|
Clasificare
Domeniul Eukaryota - Regn Animalia - Subregn Bilateralia - Ramura Deuterostomia - Infraregn Chordonia - Suprafilum Panarthropoda - Filum Chordata - Subfilum Vertebrata - Infrafilum Gnathostoma - Supraclasa Tetrapoda - Seria Amniota - Clasa Sauropsida - Subclasa Diapsida - Infraclasa Lepidosauromorpha - Supraordinul Lepidosauria - Ordinul Squamata - Subordinul Serpentes (Ophidia) - Suprafamilia Colubroidea - Familia Viperidae - Subfamilia Crotalinae.
Sinonime
Boa contortrix LINNAEUS 1766
Ancistrodon contortrix BAIRD 1854
Agkistrodon contortrix BAIRD & GIRARD 1853
Trigonocephalus contortrix DUMÉRIL & BIBRON 1854
Cenchris atrofuscus THEOBALD 1868
Agkistrodon contortrix contortrix GLOYD & CONANT 1990
Agkistrodon contortrix contortrix CONANT & COLLINS 1991
Agkistrodon contortrix LINER 1994
Agkistrodon contortrix MCDIARMID, CAMPBELL & TOURÉ 1999
Agkistrodon contortrix laticinctus GLOYD & CONANT 1934
Agkistrodon contortrix laticinctus GLOYD & CONANT 1934
Agkistrodon mokasen laticinctus GLOYD & CONANT 1943
Agkistrodon contortrix laticinctus GLOYD & CONANT 1990
Agkistrodon contortrix laticinctus CONANT & COLLINS 1991
Agkistrodon contortrix laticinctus CROTHER 2000
Agkistrodon contortrix mokasen PALISOT DE BEAUVOIS 1799
Agkistrodon mokason PALISOT DE BEAUVOIS 1799
Cenchris mokeson DAUDIN 1803 (in error)
Agkistrodon mokasen mokasen BURT 1935
Agkistrodon mokasen mokasen CONANT 1938
Agkistrodon contortrix mokasen GLOYD & CONANT 1990
Agkistrodon contortrix mokasen CONANT & COLLINS 1991
Agkistrodon contortrix mokeson WELCH 1994 (in error)
Agkistrodon contortrix mokasen CROTHER 2000
Agkistrodon contortrix phaeogaster GLOYD 1969
Agkistrodon contortrix phaeogaster GLOYD & CONANT 1990
Agkistrodon contortrix phaeogaster CONANT & COLLINS 1991
Agkistrodon contortrix phaeogaster CROTHER 2000
Agkistrodon contortrix pictigaster GLOYD & CONANT 1943
Agkistrodon mokeson pictigaster GLOYD & CONANT 1943
Agkistrodon contortrix pictigaster GLOYD & CONANT 1990
Agkistrodon contortrix pictigaster CONANT & COLLINS 1991
Agkistrodon contortrix pictigaster CROTHER 2000
Subspecii
În prezent sunt recunoscute 5 subspecii pentru Agkistrodon contortrix (Linnaeus 1766):
Agkistrodon contortrix contortrix (Linnaeus 1766)
Agkistrodon contortrix laticinctus (Gloyd & Conant 1934)
Agkistrodon contortrix mokasen (Palisot De Beauvois 1799)
Agkistrodon contortrix phaeogaster (Gloyd 1969: 220)
Agkistrodon contortrix pictigaster (Gloyd & Conant 1943)
Statut de conservare
IUCN Red List - Least concern (LC) (accesat 1.07.2010)
Specia nu este inclusă pe anexele Convenţiei CITES, dar poate face obiectul unor reglementări în ţări cu legislaţie specială în privinţa comerţului cu animale periculoase (SUA, Marea Britanie, etc.).
Areal de distribuţie
Arealul de distribuţie al mocasinului nord-american cuprinde marea parte a Statelor Unite ale Americii (Texas, E/C Oklahoma, E Kansas, Missouri, Arkansas, Louisiana, Mississippi, Alabama, Georgia, Florida, South Carolina, North Carolina, Tennessee, Kentucky, Virginia, West Virginia, S Illinois, S Indiana, S Ohio, Iowa, Pennsylvania, Maryland, New Jersey, Delaware, S New York, Connecticut, Massachusetts), iar către sud pătrunde parţial şi în Mexic (NE Chihuahua, N Coahuila).
