste dilutia lor, ei putând deveni stimulatori si prin urmare, au afect de eutrofizare.
Fenomenul de eutrofizare poate fi definit ca accelerare a aportului de
principii chimice, care favorizează fotosinteza influenţând prin urmare si celelalte populaţii ale biocenozei marine. Eutrofizarea - semnificativ proces de degradare a Mării
Cea mai importantă sursă de materie organică a mării este reprezentată de plantele minuscule plutitoare care se dezvoltă în apa de la suprafaţă unde există cantităţi suficiente de lumină şi nutrienti esenţiali, în special compuşi ai azotului şi ai fosforului de care depinde viaţa tuturor plantelor. Aceste plante minuscule sunt cunoscute sub denumirea de fitoplancton şi există mii de specii ale acestora care au cerinţe specifice pentru lumină, temperatură, azot,fosfor şi combinaţii complexe ale altor nutrienţi esenţiali aşa cum ar fi fierul şi vitaminele. Unele dintre speciile de fitoplancton, numite diatomee, au un înveliş extern din siliciu şi au nevoie de acest element în stare dizolvată. In mare, diferite specii de fitoplancton înfloresc, se dezvoltă excesiv atunci când au condiţii favorabile după care intră în declin iar locul lor este luat de alte specii, aşa cum se întâmplă cu florile şi iarba pajiştilor. Cea mai mare parte a acestor organisme este consumată („păscută") de către animale marine minuscule cunoscute sub numele de zooplancton. La rândul lor, acestea sunt consumate de către animalele mai mari din lanţul trofic ce adesea se încheie cu peşti sau mamifere cum ar fi delfinii, focile sau oamenii. Aproape toate animalele, cu excepţia mamiferelor şi reptilelor care vin la suprafaţa mării pentru a respira aer, au o caracteristică comună: nevoia de oxigen. Există suficient oxigen dizolvat în apa mării pentru a asigura cerinţele vitale ale animalelor marine.
În zonele de mică adâncime, unde lumina ajunge până la fundul mării, se dezvoltă alge pluricelulare şi unele plante superioare formând adevărate pajişti subacvatice. Ambele categorii de plante pot constitui baze trofice, dar pot fi deopotrivă şi adăpost pentru o mulţime de animale care trăiesc ataşate de fundurile marine sau care vizitează aceste zone şi, uneori, rămân pe! parcursul ciclului lor reproductiv. Partea nord-vestică a Mării Negre are în cea mai mare parte o adâncime de până la o sută de metri şi primeşte în permanenţă un aport important de nutrienţi din fluviile! Dunărea şi Nipru, al doilea şi respectiv al treilea ca mărime din Europa. Această parte era aproape în întregime acoperită cu pajişte subacvatică. Numai o singură specie, alga roşie Phyllophora, domina zona a cărei suprafaţă era cât Belgia şi Olanda, luate împreună. Pajiştea numită „Câmpul lui Zemov „ după numele descoperitorului rus, a fost un ecosistem unic şi foarte productiv.Uneori această algă roşie era recoltată pentru agar, folosit ca ingredient pentru prepararea îngheţatei. In perioada 1970-1980 ecosistemul platformei nofd-vestice a suferit o degradare catastrofală într-un timp foarte scurt. Imense cantităţi de plante şi animale moarte au acoperit plajele României şi din vestul Ucrainei. între 1973 şi 1990, pierderile s-au estimat la 60 milioane tone de animale bentale incluzând 5 milioane de tone de peşte. La preţul pieţii pierderile s-au cifrat la 2 miliarde de dolari numai din evaluarea peştelui mort, dar paloarea financiară a pierderii unui ecosistem unic nu poate fi de fapt estimată.
Catastrofa se pare că a fost provocată de eutrofizare. De-a lungul anului 1960, a avut loc o modificare majoră în producţia igricolă, denumită "Revoluţia Verde". Aceasta a însemnat pilizarea unor cantităţi sporite de îngrăşăminte şi pesticide pentru a creşte recolta. De asemenea, au fost dezvoltate şi ferme de creştere intensivă a animalelor cu scopul producerii unor surse ieftine de carne (una dintre fermele din România a ajuns până la cifra record de un milion de porci). Scurgerea surplusului de nutrienţi proveniţi din activităţile agricole precum şi cele din activităţile casnice şi industriale în bazinul Mării Negre s-a făcut prin râuri şi fluvii care intră în circuitul apelor marine. Algele pluricelulare şi vegetaţia submarină din zona nord-vestică nu au fost capabile să absoarbă în întregime cantităţile uriaşe de nutrienţi şi fitoplanctonul s-a dezvoltat numeric umbrind zona în care creştea alga Phyllophora. Lipsită de lumină, pajiştea de Phyllophora a început să moară. Imense cantităţi de materie organică au căzut pe fundul mării, şi odată cu procesele de descompunere de către bacterii a acestora au cauzai reducerea oxigenului, fapt ce a determinat moartea prin asfixiere e tuturor organismelor animale adăpostite în această zonă.
