Aeluroscalabotes felinus (Cat Gecko) Caresheet

Forum pentru discutii despre toate speciile de gecko.
Avatar utilizator
Colban Mihai-Codrin
Administrator
Administrator
Mesaje: 631
Membru din: 22 Mar 2010, 17:03
Localitate: Vatra Moldovitei, SV
Nume: Mihai-Codrin Colban
Contact:

Aeluroscalabotes felinus (Cat Gecko) Caresheet

Mesajde Colban Mihai-Codrin » 23 Iul 2010, 21:42

CLASIFICARE
Ordinul Squamata, Subordinul Lacertilia, Familia Gekkonidae, Subfamilia Aeluroscalabotinae, Genul Aeluroscalabotes, Specia Aeluroscalabotes felinus.

SUBSPECII
Aceasta specie are doua subspecii recunoscute: Aeluroscalabotes felinus felinus si
Aeluroscalabotes felinus multituberculatus.

STATUT DE CONSERVARE
Aceasta specie nu este trecuta pe anexele CITES.

AREAL DE DISTRIBUTIE
Au ca areal de distributie statele ce apartin de Malaezia si Indonezia.

HABITAT
Prefera temperaturile mai reci si au ca habitat predominant padurile montane sau zonele cu altitudine mare.

DESCRIERE SPECIE
Este singura specie din cadrul genului Aeluroscalabotes, fiind un gecko de talie medie.
Coloritul in mare parte variaza intre maro si caramiziu, rosiatic, avandusi originea in muntii din sudul Thailandei si Malaesia, fiind unul dintre putinele specii de gecko ce traiesc la altfel de altitudini si temperaturi.
Aceasta specie este semiarboricola, strict nocturna, un lucru foarte interesant fiind acela ca au ghearele retractabile (si le pot retrage).
La maturitate femelele pot atinge dimensiuni de 17 cm iar masculii 10 cm, in medie.
Motivul denumirii populare al acestei specii (Cat gecko) este acela ca la fel cum am mentionat mai sus au ghearele retractabile, iar in timpul somnului se aseaza cu coada pe langa corp, in forma de carlig, la fel ca o pisica.
Aceasta specie este considerata a fi una dintre cele mai primitive specii de gecko datorita trasaturilor sale.
Desi este o specie semiarboricola, spre deosebire de celelalte specii nu are degetele adezive, bazandu-se pe gheare si pe coada prehensila (are abilitatea de a cuprinde cu coada crengi, etc).
Este o specie timida cu un stil de viata izolat, iar manipularea nu este recomandata.
Speranta de viata este undeva in jur de 15 ani.

HRANIRE
Este recomandat sa hraniti reptila in fiecare zi sau o data la doua zile, cu o gama cat mai variata de insecte, viermi, etc la care sa adaugati suplimente nutritive cum ar fi calciul si vitaminele.

REPRODUCERE
Unul din modurile de sexare ar fi marimea, femele fiind mult mai mari decat masculii.
Este destul de cunoscut faptul ca aceasta specie se inmulteste greu in captivitate, iar atunci cand achizionati o astfel de specie sunt foarte mari sansele sa fie luata din natura.
Femela depune de mai multe ori pe an in jur de 2 oua, perioada de incubare fiind intre 60-70 de zile la o temperatura de aproximativ 26 de grade Celsius.

TERARIU
La fel ca in cazul tuturor speciilor arboricole si semiarboricole, inaltimea terariului este cea mai importanta, fiind nevoie ca terariul sa fie dotat cu un decor adecvat.
Temperatura necesara trebuie sa fie intre 18-20 de grade Celsius ziua, noaptea putand sa coboare cu 4-5 grade.
Umiditatea necesara este de 70-80% in medie, trebuie sa fiti atenti cu aceasta deoarece pot exista usor probleme cu deshidratarea la aceasta specie.
Dotati terariul cu un vas cu apa, desi cea mai mare cantitate de apa o beau de pe peretii terariului sau elementele de decor, aceasta va va ajuta si la o mai usoara mentinere a umiditatii.
Ca substrat puteti folosi substratul de cocos sau pamant de flori (NETRATAT), acesta in afara de faptul ca este comod pentru reptila va ajuta sa mentineti mai usor umiditatea.
Este necesar sa dotati terariul cu minim o ascunzatoare, deoarece reptila simte nevoia sa se ascunda pe timpul zilei.

© Colban Mihai-Codrin
Redirecționează 2% din impozitul pe venit către Agent Green!
www.agentgreen.ro

Înapoi la “Familia Gekkonidae”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 38 vizitatori