|
Clasificare
Domeniul Eukaryota - Regn Animalia - Subregn Bilateralia - Ramura Deuterostomia - Infraregn Chordonia - Suprafilum Panarthropoda - Filum Chordata - Subfilum Vertebrata - Infrafilum Gnathostoma - Supraclasa Tetrapoda - Seria Amniota - Clasa Sauropsida - Subclasa Diapsida - Infraclasa Lepidosauromorpha - Supraordinul Lepidosauria - Ordinul Squamata - Subordinul Serpentes (Ophidia) - Suprafamilia Colubroidea - Familia Viperidae - Subfamilia Viperinae.
Sinonime
Daboia xanthina GRAY 1849
Daboia xanthina ENGELMANN et al. 1993
Vipera xanthina WELCH 1994
Vipera (Montivipera) xanthina NILSON et al. 1999
Vipera xanthina MCDIARMID, CAMPBELL & TOURÉ 1999
Montivipera xanthina NILSON et al. 1999
Montivipera xanthina GARRIGUES et al. 2005
Montivipera xanthina STÜMPEL & TRAPP 2006
Vipera (Montivipera) xanthina VENCHI & SINDACO 2006
Montivipera xanthina TRAPP 2007
Daboia xanthina GAULKE 2008
Montivipera xanthina ARIKAN et al. 2008
Taxonomia şi filogenia viperelor din Orientul Apropiat şi Mijlociu este un subiect controversat şi supus la numeroase schimbări. Genul Montivipera a fost introdus de Nilson et al. (1999) şi cuprinde 2 complexe: „complexul xanthina” şi „complexul raddei”.
„Complexul xanthina” cuprinde speciile M. xanthina, M. bornmuelleri, M. wagneri si M. bulgardaghica şi populează Asia Mică, Siria şi Liban.
„Complexul raddei” cuprinde speciile M. raddei, M. albicornuta şi M. latifi şi populează Armenia, Azerbaidjan şi spre sud către Munţii Zagros şi Alborz din Iran.
Un studiu recent efectuat de Stumpel & Joger (2009) folosind ADNmt arată că în „complexul xanthina” validitatea speciei albizona nu este suportată. În „complexul raddei” validitatea subspeciei M. raddei kurdistanica nu este susţinută de datele moleculare, la fel ca specia M. albicornuta. Autorii sugerează ca ambii taxoni să fie sinonimizaţi cu M. raddei.
Subspecii
În prezent nu sunt recunoscute subspecii pentru vipera otomană.
Statut de conservare
IUCN Red List – least concern (LC) (accesat 5.09.2011)
Specia nu este inclusă pe anexele Convenţiei CITES, dar poate face obiectul unor reglementări în ţări cu legislaţie specială în privinţa comerţului cu animale periculoase (SUA, Marea Britanie, etc.).
De asemenea, la nivel european specia este protejată prin Directiva Habitate (92/43/CEE) şi prin legislaţia internă a ţărilor peste care se suprapune arealul său de distribuţie.
Areal de distribuţie
Arealul de distribuţie al speciei cuprinde vestul Turciei, nordul Greciei şi o parte a insulelor care formează Arhipeleagul Ciclade (Lesbos, Chios, Samos, Patmos, Lipsi, Leros, Kalymnos, Symi, Chalki).
Habitat şi ecologie
Montivipera xanthina ocupa habitate începând cu nivelul mării până la 1600 de metri înălţime. În general preferă versanţii stâncoşi ai munţilor, păduri rare şi însorite cu numeroase pietre, zone de tufişuri mediteraneene şi văile râurilor. De asemenea, poate fi observată în grădini din zonele rurale, pe terenuri cultivate, în livezi de măslini sau printre ruine.