Efectele eutrofizării s-au resimţit în toată Marea Neagră. Deşi se estimează că 70% dintre nutrienţii dizolvaţi produşi în urma activităţii umane provin în principal din Dunăre, nu există ţări neculpabile deoarece s-a observat eutrofizare şi în zonele situate departe de Dunăre. Desigur, întregul bazin al mării a suferit modificări în structura ecosistemului de-a lungul ultimelor trei decenii, iar eutrofizarea este unul dintre motivele care au contribuit la producerea sa. Organismele adaptate să consume surplusul de substanţă organică s-au dezvoltat în număr mare în toate zonele costiere ale marii, ele fiind adesea consideraţii „capetele moarte" ale lanţului trofic, neconstituind hrana pentru zooplancton sau pentru restul lanţului trofic. Din multe puncte de vedere „fertilizarea" cu nutrienţi a mării a fâcut-o mult mai săracă.
Compuşii azotului şi ai fosforului care au declanşaftj eutrofîzarea provin din întregul bazin hidrografic al Mării Negre, o imensă arie din Europa, împărţită în 17 ţări cu o populaţie totală de circa 160 milioane de oameni. Un studiu al Programului de Mediu pentru Marea Neagră sugerează că în 1992 70% din nutrienţi au provenit din cele şase state riverane mării (trei dintre ele România, Bulgaria şi Ucraina deversând cea mai mare parte a nutrienţilor prin intermediul Dunării), iar restul de 30% a provenit din ţările non-costiere, cele mai multe din zona superioară a Dunării. Studiile efectuate în cadrul Programului de Mediu pentru Bazinul Dunării sugerează că aproape jumătatate dintre nutrienţii deversaţi în fluviu provine din agricultură, un sfert din industrie şi celălalt sfert din sursele menajere. Cantitatea actuală de nutrienţi care pătrunde în mare din Dunăre a scăzut in ultimii ani ca urmare a colapsului economiilor ţărilor din bazinul inferior al Dunării şi a ţărilor fostei Uniuni Sovietice, precum şi a măsurilor luate pentru reducerea aportului de nutrienţi de către ţările din bazinul superior al Dunării şi interdicţiei folosirii detergenţilor cu polifosfaţi în unele ţări. Concentraţia de fosfati măsurată actualmente se apropie de cea din anii 1960, dar concentraţiile de azot total sunt de cel puţin patru ori mai mari dintre cele determinate în aceeaşi perioadă de referinţă. Există cu privire la tendinţa de refacere a Mării Negre, dar acestea sunt limitate. Mulţi consideră că deversarea nutrienţilor v-a creste din nou cu consecinţe negative asupra mării dacă nu se vor lua masuri de control al deversărilor, ca parte a strategiilor de dezvoltare economica.
In 2002 nivelul concentraţiilor indicatorilor bacterieni de
poluare fecală a apei (coliformi totali/CT, colifonni fecali/CF, streptococi fecali/SF), a variat de la zone necontaminate până la zone cu concentraţii mari de enterobacterii (0 - 16x104 germeni CT/100 ml, 0 - 16 x 103 germeni CF/100 ml şi 0 - 16 x IO2 germeni SF/100 ml). Concentraţia indicatorilor bacterieni în timpul sezonului estival s-a încadrat în limitele admise de normele naţionale şi internaţionale privind calitatea apelor marine de îmbăiere. Zonele aflate sub influenţa deversărilor de ape uzate au prezentat ca şi în anii anteriori cele mai mari valori ale acestor indicatori, denotând că în aceste zone efectele poluării se manifestă cronic.
Unele substanţe poluante pot stimula activitatea producătorilor marini, indiferent daca starea lor de concentrare este scăzuta sau ridicata. Spre exemplu,apele uzate menajere au un conţinut ridicat de substanţe nutritive minerale si organice, care joaca un rol stimulator in dezvoltarea fitoplanctonului.
Prin urmare, cele doua noţiuni - eutrofizare si poluare - fara a fi acelaşi lucru, sunt strâns interrelate; anumite categorii de poluare, au ca urmare eutrofizarea mediului acvatic; eutrofizarea poate duce la poluare secundara in urma declanşării fenomenelor de înflorire", care sunt insotite de deficit de oxigen.
Particularităţi ale fenomenului de "inflorire"
Fenomenul cunoscut sub denumirea de "înflorirea apei" sau "mare roşie" produce dezechilibre temporare in arealele unde el apare.
Fenomenul a fost studiat începând cu anul 1975 prin recoltare de eşantioane de profunzime sau eşantioane luate in perioadele de înmulţire activa a speciilor ce produceau inflorire.
