|
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Familia Boidae, Subfamilia Boinae, Genul Eunectes.
Sinonime
Eunectes notaeus COPE 1862
Eunectes murinus PERACCA 1895
Eunectes wieningeri STEINDACHNER 1903
Eunectes notaeus KAHL 1980
Eunectes notaeus CEI 1993
Eunectes notaeus LEYNAUD & BUCHER 1999
Eunectes notaeus MCDIARMID, CAMPBELL & TOURÉ 1999
Subspecii
Nu exista subspecii recunoscute.
Nume comun
Anaconda galbenă, Paraguayan anaconda.
Statut de conservare
Nu este pe Lista Roşie IUCN dar apare pe Anexa II, CITES.
Areal de distribuţie
Arealul de distribuţie cuprinde zone din America de Sud: Paraguay, sudul Braziliei, nord-estul Argentinei şi Bolivia.
Habitat
Habitatul preferat de anaconda galbenă include mlaştini, lacuri şi orice alte zone în care există o sursă de apă. Se întâlnesc şi pe uscat dar de cele mai multe ori în zonele apropiate de ape.
Descriere
Eunectes notaues a fost descrisă în 1862 de Cope şi mai poate fi întâlnită şi ca Epicrates wieningeri (Steindachner 1903). Este o specie predominant acvatică, ce atinge dimensiuni mari. Exemplarele adulte pot ajunge la 2.40 - 4.60 metri, cu o medie de 3.70 metri iar greutatea lor variază între 30-40 de kg. Coloritul predominant este galben, iar corpul este punctat şi dungat cu negru sau maro închis, colorit ce îi oferă acesteia un camuflaj extrem de eficient atât în apă cât şi în zonele bogate în vegetaţie. Eunectes notaeus este o specie solitară cu excepţia perioadei de reproducere, ce îşi petrece majoritatea timpului în apă, mediu în care preferă şi să vâneze. Posedă aproximativ 100 de dinţi curbaţi spre interiorul gurii, lucru care face ca prăzii să-i fie aproape imposibil să scape.
Anacondele, ca toţi membrii familiei Boidae de altfel, sunt constrictori (îşi ucid prada prin constricţie). Speranţa de viaţă este cuprinsă între 20-30 de ani. Specia are un comportament agresiv, mai ales în cazul puilor şi juvenililor, iar raportându-ne la dimensiunile la care poate ajunge NU este o specie recomandată creşterii în captivitate de către persoane fără experienţă.
O trăsătură aparte a speciei este reprezentată de poziţionarea ochilor şi a nărilor în partea superioară a capului. Datorită acestei poziţionări, şarpele poate să vadă în afara apei atunci când stă scufundat.
Hrănire
Acestea atacă de obicei prin ambuscadă, în apă, folosindu-se de avantajul că pot îneca prada în timp ce o constrictează. În sălbăticie dieta lor este foarte bogată şi include păsări, ouă de păsări şi de caimani, broaşte ţestoase, crabi, peşti, şopârle, şerpi şi chiar caimani, porci sălbatici sau căprioare. În captivitate se pot hrăni cu rozătoare (şoareci, şobolani, iepuri) sau chiar prăzi mai mari. Sistemul lor digestiv este lent, prăzile de dimensiuni mari pot fi digerate şi în intervale de timp ce depăşesc o lună. Puii şi juvenilii se hrănesc în medie la 4-5 zile iar adulţii la 8-10 zile.
Reproducere
În condiţii normale ajung la maturitate sexuală în jurul vârstei de 3-4 ani. În cadrul speciei există dimorfism sexual, masculii prezintă pinteni cloacali bine definiţi iar femelele sunt mai lungi şi mai robuste decât masculii.
Împerecherea are loc în sezonul ploios. Copulaţia are loc în apă, de multe ori o femelă poate copula cu mai mulţi masculi sau invers, adunându-se în grupuri de forma unei mingi, în a căror prezenţă pot rămâne şi o lună sau mai mult. Eunectes notaeus este o specie vivipară (dă naştere la pui vii, complet dezvoltaţi în organismul matern). Perioada de gestaţie durează în jur de 6 luni iar numărul puilor născuţi este în medie de 40, însă există un record de 82 de pui. Femela naşte o singură dată pe an, iar puii au lungimi cuprinse între 40-60 cm.
Deşi la maturitate anacondele galbene sunt în vârful lanţului trofic, puii sunt foarte vulnerabili la prădători, o mică parte reuşind să ajungă la o dimensiune de ajuns de mare pentru a se apăra.
Terariu - amenajare şi necesităţi
Un terariu de 4 m lungime, 2 m lăţime şi 70 cm înălţime ar trebui să fie de ajuns pentru a găzdui un exemplar adult. Având în vedere că este o specie acvatică, terariul trebuie decorat corespunzător, elementul principal fiind vasul cu apă în care şarpele să se poată scufunda. Cu cât puteţi asigura un vas cu apă mai mare cu atât este mai bine. Vasul cu apă trebuie verificat în permanenţă deoarece au obiceiul să defecheze în apă. Este nevoie de simularea ciclului zi-noapte, cu ajutorul unui bec care în acelaşi timp să producă şi căldură pentru a ajuta şarpele să îşi regleze temperatura corpului. Pe lângă iluminarea simplă este recomandată dotarea terariului cu o lampă cu raze UVB 2.0 sau UVB 5.0 pentru o mai bună asimilare a calciului în oase.
Temperatura optimă sub bec trebuie să fie cuprinsă între 30-33 °C şi 25-26 °C în restul terariului, iar noaptea poate scădea până la 22 °C. Nivelul umidităţii trebuie să fie cuprins între 70-90%.
Puteţi folosi orice tip de substrat care nu este nociv pentru animal, inclusiv ziarele, dar cel mai recomandat ar fi un substrat are să ajute la menţinerea nivelului umidităţii, cum ar fi substratul de cocos.
|
