> Brachypelma vagans - Mexican Red Rump Tarantula | Tarantule | Nevertebrate

Teraristica Romania

Brachypelma vagans - Mexican Red Rump Tarantula
Tarantule
Scris de Lazar Andrei   

Clasificare
Regn: Animalia Încrengătură: Arthropoda Clasa: Arachnida Ordin: Araneae Subordin: Mygalomorphae Familie: Theraphosidae Genul: Brachypelma Specie: vagans

     

Subspecii:

Momentan nu există subspecii descrise.

   

Nume comun:

Mexican Red Rump Tarantula

    
Statut de conservare
Face parte din listele CITES - anexa B.

Aceasta include specii care nu sunt neapărat pe cale de dispariţie, dar care ar putea fi ameninţate de acest pericol în condiţiile în care comerţul nu ar face obiectul unor reguli stricte.


Areal de distribuţie
Trăieşte în principal în Mexic dar poate fi gasită şi în zone mai îndepărtate cum ar fi în Belize, El Salvador, Guatemala dar şi în St Lucie County, Florida (în prezent, este considerată o specie non-nativă stabilită în acest stat, unde se crede că au fost introduse prin emisiile accidentale sau intenţionate ale exemplarelor importate prin intermediul comerţului de animale de companie, deşi numărul lor e în scădere din cauza hrănirii acestora cu insecte otrăvite cu pesticide).


Habitat
Destul de extins, de la pădure de câmpie (de exemplu, în Yucatan) la păduri joase veşnic verzi şi până la savana din sudul Mexicului. După cum se vede această specie preferă un climat mai umed decât majoritatea Brachypelmelor. Intervalul de temperatură preferat de aceasta specie variază de la 20-26°C şi o umiditate de 70%-75%.

Descriere specie
Ca şi la alte tarantule biologia lui Brachypelma vagans este puţin cunoscută (Carter 1997). Femelele adulte ating 5-7,5 cm lungimea corpului iar legspan (dimensiunea cu tot cu picioare) până la 13,5 cm. Masculii sunt ceva mai mici şi cu un abdomen mai mic decât femela, cu picioare mai lungi în raport cu corpul şi mult mai delicate. Tarantula este în întregime neagră cu excepţia firelor de pe abdomen de culoare roşu-brun, femelele de asemenea au părul roşu-brun pe picioarele III şi IV (Baxter 1993). Este o specie săpătoare de galerii făcând vizuini cu diametru de 4-5 cm şi adânci de până la 45 cm. Sunt prădători nocturni, hrănindu-se cu artropode, diferite insecte sau chiar şi mici vertebrate (Marshall 1996). Prădătorii tarantulei Brachypelma vagans în Florida sunt unele mamifere, iar populaţia tânără este vulnerabilă la alte artropode dar şi la broaşte.
Ca toate tarantulele din Lumea Nouă acestea se apară împotriva prădătoriilor cu perii urticanţi de pe abdomen, aceştia ajungând la piele provoacă iritaţii asemănătoare cu cele provocate de fibra de sticla însă dacă perii intră în membranele mucoase sau mai ales ochi, provoacă un disconfort foarte mare sau chiar leziuni. Aceasta specie nu a fost raportată ca ar poseda o muşcatură serioasă pentru oameni (Breene 1996). În Florida exemplare de masculi şi femele cu juvenili sunt mai răspânditi cu predominanţă toamna deşi exemplare de toate vârstele se găsesc pe tot parcusul anului. Acest lucru este datorat fără îndoială faptului că indivizii din această specie trăiesc mai mulţi ani. Unele specii din acest gen trăiesc 25 de ani în natură şi pot ajunge la mai mulţi în captivitate dacă sunt crescute corespunzător. Perioada de maturaţie în sălbăticie este între 5 şi 7 ani dar în captivitate la Brachypelma vagans poate fi adusă la 2-3 ani(Baxter 1993). Stabilirea speciei în Florida nu este deloc surprinzătoare, părţi din peninsula Yucatan din Mexic sunt oarecum similare ca tip de vegetatie, sol şi climă. Însă cu adevărat nu putem şti exact cum a ajuns acestă specie în Florida. O ipoteză mai veche este că o singură femelă gestantă a fost scapată sau eliberată. Această ipoteză era susţinută de o capturare (printre primele capturi) a unui mascul care în laborator a năpârlit şi a ieşit deformat. Din acest motiv s-a suspectat că deformarea a fost cauzată de endogamie. Însă de atunci s-au capturat foarte multe exemplare perfect sănătoase iar acum se crede că individul era deformat din cauza rănirii în timpul capturării. Este probabil ca această populaţie a fost în această locaţie timp de peste zece ani, sprijinind în mod indirect afirmaţia că mai multe exemplare au fost eliberate de un crescator din zonă sau au fost aduse de un importator comercial în anii 1970. O observaţie viabilă, a fost cea a unei perechi de herpetologi care căutau reptile de-a lungul unui drum pavat, a unui mascul de Brachypelma vagans adult în 1989, caz care a fost raportat în 1996 după publicarea descoperirii masculului în Florida. Faptul că masculul a fost adult ne arată ca populaţia este aici cel putin din 1986. De ce nu au devenit mai răspândite nu este de înţeles, dar se cunoşte faptul că au o restricţie faţă de habitat şi nu au o dispersie mare (Gertsch 1979). Impactul speciei asupra faunei din Florida poate fi periculos fiind o specie invazivă, la fel cum se cunosc foarte multe specii exotice care s-au stabilit aici datorită climatului şi habitatului asemănător celui nativ, având un efect nociv asupra faunei indigene, de aceea ar fi naiv să presupunem că aceasta specie nu ar avea efecte asemănătoare asupra faunei indigene(Thomas 1995).