In fitoplancton au fost identificate 182 specii algale aparţinând la 7 grupe cu rang de încrengătură din care cele mai bine reprezentate au fost diatomeele (cca 42% din totalul speciilor) şi dinoflagelatele (cca 22%). Speciile marine şi salmastricole au instituit 64% din total, cele dulcicole şi dulcicole-salmastricole -36%. Dezvoltarea cantitativă a fitoplanctonului a fost moderată, mediile generale ale densităţii numerice (483310 cel/l în zona nordică, 454000 cel/l în zona sudică) fiind reduse la jumătate comparativ cu medii multianuale pentru perioada 1991-2000 faţă de aceeaşi perioadă mediile de biomasă au fost şi mai reduse. Anul 2002 se încadrează în tendinţa din ultimul deceniu al secolului XX, de reducere a cantităţilor de fitoplancton. 37 specii de microalge au atins densităţi anuale maxime de peste 100000 cel/l specia-Microcystis pulverea, cu până la 27 milioane cel/l, a provocat în dreptul oraşului Constanţa, în iulie, unicul fenomen de înflorire din 2002
Accentuarea procesului de reducere a stocului fosfaţilor explică diminuările cantităţilor totale de fitoplancton şi ale abundenţei componentelor sale specifice în 2002. Scăderea extremă a abundenţei numerice suferite îndeosebi de dinoflagelate şi alte microalge nesilicioase (producătoare de înfloriri algale în 1970 şi 1980), în paralel cu menţinerea diatomeelor ca grup net majoritar numeric, se explică prin creşterea accentuată a raportului Si:P în apele litoralului românesc.
Procesele diminuării magnitudinii şi frecvenţei înfloririlor algale (îndeosebi a celor produse de dinoflagelate şi alte alge nesilicioase, în principal mixotrofe), ca şi menţinerea ponderii majoritare a diatomeelor, índica o evoluţie pozitivă a algoflorei planctonice catre modelul ei natural din perioada anterioară eutrofizării.
In perioada 1975 -1980 - "înfloririle" au avut o frecventa anuala, amplitudinea fenomenelor atingând densităţi cuprinse intre 1,5 si mai mult de 100 x 106 cel.1-1. In cursul unei succesiuni anuale este posibila "înflorirea" mai multor taxoni; de exemplu, in 1976 Skeletonema costatum a produs doua puseuri in cursul unei "inflbriri": unul in martie - aprilie (99 x 106 cel.1-1) si celalalt in iunie (14 x 106 cel.1-1).
Goniaulax polygramma - a "înflorit" spre sfârşitul lui iunie (1,2 x 106 cel.1-1) interpunându-se celor doua maxime ale speciei Skeletonema sp. Către sfârşitul celui de-al doilea puseu de "înflorire" a speciei Skeletonema costatum se declanşează "înflorirea" speciei Exuviella cordata (55 x x 106 cel.1-1).
Nivelul anionilor trofici permite nu numai "înflorirea" succesiva a mai multor alge, ci chiar dezvoltarea masiva a unor reprezentanţi in timpul "înfloririi" altora.
In luna mai a anului 1980 dupa "înflorirea" algei Goniaulax polygramma, care atinge pâna la 79,4 x 106 cel.1-1in iunie, se declanşează "înflorirea" algei Exuviella cordata, in acelaşi timp cu dezvoltarea masiva a algelor Cyclotella si Keletonema.
Existenta fenomenelor de "înflorire" succesiva a avut influenta asupra faunei bentonice; astfel, cele mai multe organisme bentonice nu au mai putut migra din cauza fenomenului amintit, observându-se in timpul ""înfloririi" cu Exuviella (1975) mortalităţi in masa. Cadavrele aduse de valuri au format o banda de 1,5 - 2 m, cele mai multe aparţinând genului Gobius, alături de care s-au găsit indivizi ca: Pomatoschistus, Rissoa, Ophidion, Mullus, iar Mya arenaria isi reduce cu 60% efectivele.
Pe lângă excesul de nutrienti, pentru declanşarea fiecărui fenomen de înflorire, este obligatorie prezenta unor particularităţi ale unor factori nenutritionali, necesari anume uneea dintre numeroasele specii aflate in vegetaţie si care acţionează conjugat asupra ei cu efect de soc stimulator, provocându-i proliferarea abundenta s
Astfel, unii dintre factorii ce stimulează dezvoltarea fiecareea dintre speciile mai sus amintite, este scăderea brusca a salinitatii cu câte 3 - 6 gS %o si mai mult, in decurs de 2-3 zile.
In ce priveşte termica, daca diatomeul Skeletonema costatum proliferează in condiţiile temperaturilor scăzute (intre 3° - 6°C)dezvoltârea celor doua peridinee (Goniaulax polygamma Exuviella cordata)se produce in cursul unor bruşte încălziri, in limitele cerinţelor pentru temperatura ale fiecareea dintre ele: pentru Goniaulax polygramma sunt necesare în aprilie creşteri de la 4°- 6°C la 9° -10°C in 1 -3 zile, iar pentru Exuviella cordata, in iunie - iulie salturi termice de aceeaşi amplitudine, peste valorile de 21°-22°C.
fn afara de elementele diogene majore, "înflorirea" determinata de diatomee, necesita prezenta in mediu a unui conţinut însemnat de silicati, cea determinata de Goniaulax polygramma - sporirea cantităţilor de substanţa organica si dezvoltarea prealabila a diatomeului Skeletonema costatum care, se pare, introduce cantităţi utilizabile de tiamina si biotina (Carlucci, Bows, 1970).
