|
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Serpentes, Familia Viperidae, Subfamilia Viperinae, Genul Atheris.
Sinonime
Atheris squamigera squamigera HALLOWELL 1854
Echis squamigera HALLOWELL 1854
Toxicoa squamata COPE 1859
Atheris squamatus COPE 1862
Poecilostolus burtonii GÜNTHER 1863
Atheris burtonii GÜNTHER 1863
Atheris polylepis PETERS 1864 fide BROADLEY (in GOLAY 1993)
Atheris Lucani ROCHEBRUNE 1885
Atheris Proximus ROCHEBRUNE 1885
Atheris squamigera SCHMIDT 1923
Atheris squamiger WELCH 1994
Atheris squamiger TRAPE & ROUX-ESTÈVE 1995
Atheris squamigera MCDIARMID, CAMPBELL & TOURÉ 1999
Atheris squamigera LAWSON & USTACH 2000
Atheris squamigera anisolepis MOCQUARD 1887
Atheris anisolepis MOCQUARD 1887
Atheris laeviceps BOETTGER 1887
Atheris laeviceps SCHMIDT 1923
Atheris squamigera anisolepis BOGERT 1940
Atheris laeviceps TRAPE & ROUX-ESTÈVE 1995
Atheris anisolepis BROADLEY 1998
Subspecii
Atheris squamigera squamigera HALLOWELL 1854
Atheris squamigera robusta LAURENT 1956
Statut de conservare
Atheris squamigera nu este menţionată pe Lista Roşie-IUCN şi nici pe anexele CITES.
Taxonomie
Iniţial specia a fost descrisă ca Echis squamigera (Hallowell 1856), apoi fiind plasată în genul Atheris ca Atheris squamigera de Peters (1864) şi Boulenger (1896).
De-a lungul timpului au fost descrise mai multe subspecii: A. s. squamigera (Ghana-Camerun, Zair, Uganda, vestul Kenyei şi Angola), A. s. anisolepis (sudul Congo - nordul Angolei) şi A. s. robustus (Padurea Ituri). Spawls & Branch (1995) sugerează ca specimenele de culoare galbenă din Republica Congo să fie tratate ca specie separată (A. laeviceps). În 2000 Lawson & Ustach au comparat A. squamigera cu A. anisolepis şi le-au sinonimizat, deoarece caracterul "culoarea galbenă" nu este unul geografic şi apare în majoritatea populaţiilor, chiar şi în cadrul unei singure ponte. În prezent 2 subspecii pot fi definite, dar poziţia lor nu este certă: Atheris s. squamigera şi Atheris s. robustus.
Nume comun
Green bush viper, variable bush viper, leaf viper, common bush viper, bush viper, tree viper.
Areal de distribuţie
Africa de Vest şi Centrală - Coasta de Fildeş şi Ghana, de la est la sud din Nigeria în Camerun, sudul Republicii Centrafricane, Gabon, Congo, nordul Angolei, Uganda, Tanzania, vestul Keniei şi insula Bioko.
Hartă originală realizată pe baza datelor spaţiale IUCN (www.iucnredlist.org)
Habitat
Specia ocupa primar habitatele de pădure tropicală (Spawls & Branch 1995), dar a fost observată şi în păduri rare asociate pajiştilor (Stucki-Stern 1979). În pădurile primare este puternic arboricolă , iar în zonele de pădure rară şi pajişti poate fi observată în special pe arbuşti şi în iarba înaltă.
În Nigeria specia ocupă în special peticele de pădure secundară şi zonele de tufişuri, deşi a fost observată şi în zone de pădure primară (Luiselli et al. 2000).
Descriere
Probabil cea mai mare dintre toate speciile genului Atheris, lungimea totală medie este de 46-50 cm, maximum fiind de cel puţin 78 cm. Femelele sunt, în general, mai mari decât masculii. Într-o populaţie nigeriană mărimea maximă pentru masculi a fost de 67 cm, iar pentru femele de 70.5 cm (Luiselli et al. 2000).
Coloraţia este stabilă în unele populaţii, dar variabilă în altele. Culoarea dorsală variază de la verde închis sau verde deschis până la măsliniu, albastru, brun-măsliniu, în timp ce puţini indivizi sunt galbeni, roşii-cărămizii sau gri. Solzii pot avea vârful pătat cu galben, formând serii de 30 sau mai multe benzi transversale pe corp, 10-19 pe coadă. Culoarea interstiţială este neagră şi poate fi observată când solzii sunt întinşi. Culoarea ventrală este uniformă, de obicei măslinie sau galbenă. Nou-născuţii sunt de culoare măsliniu închis sau măsliniu-pal şi culoarea de adult apare după circa 3-4 luni.