Harta originală realizată pe baza datelor spaţiale IUCN (www.iucnredlist.org)
Habitat
Mocasinul ocupă o mare varietate de habitate, de la pădurile din zonele joase costiere până la pantele accidentate ale munţilor, urcând până la peste 1000m altitudine. În general, subspecia este asociată cu pădurile de foioase, unde poate fi întâlnită în habitate umede, de obicei în apropierea albiilor râurilor, cu acoperământ bogat de frunze, cioate căzute, stânci sau grămezi de pietre care asigură refugiul în caz de pericol.
Hibernaculele (zonele de hibernat) au fost găsite în special în apropierea mlaştinilor, râurilor sau a izvoarelor. Intrările către hibernacule au o expunere sudică, sud-estică sau sud-vestică, permiţând animalelor să stea la însorit în primăvară şi toamnă.
Descriere
Denumirea comună oferită speciei (copperhead) se referă la coloritul dorsal al capului, în general lipsit de modele caracteristice, care seamănă cu o monedă veche de cupru. Capul este lat, triunghiular, cu o îngustare caracteristică în zona de început a gâtului. Ochii au pupile eliptice verticale şi există o linie laterală subţire de fiecare parte a capului, care separă culoarea arămie de pe partea dorsală de culoarea deschisă din zona labială. Irisul este auriu, iar pupila neagră. Pe corp prezintă o serie de modele sub formă de clepsidră, maron-închis sau roşu-cărămiziu. Modelele sunt îngustate în zona mediană şi mai late pe părţile laterale ale corpului. Coloritul ventral este în general bej. Modelele de pe corp sunt continue pe tot corpul, inclusiv pe coadă. Juvenilii nu prezintă diferenţe cromatice faţă de adulţi, cu excepţia faptului că, per total, coloritul este mai deschis iar vârful cozii este galben.
Dimensiunea adulţilor este între 60 şi 90 cm, dar se cunosc şi exemplare de peste 1 m lungime. Juvenilii măsoară la naştere 18-23 cm. Coada masculilor este mai lungă decât la femele. Nu prezintă dicromatism sexual evident. Solzii dorsali sunt slab carenaţi, dând un aspect general rugos animalului.
Hrănire
Dieta juvenililor diferă de cea a adulţilor, probabil pentru a reduce competiţia între clasele de vârstă. Juvenilii consumă cantităţi importante de insecte, în special omizi, în timp ce adulţii se hrănesc în special cu amfibieni şi mamifere. Şoarecii sunt principala sursă de hrană, dar ocazional consumă şi păsări mici, broaşte şi insecte. Studiile arată ca un mocasin consumă pe parcursul unui sezon de activitate nu mai mult de 8 prăzi (200% din greutatea sa). Acest lucru este cauzat de metabolismul scăzut şi dificultatea în găsirea prăzii. Femelele gestante nu se hrănesc pe perioada verii, ca urmare a dezvoltării embrionilor ce ocupă marea parte a cavităţii corpului.
Pe parcusul primăverii şi toamnei mocasinii vânează în special ziua, ca urmare a temperaturilor scăzute din timpul nopţii. În timpul verii, când temperaturile nocturne cresc, există o schimbare de activitate către perioada nocturnă. Această schimbare prezintă mai multe avantaje: animalul evită caldura intensă din timpul zilei iar şansele de capturare a prăzii sunt mai ridicate, deoarece amfibienii şi mamiferele sunt mult mai active în perioada nocturnă.
La fel ca majoritatea şerpilor, mocasinul este o specie oportunistă, petrecând perioade îndelungate fără să se mişte în aşteptarea prăzii. Indivizii în aşteptarea prăzii stau încolăciţi în apropierea unui buştean căzut, cu capul sprijinit pe marginea acestuia. Prada este detectată vizual, olfactiv sau folosind fosetele termoreceptoare care înregistrează căldura emanată de animalele endoterme. Animalul este muşcat, veninul pătrunde în corp prin cei 2 colţi, după care mocasinul se retrage asteptând ca toxinele să îşi facă efectul. Victima este urmarită folosind olfacţia. Perioada de timp necesară pentru a omorî prada depinde de cantitatea de venin injectată. Veninul are 2 funcţii la fel de importante: omoară prada şi ajută la digestie prin distrugerea ţesuturilor victimei.