"Înfloririle" date de peridinee in condiţii de temperatura crescută din vara, sunt însoţite si succedate de procese acute de degradare a mediului acvatic, daca dupa declanşarea lor urmează o perioada de acalmie. Prezenta maselor de microfite vii si moarte, determina instalarea hipoxiei cu creşteri marcante ale conţinutului de substanţa organica in apa, care duc la mortalitatea masiva a animalelor marine - efecte, ce reprezintă la rândul lor cauzele unor profunde modificări negative in ecosistemul litoral, 'îndeosebi in componenta sa bentala.
Un grup de alte efecte imediate derivate din cele formulate (consistenta mucilaginos - lipicioasa a apei, mirosul ei de alge si peste stricat, mormanele de scoici si peşti morţi scoase de valuri pe tarm si supuse putrefacţiei, prezenta insectelor purtătoare de microbi in jurul acestora), pun in pericol integritatea.
Situaţia speciilor periclitate în Marea Neagră în 2002
În Cartea Roşie a Mării Negre (1999), printre cele 42 specii de plante şi animale marine de la litoralul românesc, ale căror stare de conservare a fost considerată precară, în diferite grade de ameninţare, sunt menţionate: patru specii de alge macrofite, doua fanerogame, patru crustacei planctonici, 13 nevertebrate bentale 16 peşti şi trei cetacee (fig.104).
După declinul drastic al macroflorei din cursul ultimelor decenii (îndeosebi Cystoseira, Phyllophora şi Zostera), îtocepând din 1997 s-a constatat o tendinţă, de repopulare a unor zone cu substrat dur, cu specii de alge verzi şi roşii.
Din patru specii de copepode calanide care au suferit reduceri considerabile ale populaţiilor lor, datorită eutrofizării, fiind aproape ameninţate cu dispariţia, trei aparţin familiei Ponteilidae
(Anomalocera patersoni, Labidocera brunescens, Pontella mediterránea) şi una familiei Centropagidae (Centropages ponticus)
In lunile iulie,septembrie si octombrie 2002in apele de la 10 la 0 m din largul sectoarelor Constanţa, Sfântul Gheorglie şi Portita au fost identificate, pentru prima oară după 1986, exemplare juvenile ale speciei Pontella mediterranea, iar la Constanta, în martie, ale speciei Anomalocera patersoni Faptul are o semnificaţie ecologică deosebită, sugerând imbunătăţirea conditiilor de mediu în 2002. Specia Centropages ponticus a avut in 2002 densităţi şi biomase ridicate, care în unele zone le-a Prăşit pe cele ale copepodului oportunist Acartia clausi. Dintre cele 13 specii de nevertebrate bentale considerate ca vulnerabile sau ameninţate cu dispariţia, opt sunt crustacei bentali (Apseudopsis ostroumovi, Biancolina cuniculus\ 2 sunt polichete (Hesionides arenarius, Ophelia bicornis) şi o bivalvă Donacilla corneei).
Dintre cele opt specii de crustacei bentali aflate în diferite stadii de ameninţare s-au identificat, în biotopurile caracteristice (ex.. substratul pietros din zona sudică a litoralului) decapodele Eriphia verucossa, Pachigrapsus marmoratus Pilumnus hirtellus, exemplare tinere şi în cantităţi mici. Un alt crustaceu bental caracteristic zonei de larg, întâlnit în mod frecvent în apele româneşti la adâncimile de peste -50m a fost anisopodui l Apseudopsis ostroumovi (100 ex/m ).
Potenţial, ihtiofauna este formată din peste 140 specii şi subspecii. Prin reducerea populaţiilor multor specii a scăzut şi importanţa acestora în pescuitul industrial şi ca urmare majoritatea lor sunt practic lipsite de însemnătate economică. Pescuitul actual se bazează pe un număr de 5-6 specii de peşti pelagici de talie mică. În perioada actuala ihtiofauna Mării Negre s-a îmbogăţit cu două specii, Centracanthus cirrus, pătruns din Marea Mediterană, fapt care dovedeşte că procesele de mediteranizare a faunei Mării Negre continuă, precum şi Mugii soiuy, provenit din Marea Japoniei prin aclimatizare / naturalizare.
Modificări in structura biocenozelor de la litoralul românesc al Marii Negre
Modificarile structurale si functionale in ecosistemul marin, se reflecta cel mai evident la nivelul biocenozelor si asociaţiilor de organisme bentale.