Hrănire
În libertate, dieta este definită de mamifere mici, şopârle, alţi şerpi şi amfibieni. Într-un studiu, din 50 de indivizi 44 aveau stomacul gol, în 4 au fost identificate resturi de mamifere mici (Dendromus, Mastomys) şi 1 broască mică arboricolă. Într-un studiu din Republica Congo au fost identificate doar resturi de mamifere mici.
Specia se hrăneşte de obicei nocturn, coborând către crengile din apropierea solului. Acolo aşteaptă de obicei rozătoarele care trec pe dedesubt.
În captivitate multe exemplare de Atheris se hrănesc până la obezitate, mai ales femelele. Pofta lor de mâncare le face să fie foarte uşor de îngrăşat de către crescător, dar acest lucru nu va fi decât în defavoarea animalului. Viperele grase nu se vor reproduce la fel de bine ca cele slabe şi vor trăi mult mai puţin. Dieta bazată pe rozătoare care li se oferă în captivitate este mult mai bogată în grăsimi decât broaştele şi şopârlele cu care se hrănesc în sălbăticie aceste vipere, aşa că trebuie acordată o atenţie deosebită la cantitatea de mâncare oferită şi la durata dintre mese. Dacă nou născuţii se vor hrăni săptămânal pentru a se dezvolta corespunzător, adulţilor li se vor rări mesele până la un interval de 3-5 săptămâni între ele. Juvenilii se vor hrăni la 10-14 zile cu un şoarece de mărime potrivită cu talia şarpelui. Nou născuţii sunt foarte mici, motiv pentru care se vor hrăni cu bucăţi de pinky. Uneori va fi nevoie de provocare, atingându-le coada sau botul cu bucata de pinky pentru a-i stimula să atace. Fiind animale nocturne este de preferat să fie hrăniţi după căderea întunericului. Pe măsură ce vor creşte se vor hrăni foarte bine, fiind nevoie de o atenţie mare ca animalul să nu ajungă obez.
Comportament
Activă în timpul nopţii, această specie se însoreşte în timpul zilei deasupra foliajului. Indivizii sunt foarte alerţi şi uşor iritabili, atacând violent dacă sunt provocaţi. Când sunt ascunşi în foliaj, indivizii rămân nemişcaţi dacă sunt deranjaţi. Dacă sursa de deranj continuă, aceştia se vor angaja în cădere liberă prin foliaj (Spawls & Branch 1995).
Reproducere
În libertate reproducerea are loc în perioada octombrie-noiembrie. Ponta este reprezentată de 5-9 pui care se nasc în perioada martie-aprilie.
În captivitate este nevoie de un nivel ridicat de umiditate pentru a declanşa sezonul de împerechere. Indivizii de sex diferit sunt ţinuţi separat din ianuarie până la sfârşitul lunii noiembrie, apoi sunt introduşi împreună pentru împerechere. Acuplarea are loc, de cele mai multe ori, în timpul nopţii.
Terariu - amenajare şi necesităţi
În primul rând, aceşti şerpi trebuie găzduiţi individual, fiind bine cunoscute tendinţele lor canibale. În momentul împerecherii nu lăsaţi şerpii împreună nesupravegheaţi pentru a nu apărea accidente. Au nevoie de un terariu înalt, pentru specii arboricole, deşi tendinţa arboricolă variază de la un exemplar la altul. Terariul trebuie dotat cu crengi şi plante artificiale pe care se vor căţăra animalele. Sunt prădători de ambuscadă, de obicei stau liniştiţi pe crenga lor în aşteptare, dar sunt şi momente când se mişcă destul de mult prin terariu, în timpul nopţii. Un vas de apa proaspată este necesar, aceste vipere beau apă şi din vas dar şi apă pulverizată pe pereţii şi plantele din terariu. Ca substrat se poate folosi scoarţa de copac sau rumegus de plop sau alt lemn, dar nu de răşinoase. Le place să aibă un loc de ascuns, care poate fi amenajat dintr-o nucă de cocos sau un desiş de plante artificiale. Umiditatea aerului este foarte variabilă în mediul lor natural. În cea mai mare parte a arealului lor, aceste vipere trec de la uscăciunea sezonului secetos până la extrema sezonului ploios, aşa că sunt foarte adaptabile. Dacă sunt ţinute la umiditate prea scazută sau prea mare perioade mai lungi, e posibil să dezvolte infecţii respiratorii. Cel mai bine este să fie ţinute la umiditate moderată, de 40-60% tot timpul anului, iar primăvara şi toamna (sezon ploios) să măriţi umiditatea prin pulverizări zilnice. Temperatura din terariu în timpul zilei trebuie să treacă printr-un gradient, în capătul cald să fie de 26-28°C iar în capătul rece de 21-23°C. Noaptea temperatura poate să scadă până la 18°C.