Reproducere
Sezonul de activitate al mocasinului este, în general, între lunile aprilie şi octombrie. Începând cu mijlocul lunii aprilie mocasinii ies din hibernacule şi se însoresc în zone pietroase. Această activitate durează câteva săptămâni. În această perioadă mai multe exemplare din aceeaşi specie sau din specii diferite pot fi observate împreună.
Împerecherea are loc atât primăvara cât şi toamna. Masculii sunt mult mai activi, manifestând uneori comportament teritorial agresiv faţă de alţi competitori (masculi). Femelele sunt localizate folosind simţul olfactiv, pe baza feromonilor emişi. Masculii curtează femela apropiindu-se şi mişcându-şi bărbia pe substrat. Dacă femela pleacă, masculul o urmează şi încearcă să îşi plaseze capul pe o porţiune a corpului ei. Femela răspunde cu o serie de mişcări a cozii: mişcări lente laterale, mişcări rapide laterale sau vibraţii rapide cu coada. Masculul continuă să îşi frece bărbia de spatele femelei şi de capul ei, în timp ce îşi aliniază corpul lângă al ei. Procesul poate dura mai mult de o oră dacă femela nu este responsivă. Dacă femela este pregatită de împerechere îşi va ridica partea dorsala şi coada de la sol, permiţând masculului să îşi plaseze coada dedesubt. Durata procesului de împerechere variază de la 3.5 ore până la 8 ore. Prin durata lungă a procesului de împerechere, masculul se asigură că există şanse puţine ca femela să se împerecheze cu alţi masculi şi de asemenea scade interesul femelei pentru alţi indivizi. Masculii sunt pregătiţi din nou de împerechere în 24 de ore.
După perioada de împerechere, masculii şi o parte din femele migrează până la câţiva kilometri distanţă, fiind întâlniţi într-o varietate de habitate - zone mlăştinoase, umede, păduri, zone stâncoase, în apropierea lacurilor sau a altor luciuri de apă, pajişti, etc.
Femelele tind să se aglomereze în zone care servesc rolul de creşă unde nasc puii. Aceste zone sunt fie locurile de hibernat sau alte habitate mai îndepărtate. Staţionarea în zonele de hibernat înlătură pericolul ca puii să fie omorâţi în migraţia de întoarcere din toamna.
Maturitatea sexuală este atinsă în cel de-al cincilea an de viaţă, expectativa de viaţă fiind estimată la circa 18 ani. Împerecherea poate avea loc şi în august-septembrie. Perioada de gestaţie variază de la 3 la 9 luni. Este o specie ovovivipară, născând între 3 şi 10 pui (în mod normal 4-6) la sfârşitul lunii august sau în septembrie. Puii au glandele veninoase şi colţii complet dezvoltaţi la naştere şi sunt capabili să le folosească. De asemenea, primele 2 săptămâni puii nu se hrănesc, consumând rezerva de sac vitelin rămasă în sistemul digestiv. Vârful cozii de culoare galben-sulfurie este folosit pentru a atrage diferite animale (luring) iar coloraţia dispare după circa 3-4 ani.
Terariu-amenajare şi necesităţi
Pentru adulţi se recomandă folosirea unor terarii din pal, de circa 80 x 60 x 40 (LxlxH), cu ventilaţii laterale pe ambele părţi de 15x20cm(HxL), făcute din plasă metalică. Alternativ se pot da numeroase găuri mici de ambele părţi ale terariului pentru a asigura ventilaţia. Terariul se construieşte cu deschidere în faţă pentru acces uşor în timpul activităţilor necesare în terariu.
Terariile vor fi prevăzute cu sistem de închidere pentru a evita accidentele!
Substratul folosit poate fi format din coajă de pin, bucăţi mari de cocos, sau dacă sunt folosite plante naturale, se foloseşte un substrat nutritiv pentru a menţine plantele în viaţă, deasupra căruia se pune unul din substaturile amintite ulterior.
Iluminarea necesară este reprezentată de un bec de caldură, iar dacă se folosesc plante naturale, lumină fluorescentă pentru a asigura un spectru complet plantelor din terariu. Temperatura în zona de încălzire nu trebuie să depăşească 32 °C şi este necesar un gradient de temperatură către capătul opus al terariului, până la 24-26 °C.