Datorita unor cauze naturale (furtuni, inghet, etc), dar mai ales a unor cauze antropice (creşterea poluării generale prin Dunăre si local prin deversări de ape reziduale industriale si menajere ), in ecosistemul litoral s-au produs atât schimbări calitative cât si cantitative ale factorilor biotici si abiotici. Aceste schimbări -adevărate evenimente ecologice - pot fi rezumate astfel:
- creşterea gradului de eutrofizare a zonei litorale;
- amplificarea si succesiunea rapida a fenomenelor de dezvoltare in masa a unor organisme (in special "înflorire" ale speciilor fitoplanctonice);
- dispariţia totala a unor specii sau diminuarea populaţiilor altora; Specii, care cu 15 - 20 de ani in urma erau destul de frecvente in zonele de
mica adâncime (polichetele Ophelia bicornis Sav. si Arenicola marina L, bivalvele Petricola lithophaga Retzius, Irus irus L, Tellina donacina L, Donax trunculus L, Loripes lactus L, crustaceii Chthamalus stellatus Poli., Eriphia verucosa Forsk, etc.) au dispărut practic sau sunt foarte rare
I pătrunderea de noi specii in Marea Neagra, inclusiv la litoralul românesc si consolidarea populaţiilor lor. Bivalva Mya arenaria, care prin anii 1965 - 1967 abia isi făcuse apariţia în partea de nord - vest a bazinului pontic reprezintă astăzi o forma de masa pe fundurile sedimentare (nisip fin, nisip mâlos, mâl), pâna la 40 -50 m adâncime. Gastropodul Rapana thomaziana Grosse, desi a pătruns de mai multa vreme in Marea Neagra, abia in ultimii 15 - 20 de ani a devenit o specie comuna in toate zonele cu substrat dur;
- mortalitatea, in masa a organismelor bentale - fenomen de excepţie in trecut, atât ca frecventa cât si ca arie de răspândire - a atras atenţia in mod deosebit in 1975 dupa puternica înflorire a apelor cu Exuvieifa ; hipoxia si mai ales anoxia apărute post "înflorire" a cauzat moartea tuturor organismelor bentonice si nectobentonice cu slabe mecanisme de deplasare in zonele cu oxigen. Mortalitatile au avut loc pe suprafeţe intinse, nu numai in zonele pietroase, dar si in cele sedimentare.
Din analiza compoziţiei calitative a macrofaunei de moluşte sedimentofile la nivelul anului 1976, comparativ cu situaţia aflata cu 10 - 15 ani in urma se constata următoarele modificări mai importante in cadrul bentosului:
- apariţia in toate zonele sedimentare pâna la 30 m adâncime a bivalvei Mya arenaria, specie care astăzi are cea mai ridicata frecventa la litoralul românesc;
- reducerea populaţiilor sau restrângerea ariei de răspândire a unor specii (Corbula, Tefffna, Chione, Cyclope, etc.), încât frecventa lor este mica astăzi.
La nivelul anului 1976, toate asociaţiile de moluşte din zonele cu sedimente neconsolidate, situate intre Constanta si Sulina pâna la 30 m adâncime, sunt dominate de prezenta speciilor Mya arenaria si Cardium lamarcki.
Aceste doua bivalve, singure sau împreuna, intra in 42 de asociaţii (din 43 identificate) la litoralul românesc.
In ahsamblul asociaţiilor, Mya arenaria - specie care in deceniul trecut lipsea din Marea Neagra, este astăzi forma dominanta (mai ales ca biomasa), care poate crea o stare de presiune ecologica la nivelul bentosului.Asociatiile de moluşte înregistrate in 1976, sunt constituite dinr-un număr foarte redus de specii, fapt ce evidenţiază o simplificare a structurii biocenozelor la nivelul macrobentosului.
Dupa pătrunderea si extinderea bivalvei Mya arenaria pe fundurile cu sedimente neconsolidate, este dificil a identifica biocenozele bentale asa cum au fost cunoscute si descrise. La litoralul românesc in zonele sedimentare, mai pot fi recunoscute biocenozele: Corbula (cu Mya si Cardium lamarcki - dar cu un areal restrâns si o structura simplificata ), Spisula (cu numeroase variante, in care Mya ocupa un loc important) Syndesmia (mai extinsa decât în deceniul trecut), Mytilus (in variante îndepărtate de biocenoza tipica si pe alte zone decât cele din deceniul trecut).
Cu toate ca Mya este cea mai răspândita specie din zone cu sedimente neconsolidate (in multe locuri formând populaţii monospecifice), nu se poate admite ca, la litoralul românesc exista un singur "continuum" (dominat de aceasta bivalva), in care pot exista câteva "noda" (cu Corbula, cu Spisula, cu Syndesmia etc.).
Se poate insa presupune ca Mya, posibil in asociaţie cu Cardium lamarcki, sa reprezinte forma conducătoare intr-o biocenoza noua pentru Marea Neagra.