În zonele cu temperaturi ridicate din areal, specia este crepusculară în timpul primăverii, iar în zilele toride de vara devine complet nocturnă. În zonele înalte unde apare şi zăpada, vipera otomană este diurnă pentru a se putea însori. Indivizii petrec majoritatea timpului pe pământ, printre pietre, ruine sau grămezi de pietre, dar se pot urca pe tufişuri, crengi joase pentru însorire.
Descriere
Numele speciei provine de la oraşul antic Xanthos, în momentul de faţă în apropiere de satul Kinik, între provinciile Antalya şi Mugla. Vipera otomană este un şarpe masiv, capul este triunghiular şi bine delimitat de corp printr-un gât îngust. Talia medie este de 70-80 cm, dar sunt cunoscuţi indivizi până la 1.3 metri, în special pe insulele din Arhipelagul Ciclade. Număr de interoculare între supraoculare: 5 - 8; 9 – 11 supralabiale; sublabiale în număr variabil (11 – 14, uneori până la 8); 11-14 circumorbitale; nasal format dint-un singur solz; 2 (rareori 3) solzi în contact cu rostralul. Numărul de solzi la mijlocul corpului: 23(rareori 21 sau 25); 147 – 169 solzi ventrali; 27 – 38 perechi de subcodale; placă anală întreagă. Partea dorsală a capului este acoperită de solzi mici şi carenaţi, cu excepţia plăcilor supraoculare. Coloritul dorsal este gri sau maroniu şi un zig-zag longitudinal cu marginile ascuţite sau rotunjite, de culoare neagră, maronie sau măslinie, adesea conturat cu negru sau altă nuanţă închisă. Pe lateralele capului se observă câte o temporală, iar de-a lungul corpului, pe flancuri, există câte un rând de pete de culoare închisă. Ventral coloritul este alb-gălbui, cu maculaţii sau pete de culoare închisă. Coada masculilor este mai lungă decât a femelelor şi este folosită pentru copulaţie. Dicromatismul sexual poate exista, caz în care masculii sunt gri şi femelele maronii, dar nu este întotdeauna evident. Coada reprezintă 7.8 – 11% din lungimea totală (TL).
Hrănire
Cea mai mare parte a dietei este compusă din rozătoare, dar ocazional vânează şi păsări sau şopârle. Şopârlele probabil reprezintă o sursă de hrana importantă pentru juvenili. Pe insulele din Arhipeleagul Ciclade vipera otomană consumă aproape în totalitate (dacă nu exclusiv) păsări care cuibăresc pe sol. Observaţiile din această zonă arată că perioada de hrănire coincide cu perioada de creştere a puilor de pasăre şi există migraţii de hrănire în rândul viperelor. Din aceste zone sunt cunoscute cele mai mari exemplare de M. xanthina şi indivizii peste 1 metru sunt comuni.
Reproducere
M. xanthina este ovovivipară. Fiind o specie care populeaza zonele cu climat temperat mediteranean, vipera otomană necesită hibernare pentru stimularea reproducerii. De asemenea, rezultate bune au fost obţinute prin introducerea a 2 masculi împreună cu femela, astfel având loc lupta nupţiala pentru dreptul de copulare.
Perioada de hibernare recomandată este de 3-4 luni la 7-10° C, dar au fost obţinute rezultate bune şi cu doar 2 luni. Copularea are loc după năpârlirea masculilor (martie - aprilie) şi este iniţiată de aceştia prin mişcări sacadate în faţa femelei şi frecarea botului de aceasta. În momentul în care femela este complet întinsă masculul îşi aliniază corpul cu al ei şi îşi împinge coada sub a femelei, executând o mişcare la 180°. În momentul în care femela îşi ridică coada, masculul scoate hemipenisurile şi are loc fertilizarea. Copulaţia durează până la 20 de minute.
Perioada de gestaţie este cuprinsă între 90 şi 120 de zile, iar ponta cuprinde între 5 şi 18 pui. Se pare că există o corelaţie puternică între dimensiunea pontei şi mărimea şi vârsta femelei. Ciclul de reproducere este probabil bienal în cele mai multe părţi ale arealului. Dimensiunea puilor la naştere este de circa 18-20 cm şi o greutate de 6 – 9 grame.