De asemenea, sunt necesare refugii şi locuri umbrite, care pot fi asigurate prin buturugi, grămezi de pietre, crengi, etc. Adiţional se pot folosi frunze sterilizate pentru a asigura animalului un mediu cât mai puţin stresant. Tot în acest sens, terariul trebuie să imite cât mai bine mediul natural al animalului.
Iarna animalele pot fi hibernate sau ţinute la o temperatura mai scăzută, acest lucru fiind chiar indicat, iar în cazul în care se doreşte reproducerea, absolut necesar. În această perioadă nu se oferă hrană animalelor.
Pentru a lucra cu aceste animale sunt absolut necesare următoarele: 1-2 cârlige herpetologice, cleşte herpetologic (pentru exemplarele adulte), pensetă sau forceps mare (40 cm sau mai mari) pentru hrănire, mănuşi de sudură sau din kevlar.
Manipularea se va face doar în cazuri de urgenţă şi doar folosind instrumentele descrise mai sus!
Veninul
Muşcăturile de mocasin în general sunt non-letale. Totuşi, această specie nu trebuie subestimată, fiind responsabilă pentru cel mai mare număr de muşcături anual în Statele Unite. Veninul cauzează distrugerea locală a ţesuturilor şi, secundar, se instalează infecţii. În unele cazuri poate provoca moartea. LD50 pentru specie este de 100 mg, fiind cel mai slab venin dintre toate crotalinele. Adesea sunt înregistrate "muşcături uscate" în sensul că şarpele muşcă fără a injecta venin, doar cu rol de avertizare.
Simptomele muşcăturii includ durere intensă, umflarea zonei muşcate şi ameţeală severă.
Orice muşcătură de la un şarpe veninos trebuie tratată cu maximă seriozitate şi este necesară asistenţa medicală specializată, existând posibilitatea unei reacţii alergice sau apariţia unei infecţii secundare
Bibliografie:
Barbour, R. W. 1962. An aggregation of copperheads, Agkistrodon contortrix Copeia 1962 (3): 640
Christiansen, J.L., & Bailey, R.M. 1990. The snakes of Iowa. Iowa Dept. of Natur. Resources, Des Moines 16 pp.
DeGraaf, R. M., and D. D. Rudis. 1986. New England Wildlife: Habitat, Natural History, and Distribution. General Technical Report NE-108. Broomall, Pennsylvania: U.S. Department of Agriculture, Forest Service, Northeastern Forest Experiment Station.
Frost, D.R., Hammerson, G.A. & Santos-Barrera, G. 2007. Agkistrodon contortrix. In: IUCN 2010. IUCN Red List of Threatened Species. Version 2010.2. . Downloaded on 01 July 2010.
Means, D. Bruce 1998. Geographic distribution. Agkistrodon contortrix contortrix Herpetological Review 29 (3): 175
Parkinson,C.L. 1999. Molecular systematics and biogeographical history of pitvipers as determined by mitochondrial ribosomal DNA sequences. Copeia 1999 (3): 576-586
Petersen, R. C., and R. W. Fritsch, II. 1986. Connecticut’s Venomous Snakes: The Timber Rattlesnake and Copperhead. Bulletin 111, State Geological and Natural History Survey of Connecticut. Hartford, Connecticut: Department of Environmental Protection.
Schuett, Gordon W. 1982. A copperhead (Agkistrodon contortrix) brood produced from Autum copulations Copeia 1982 (3): 700-702
Smith, C. F.; K. Schwenk, R. L. Earley & G. W. Schuett 2008. Sexual size dimorphism of the tongue in a North American pitviper. Journal of Zoology 274: 367–374
Tyning, T. F. 1990. A Guide to Amphibians and Reptiles. Boston: Little, Brown and Company.
Wilgers, D.J.; Horne, E.A.; Sandercock, B.K. & Volkmann, A.W. 2006. Effects of rangeland management on community dynamics of the herpetofauna of the Tall-grass Prairie [Flint Hills, Kansas/Oklahoma]. Herpetologica 62 (4): 378-388
***http://www.venomousreptiles.org
***http://www.jcvi.org
***http://venomland.forumotions.com/
***http://www.zipcodezoo.com
***http://ec.europa.eu
|