La litoralul românesc, in 1976, a fost înregistrata o noua biocenoza - cea dominata de polichetul Melinna palmeta.
In 1970 - polichetul se considera a fi o specie rara. Acest polichet a fost găsit în 1960 - 1961 in sectorul predeltaic, densitatea si biomasa lui fiind relativ mica (40 - 200 indivizi Im2)
In 1976 - când s-au făcut investigaţii asupra populaţiei de Mya arenaria s-a înregistrat prezenta unei populaţii dense de Melinna palmata.
Cercetările s-au efectuat la 4 m, 9 m,15 m> 22 m, si 30 m adâncime, iar prezenta speciei Meliina palmata a fost delimitată la 44o10’/ nord (Constanta)si 45°10’ (Sulina)unde ocupa un areal de 3000 km2.
Frecventa acestei specii variază de la un ioc la altul, astfel:
- 9% la 15 m adâncime
- 65% la 30 m adâncime
- 73% la 35 m adâncime
- 32% in partea de est a gurilor Dunării
- 52% - sectorul de sud al Deltei Dunării
- 48% - in partea centrala a platformei continentale.
Estimările cantitative au arătat ca populaţiile de Melinna palmata au densităţi ridicate ale biomasei in multe zone ale platformei continentale (cea mai mare abundenta a acesteea s-a înregistrat in partea sudica a Deltei Dunării si in partea centrala a ei).
Acest lucru este legat de condiţiile ecologice noi - detritusul organic, reprezintă o excelenta hrana pentru Melinna palmata.
Stabilirea in ultimii ani ia litoralul românesc a acestui polichet, dovedeşte ca aici au avut loc si alte modificări ale unor factori ecologici, care nu au fost puse inca in avidenta.
Biocenozele majore cu variantele lor, se afla răspândite neuniform, formând un mozaic de asociaţii. Aceasta situaţie dovedeşte ca, stabilitatea in timp a asociaţiilor de organisme macrobentafe filtratoare din zonele cu sedimente neconsolidate, este redusa, si ca an de an ne putem aştepta la restructurări ale biocenozelor sau subcenozeior.
In anii 1978 -1980 - producerea frecventa a fenomenelor de" înflorire" au dus la scăderea cantităţii de oxigen in apa marii, uneori chiar pâna la valori letale in pătura de apa din apropierea fundului marii. Mortalitatea faunei bentale produsa de lipsa de oxigen a accentuat la rândul sau acest deficit. In aceste condiţii evoluţia faunei bentale a avut următoarele tendinţe:
- sărăcirea calitativa progresiva, reflectata de numărul tot mai mic de tipuri de organisme prezente in comunităţi (in 1980 erau cu peste 50 % tipuri de organisme mai puţine decât in 1976);
- reducerea cantitativa a populaţiilor tuturor grupelor de organisme (dintre populaţiile de moluşte fac excepţie cele de Mya arenaria L).
Consecinţele cele mai grave ale eutrofizarii se manifesta la nivelul biocenozei midiilor de mâl, unde numărul speciilor înregistrate, s-a redus de la 50 (1977) la 15 (1980) in zona gurilor Dunării.
Biomasele generale s-au redus mult in aceasta vasta biocenoza - de la 700 -800 g/m2 in 1960 la 7 - 30 g/m2 in 1980 - ca urmare a mortalităţii midiilor
De altfel, "înfloririle" si reducerea populaţiilor bentale in general si ale molustelor in specia, se condiţionează reciproc; ca urmare a "înfloririlor", se reduc populaţiile de filtratori (consumatori), ceea ce duce la rândul sau la creşterea excesului de fitoplancton si deci la favorizare "înfloririlor".
Din cele expuse, reiese marea instabilitate a comunităţilor bentale in ultimii ani, instabilitate care nu înseamnă trecerea de la o stare de echilibru la alta, ci producerea unui grav dezechilibru ecologic; reducerea numărului de specii nu e compensata de creşterea populaţiilor celor ramase, ci este însoţita de reducerea efectivului populaţiilor tuturor speciilor.
Ca o consecinţa a creşterii gradului de poluare a apelor Dunării (inclusiv a celor din zona Deltei)care conţin o serie de microelemente cum ar fi cupru, plumb, zinc, mercur, etc - s-a redus considerabil procentul de peşti, in special de peşti cu valoare economica ridicata cum ar fi: somn, salau, crap.
CONCLUZII I
In ultimele doua decenii dezvoltarea urbanistica si industriala, a modificat conţinutul chimic al mediului marin, in sensul unei puternice eutrofizari.
Starea de eutrofie a mediului a determinat o modificare pozitiva a biocenozelor.
Efectul dezvoltării - uneori exagerate a acestor biocenoze - este negativ, atât asupra echilibrului in cadrul sistemului, cât si a sanatatii umane.