Veninul
Numeroase studii au fost efectuate asupra taxonului V. xanthina palaestinae (= Daboia palaestinae), astfel încât există foarte puţine informaţii disponibile.
Gitter et al. (1963) izolează 6 fracţii din veninul viperei otomane (5 anodice, 1 catodica). Din cele anodice, una era bogată în proteine capabile să producă hemoragie letală in vivo iar 4 conţineau neurotoxine, din care 2 acţionau ca fosfolipaze iar una întârzia coagularea in vitro.
Componente hemoragice şi neurotoxice sunt prezente în veninul fracţionat, ca şi zincul, care este legat de proteinele neurotoxice din venin. Acestea reacţionează cu sistemul nervos central şi au proprietăţi anticoagulante şi proteolitice.
Simptomele sunt caracteristice muşcăturilor de vipere europene şi anume edeme, necroză şi hemoragie locală în zona muşcată. Simptomele sistemice includ hemoragie şi hemoliză care duc la hipotensiune. Veninul forţează eritrocitele să treacă prin procesul de sferocitoza (- eritrocitele produse sunt sferice, nu biconcave).
Descărcarea de chinină în ţesuturi cauzează şoc sever şi dureri locale, simptome caracteristice muşcăturilor de vipere europene. Totuşi, în cazul M. xanthina cantitatea de chinină eliberată este scazută.
Serul polivalent folosit pentru viperidele din Orientul Apropiat, Mijlociu sau pentru viperele europene este util pentru tratarea muşcăturilor de vipera otomană.
Bibliografie
Broggi, M.F. (2002): Herpetological notes on the Dodecanese Islands of Symi and Sesklia (Greece). Herpetozoa 15: 186 – 187.
Buttle D. (1993): Notes on the herpetofauna of some of the Cyclades Islands, Greece. British Herpetological Society Bulletin 46
Clark R. (2000): Herpetological notes on the islands of Lipsi and Agathonisi, Dodecanse, Greece. Herpetological Bulletin (74):6-7.
Gitter S., Amiel S., Gilat G., Sonnino T., Welwart Y. (1963): Neutron activation analysis of snake venoms: presence of copper. Nature 197: 383.
Ioannides Y., Dimaki M., Dimitropoulis A. (1994): The herpetofauna of Samos (Eastern Aegeean, Greece). Ann. Musei Goulandris 9: 445 – 456.
Lenk P., Kalyabina S., Wink M., Joger U. (2001): Evolutionary relationships among the true vipers (Reptilia: Viperidae) inferred from mitochondrial DNA sequences. Molecular Phylogenetics and Evolution 19(1): 94-104.
Mallow D., Ludwig D., Nilson G. (2003): True Vipers: Natural History and Toxinology of Old World Vipers. Krieger, Malabar, Florida, 410 pp.
Nilson G., Andren C. (1986): The mountain vipers of the Middle East - the Vipera xanthina complex (Reptilia: Viperidae). Bonn. Zool. Monogr. 20: 1-90.
Stumpel N., Joger U. (2009): Recent advances in phylogeny and taxonomy of Near and Middle Eastern Vipers – an update. Zookeys 31: 179 – 191.
Tsunis G., Dimitropoulos A. (1994): The amphibians and reptiles of Lesvos and Chios (Aegean Islands, Greece). Biologia Gallo-Hellenica 22: 37 – 48.
Wilson M.J., Grillitsch H. (2009): The herpetofauna of Simi (Dodecanese, Greece). Herpetozoa 22: 99 – 113.
*** http://venomland.forumotions.com/
*** http://www.iucnredlist.org/
*** http://vipersgarden.at/
*** http://nemys.ugent.be/
*** http://ec.europa.eu/
|