 

Hrănire
Se ştie ca această specie e un pradator vorace care mănâncă aproape tot ce poate învinge, însă în captivitate este bine să îi oferim hrană mai mică de dimensiune decât tarantula în sine. Exemplarele tinere pot fi hrănite cu viermi de faină sau juvenili de Blaptica dubia şi Nauphoeta cinerea. Exemplarele mai mari pot fi hrănite cu lăcuste, greieri, gândaci maturi de Blaptica dubia sau Nauphoeta cinerea şi chiar câte un pui de şoarece ocazional.

 

Reproducere

La Brachypelma vagans perioada de incubaţie este de 69 de zile (sursa informatiei: McKee, 1986). Temperatura medie de incubare este de 27°С iar umiditatea relativa este de 80%. Femela face saci pentru ouă din mătase, cu diametru de 4-5 cm, iar juvenilii (denumiţi "spiderlings" în engleză) stau câteva săptămânii în jurul mamei până să se disperseze. Patru femele în laborator au făcut saci cu media de 100 de juvenili dar au fost raportate şi foarte multe cazuri cu 300 de juvenili pentru această specie (Moore 1994),  cu rapoarte nepublicate până la 800 (Y. Evanou, comunicare personala 1998). În perioada de reproducere hrănirea este foarte importantă şi se indică ca insectelor sau micilor vertebrate cu care sunt hrănite să li se administreze minerale şi vitamine (de exemplu într-o cutiuţă cu praf de calciu se pune insecta cu care e hranită tarantula şi se scutură puţin astfel asigurăm tarantulei surplusul de mineral în cantităţi reduse necesare ei cum ar fi praful de calciu depus pe insecta).

Sunt două metode principale de împerechere :

A.
I se oferă femelei un substrat destul de gros pentru a săpa o viziună şi ne asigurăm că va fi destul spatiu pentru mascul ca să poată scăpa în cazul în care femela îl va ataca. Masculul va fi introdus în terariul femelei. După împerechere tarantula se retrage şi începe construcţia locului unde va sta sacul de ouă, urmată de producerea acestuia şi de asemenea de depunerea ouălor. Inconvenienţele la această metoda sunt că nu se pot supraveghea etapele de dezvoltare ale ouălor şi ar putea fi atacate de acarieni.

B.
Se poate lasă destul substrat pentru o vizuină,  numai că sacul cu ouă va fi luat şi pus într-un incubator, însă juvenilii în primele săptămâni de viaţă nu vor avea parte de protecţia femelei,  până la dispersare, dar vor fi scutiţi de atacul acarienilor sau infecţiei cu unele tipuri de viermi datorită sterilităţii mediului de incubare.