Dezvoltarea exagerata a comunităţii fitoplanctonice, ce nu poate fi consumata in intregime, duce la apariţia fenomenelor de poluare secundara.
Atingerea unor densităţi mari a bacteriilor sau ciupercilor patogene pune in pericol integritatea sanatatii umane.
Prezenta unor compuşi chimici toxici asa cum sunt metalele grele, pesticidele, detergenţii, etc, poate stimula creşterea organismelor unicelulare, dar prejudiciază alte nivele ale ecosistemului.
Se impun reglementari noi ale normelor calităţii apelor marine, bazate mai cu seama, pe observaţii fiziologice si biochimice asupra organismelor din sistem, precum si pe analiza stării sistemului marin in ansamblu.
POLUĂRI SEMNIFICATIVE IN ZONA DE LITORAL IN PERIOADA 1999-2002
Zone critice afectate de activităţi petroliere şi de epurare necorespunzătoare a apelor uzate
Zone critice afectate de activităţi petroliere în portul Constanţa şi în vecinătatea lui
Cele mai afectate zone de poluarea cu hidrocarburi sunt identificate după cum urmează:
a)Bazinul portuar Constanţa, datorită deversărilor accidentale de reziduuri petroliere de la nave, şi în special:
-dana 34, datorită deversărilor accidentale de păcură în dana 34 de la depozitele 1 şi 2 ale Oii Terminal şi datorită deversărilor accidentale în conductele de siguranţă ale colectorului U6.
-danele 69-70, datorită deversărilor accidentale din timpul operaţiilor de încărcare/descărcare produse petroliere (operator portuar Oii Terminal)
b) Canalele navigabile CDMN şi CPAMN pot fi potenţial afectate datorită conductelor de transport produse petroliere ale Petrotrans. In 1999 au fost afectate zonele:
CDMN-zona Medgidia - scurgeri de benzină în data de 11.06.1999.
CPAMN - zona Ovidiu, peliculă de benzină pe luciul apei în perioada 30.11.1999 -01.12.1999.
c) Zona Depozit 3 Oii Terminal, situat la Poarta 6 Port, în vecinătatea rampei de deşeuri (Salport) - infiltraţii de la conductele subterane de produs petrolier, cu posibilă afectare a pânzei freatice.
Realitatea arată că cele mai masive poluări cu hidrocarburi sunt provocate de navele maritime, atât prin acţiuni deliberate (evacuarea reziduurilor de la motoare, spălarea tancurilor de marfă după fiecare călătorie etc.), cât şi prin producerea accidentelor navale ca urmare în primul rând a erorii umane. Hidrocarburile deversate în mare au o acţiune nefastă pentru flora şi fauna acvatică deoarece împiedică (dacă acestea se prezintă sub forma unor pete masive) pe de o parte reoxigenarea zonei afectate iar pe de altă parte prin compuşii lor fenolici şi aromatici intoxică vieţuitoarele acvatice (fîg.107). în plus dacă accidentele sau dacă poluarea se produce în condiţii hidrometeorologice nefavorabile, funcţie de direcţia şi forţa vântului, petele de hidrocarburi pot fi antrenate spre ţărm unde afectează păsările acvatice şi peştii (fig.108). Aceste substanţe nocive odată ajunse în organismele vieţuitoarelor acvatice destinate consumului provoacă boli cancerigene.
Atât studiile de laborator cât şi observaţiile făcute în locul de producere a poluării cu hidrocarburi îi ajută pe specialişti sa înţeleagă în general impactul acestora asupra mediului marin,
Pe măsură ce hidrocarburile se apropie de coastă, ele devin o ameninţare pentru plajă, care este un element major şi o ţintă pentru majoritatea activităţilor de răspuns. Curenţii nu pot aduce hidrocarburile in contact cu plaja decat daca sunt anumite curgeri penetrand plaja.
Curenţii puternici niciodată nu merg spre plajă, ci se întorc şi iau direcţia paralelă cu aceasta.
Ajungerea petrolului pe plajă apare când o componentă a vântului este perpendiculară pe ţărm
Ameliorarea ecosistemelor marine, dereglate prin influente antropice.
Ecosistemele marine costiere reprezintă ţinta directa sau indirecta a celor mai puternice presiuni ecologice rezultate din multiplele activităţi umane ce se desfăşoară pe mare, in zonele litorale si chiar mai departe, pe uscat.
Deci, in cadrul echilibrului lor dinamic se înregistrează numeroase schimbări structurale si funcţionale; de aceea, ameliorarea calităţilor reprezintă un deziderat actual major.
La prima vedere, problema ameliorării ecosistemelor marine pare imposibil de rezolvat. Ecosistemul marin ocupa un spaţiu tridimensional vast, de o mare complexitate, cu graniţe labile greu de stabilit si astfel, nu poate fi protejat in întregime.