Toxicitatea veninului
NU EXISTĂ ANTIVENIN PENTRU SPECIILE GENULUI ATHERIS!!!
Veninul speciei a fost caracterizat ca având o "activitate scăzută" (Pitman 1974), dar acest lucru nu este neaparat adevărat şi efectele pot fi foarte variate.
Caracteristicile exacte privind cantitatea de venin injectată, toxicitate şi conţinut nu sunt foarte bine cunoscute. Injecţiile intravenoase cu probe de venin s-au dovedit foarte toxice pentru şoareci. LD50 pentru injecţiile intravenoase este 11 micrograme la şoareci cu o greutate de 16-18g. Veninul este slab neutralizat de antiveninul polivalent, slab detectat de serul trivalent pentru Dendroaspis şi destul de bine neutralizat de serul monovalent pentru Echis carinatus.
Există un număr de muşcături bine documentate, din care una s-a soldat cu moartea victimei.
În unul din cazuri, un bărbat bine-făcut, caucazian, a fost muşcat de un individ de 60 cm, unul din colţi penetrând degetul mic de la mâna stângă. Imediat dupa muşcătură bărbatul a simţit o durere ascuţită. La spital un număr de seruri au fost administrate, ajungând la concluzia că serul monovalent de Echis carinatus este mai eficient decât cel polivalent. Victima şi-a revenit complet fără efecte secundare.
Knoepffler (1965) descrie o muşcătură suferită de el însuşi. A fost muşcat de mână de un individ ţinut în captiviate, cu o lungime de circa 30 cm. Simptomele au inclus durere puternică, umflarea mâinii, ameţeala, frisoane, senzaţie puternică de greaţă, umflarea ganglionilor limfatici în zona muşcată, deficienţe de vedere şi durere în timpul respiraţiei. Temperatura corpului dupa 12 ore era de 38.5 °C. Nu a existat o terapie specifică, a fost folosită aspirina pentru durere şi recuperarea a fost completă.
Lanoie & Branch (1991) documentează o muşcătură fatală. Victima, un bărbat robust de 37 de ani a fost muşcat în zona tibiei de un specimen mare, cu o lungime de 71 cm în timp ce mergea prin pădure. După 10 ore zona muşcată şi coapsa erau puternic umflate. Sângele victimei nu se coagula. În ziua a doua după muşcătura, i-au fost administraţi intravenos 40 ml de ser polivalent. După ce s-a stabilit că şarpele care a provocat muşcătura este A. squamigera nu i-a mai fost oferit ser. Simptomele au fost tratate cu soluţie salină administrată intravenos, antacizi, acetaminofen, vitamina K şi prescripţia includea odihnă. În ziua a treia, sângele încă nu se coagula, iar în ziua a 5-a pacientul a început să vomite sânge. Donori au fost localizaţi şi procesul de transfuzie a fost iniţiat după ce tensiunea pacientul a scăzut şi a intrat în şoc. Coagulaţia nu s-a refăcut şi nici hipotensiunea. Pacientul a murit în ziua a 6-a.
În general se cunoaşte că veninul tribului Atherini este hemotoxic, adică afectează sângele. Muşcăturile sunt foarte dureroase, provoacă anomalii de coagulare şi distrugerea hematiilor (celulele roşii) (hemoliza).
Bibliografie:
Luiselli, L., Akani, G.C., Angelici, F.M. 2000: Arboreal habits and viper biology in the African rainforest: The ecology of Atheris squamigera. Israel Journal of Zoology 46 (4): 273-286.
Mallow, D., Ludwig, D., Nilson, G. (2003): True Vipers - Natural History and Toxinology of Old World Vipers.Krieger Publishing Company.
Pitman, C.R.S. 1974: A Guide to the Snakes of Uganda. London: Codicote, Wheldon & Wesley, Ltd. 102 pp.
Spawls, S., Branch, B. 1995: The Dangerous Snakes of Africa. London: Ralph Curtis. 192 pp.
Stucki-Sterb, M.C. 1979: Snake Report 721: A comparative study of the herpetological fauna of the former West Cameroon/Africa. Switzerland : Herpeto-Verlag. 98 pp.
http://www.arborealvipers.com/main.html
http://www.venomland.net
http://www.venomousreptiles.org
|