În ambele metode se vor păstra maxime de igienă, substratul va fi sterilizat şi nu va fi decorat. Orice interferenţă umana poate fi realizată numai în cazuri de urgenţă. Masculul trebuie să fie şi el bine îngrijit înainte de împerechere şi i se va asigura umiditatea necesară pentru a preveni uscarea spermei. De asemenea i se vor asigura mese bogate în nutrienţi. Femelei i se va asigura hrană din abundenţă pentru a nu ataca masculul.


Terariu - amenajare şi necesităţi
În general dimensiunea terariului depinde de mărimea tarantulei. Puii pot fi ţinuţi în cutii mici de plastic iar exemplarele mari în terarii cu dimensiuni de 30cmX30cmX30cm, cu substrat de nucă de cocos sau turbă unde li se vor asigura tarantulelor o parte uscată şi o parte umedă astfel ca ele să îşi poată alege nivelul de umiditate de care au nevoie (şi o umiditate prea mare poate dăuna tarantulei!). Brachypelma vagans este o specie săpătoare de vizuini astfel că e bine să aibă un substrat destul de gros pentru aceasta sau se poate pune o ascunzatoare artificială şi optional diferite ornamente care să imite mediul natural. Temperatura camerei de 20°C este în regulă pentru această specie aşa că nu necesită neapărat o metoda de încălzire, terariul se poate echipa cu termometru şi cu higrometru pentru a avea în vedere temperatura şi umiditatea terariului (care trebuie să fie de 70%-75%).

    

Venin:

Toate speciile de tarantule posedă venin. Deși acesta nu este foarte potent, mușcăturile nu sunt niciodată plăcute.De asemenea ca și orice specie de tarantulă și Brachypelma vagans poate fi imprevizibilă și o mușcătură poate surveni oricând.

Din aceste motive recomandăm atenție maximă când tarantula este hrănită, mutată sau când îi este curațat terariul.

TERARISTICA.RO NU RECOMANDĂ MANIPULAREA TARANTULELOR.

 

Bibliogafie
Baxter, R.N. 1993. Keeping and breeding tarantulas. Chudleigh Publishing, Essex, England. 89 pp.
Breene, R.G. 1995. Common names of arachnids 1995. American Tarantula Society, Publisher. South Padre Island, Texas.94 pp.
Breene, R.G., D.A. Dean, J.C. Cokendolpher, and B.H. Reger. 1996. Tarantulas of Texas: Their medical importance, andworld-wide bibliography to the Theraphosidae (Araneae). American Tarantula Society, Publisher. South Padre Island,Texas. 73 pp.
Carter, N. 1997. Who’s on CITES and why? Forum of the American Tarantula Society 6(5): 172-173.
Gertsch, W.J. 1979. American spiders. 2nd ed. Van Nostrand Reinhold Co., New York. 274 pp.
Marshall, S.D. 1996. Old dog learns new trick. Forum of the American Tarantula Society 5(4): 114-116.
Moore, B.H. 1994. Red rumped cannibals. Forum of the American Tarantula Society 3(1): 14-15.
Smith, A. 1986. The tarantula: Classification and identification guide. Fitzgerald Publishing, London. 178 pp.
Thomas, M.C. 1995. Invertebrate pets and the Florida Department of Agriculture & Consumer Services. Florida Entomologist78(1): 39-44.
Valerio, C.E. 1980. Arañas terafosidas de Costa Rica (Araneae, Theraphosidae). I. Sericopelma y Brachypelma. Brenesia 18: 259-288.

 
Copierea si utilizarea articolelor si imaginilor pe alte pagini web este interzisa. © 2010-2013 Teraristica Romania

SEO Romania Promovat de Director Web Decoratiuni Addsite Push 2 Check ClickLink.ro Inscrie-te in TOP ! TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi www.idesys.ro www.webforest.ro Royalty Free Images MyFreeCopyright.com Registered & Protected

 

jellyfish
jellyfish
jellyfish
jellyfish
Brachypelma vagans - Mexican Red Rump Tarantula | Tarantule | Nevertebrate