La litoralul românesc al Marii Negre, in cele doua mari ecosisteme costiere -cel al fundurilor nisipoase cu Corbula - Mya si cei ai fundurilor dure cu Mytilus - in uitimui deceniu s-au înregistrat mari modificări ecologice; in viitor se prevede o continua dereglare si degradare a tor daca nu vor fi protejate.
De exempiu, una din cele mai însemnate modificări viitoare va fi, la început, o obliterare bentala in zonele pietroase (acoperire de sedimente), urmata de apariţia asociaţiilor sedimentofile.
Prin urmare, biofiltru natural reprezentat de populaţiile epibionte se va diminua mult, tocmai in condiţiile eutrofizarii crescânde, când cantităţile mari de fitoplancton apărute in urma "înfloririlor", trebuiesc consumate.
In vederea anihilării unor efecte negative ale influentei antropice in zonele litorale, pentru conservarea si ameliorarea unor fragmente din ecosistemele costiere in sectoarele unde păstrarea calităţii mediului marin devine o condiţie esenţiala, pentru buna derulare in continuare a activităţilor economice si sociale, se propune ca soluţie, construirea de recif i artificiali.
Similar recifilor naturali, recitii artificiali - structuri dure submerse, din beton, anvelope de cauciuc uzate, cu o morfologie complexa "macrospongioasa", ce se desfăşoară pe verticala si care trebuie sa expună suprafeţe mari pe unitatea de suprafaţa de fond ocupat - atrag si concentrează peşti si alte organisme marine, asigurându-le adăpost, hrana suplimentara si un substrat sigur pentru fixare si orientare.
Pâna in prezent, in Marea Neagra nu s-au făcut experimentări cu recifi artificiali, Insa exista suficiente date care arata ca in acest bazin, pe suporturi artificiale dure, ritmul de formare a comunităţilor bentale epibionte este deosebit de ridicat in perioade relativ scurte. Organismele depuse pe noul substrat pot cântări pâna la 60 - 70 kg/m2.
Aceste biomase ridicate, date in special de Mytilus si Balanus, sunt de zeci de ori mai mari decât cele înregistrate de obiceUpe fundurile sedimentare cu Mya; ele dovedesc marea productivitate a sistemelor epibionte pe substraturi artificiale.
Recifii artificiali, pot avea un roi complex si prin construirea lor in unele sectoare ale litoralului românesc se pot realiza:
- creşterea capacităţii biologice portante a mediului marin in sectorul amenajat, prin crearea suportului de fixare, adăpost si hranire, pentru numeroase organrsme marine (alge, nevertebrate, peşti);
- creşterea productivităţii biologice generale a zonei litorale;
- formarea de bariere filtratoare (in care Mytilus si Balanus vor avea un rol important) pentru purificarea apelor costiere;
- formarea unei surse permanente de material cochilier necesar refacerii depozitelor nisipoase de plaja, proceselor de sedimentogeneza;
- creşterea diversităţii si mărirea stabilităţii ecologice in fragmentul de ecosistem amenajat;
- crearea unor zone adăpostite in care se pot adapta uşor unele instalaţii pentru cultivarea organismelor marine;
- acumularea unui bogat material informaţional privitor la ecologia unor specii, la structura si funcţionarea ecosistemelor protejate.
Proiecte în cadrul programului pentru bazinul ' Dunării şi cel al Mării Negre
Iniţierea proiectului Phare CBC 2000 - « Ecologizarea Dunării şi facilităţi de transport », prin care se prevede stabilirea unui sistem comun de furnizare de informaţii necesare îmbunătăţirii supravegherii de către riverani a calităţii apei, proiect în care I.P.M. Constanţa este beneficiar (gestionare date, dotare oa\ aparatură pentru laborator de biologie).
Proiect LIFE Mediu; « Refacerea, conservarea şi repunerea în circuitul turistic a plajelor litoralului românesc în sectorul Eforie » (propunere înaintată la MAPPM şi Bruxelles).
Măsuri luate şi recomandări date prin „Planul strategic de acţiune pentru Marea Neagră"
Au fost realizate progrese în implementarea prevederilor Convenţiei de la Sofia privind protecţia şi utilizarea durabilă a apelor fluviului Dunărea, ale Convenţiei de la Bucureşti privind combaterea poluării Mării Negre şi ale Convenţiei de la Helsinki privind protecţia apelor transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale, prin efectuarea de inspecţii periodice privind;
- salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă, inclusiv cursul Dunării, a plajelor litorale;
- monitorizarea apelor uzate evacuate de agenţii economici şi de staţiile de epurare orăşeneşti în fluviul Dunărea şi Marea Neagră;
- organizarea şi funcţionarea, în cadrul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, a reţelei de staţii de observare şi prelevare probe de apă la Dunăre.
în pofida acestor progrese înregistrate sunt necesare măsuri concrete la nivelul guvernelor ţărilor riverane Mării Negre puse în aplicare concomitent pentru salvarea diversităţii biologice şi peisagistice a acestui ecosistem precum şi a ecosistemelor invecinate