|
Fotografiile au fost preluate de la www.arkive.org
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Lacertilia (Sauria), Familia Varanidae, Genul Varanus.
Sinonime
Varanus komodoensis OUWENS 1912
Varanus (Varanus) komodoensis MERTENS 1942
Varanus komodoensis DE ROOIJ 1915
Varanus komodoensis DE LISLE 1996
Varanus komodoensis AST 2001
Varanus komodoensis (Dragonul de Komodo) este cel mai mare membru al familiei Varanidae şi în acelaşi timp cea
mai mare şopârlă din lume, atingând peste 3 metri lungime (recordul este de 3.13 metri) şi peste 120 de kilograme (recordul este de 166 kg). Ca urmare a dimensiunilor lor, aceştia domină insulele, neavând prădători atunci când sunt adulţi.
Populaţia estimată de dragoni de Komodo este de aproximativ 5.700, fiind distribuiţi astfel: Komodo (3000 de
exemplare), Rinca (900 exemplare), Gili Motong (150 exemplare), plus alte părţi ale insulei Flores, la nord de Labuan Bajo, estimându-se că numărul femelelor este de patru ori mai mare decât al masculilor.
Sunt strict carnivori şi necrofagi, vânează în ambuscadă, au o dietă foarte variată, incluzând alte reptile (inclusiv membrii
ai aceleiaşi specii, adulţii mănâncă puii din propria specia, uneori aceştia constituie aproximativ 10% din dieta lor), alte reptile (inclusiv cobre şi vipere), păsări, porci sălbatici, cerbi (în special Rusa timorensis), bivoli, macaci, capre, putând să vâneze prăzi ce depăşesc 500 de kg.
Puii mănâncă de obicei insecte, ouă, reptile şi mamifere mici. În cazul prăzilor mari, adulţii vânează de obicei în grup iar în timpul "ospăţului" se ţine cont de ierarhia grupului, exemplarele cele mai mari având prioritate, unii din ei ţinând prada pentru ca ceilalţi să poată rupe bucăţi din ea. De cele mai multe ori atacă animalele bolnave sau puii, varanii de Komodo nu sunt animale care să alerge mult după pradă.
După cum se ştie, ca în cazul tuturor varanilor, aceştia nu mestecă ci înghit bucăţi mari sau întreaga pradă. În cazul
prăzilor mari, procesul de înghiţire poate dura şi până la 20 de minute, iar un lucru foarte interesant e că aceştia pot să mănânce până la 80% din greutatea propriului corp la o singură masă. Din cauza metabolismului lent, Dragonul de Komodo mănâncă în medie 12 mese pe an, resturile ce nu le poate digera (cum ar fi coarne, păr, dinţi) le regurgitează, fiind acoperite de un mucus urât mirositor. Imediat după ce mănâncă aceştia se aşează la soare, pentru a începe procesul de digestie.
Saliva lor are o culoare roşiatică şi include aproximativ 57 de specii de bacterii, din care 7 sunt extrem de septice, iar
muşcăturile netratate duc la îmbolnăvirea de septicemie atunci când nu se primesc îngrijiri medicale chiar şi în cazul
oamenilor. Aceste bacterii se formează în salivă în urma consumului de hoituri. Cercetări recente confirmă existenţa în gura lor a unor glande salivare modificate care au devenit producătoare de venin. Se pare că în urmă cu multă vreme cei mai mulţi varani aveau aceste glande de venin, cu timpul acestea devenind inactive, în zilele noastre singurele şopârle veninoase fiind Gila Monster (Heloderma suspectum) şi ruda ei apropiată Beaded Lizard (Heloderma horridum). Muşcătura netratată duce la coagularea sângelui, scăderea tensiunii arteriale, paralizie musculara şi hipotermie iar apoi decesul prăzii. Dragonul de Komodo localizează prada cu ajutorul unui simt olfactiv extrem de dezvoltat, putând să o detecteze chiar şi de la 10 km distanţă. După ce muşcă prada de obicei aceştia o lasă să fugă şi aşteaptă să moară, localizând-o apoi cu ajutorul mirosului lor fin.
Varanus komodoensis are mai multe denumiri comune, Dragonul de Komodo, Ora, Land Crocodile şi Giant Monitor.
Potrivit unor opinii ale cercetătorilor, Dragonii de Komodo există de 50 de milioane de ani. Fosilele găsite în
Queensland, Australia arată că Dragonul de Komodo a evoluat întâi în Australia iar apoi a migrat spre Asia, acum 15 milioane de ani, când cele două continente s-au ciocnit formând Noua Guinee. Scăderea nivelului mării ar fi permis acestora să migreze spre vest. Se crede că Varanus komodoensis este descendent din Megalania (Varanul gigant) care ar fi dispărut de pe continentul australian cu aproximativ 40.000 de ani in urmă.
Dragonul de komodo nu numai că este cea mai mare şopârlă din lume dar este şi una dintre cele mai ameninţate, fiind
declarată specie vulnerabilă (VU) de IUCN pe lista roşie şi menţionată în Anexa A, CITES. De aceea, din cauza scăderii
drastice a populaţiei, în principal din cauza braconajului atât a reptilei cât şi a surselor ei de hrană (în principal al cerbilor şi bivolilor), în 1980 s-a înfiinţat Parcul National Komodo, în Indonezia, care atrage anual peste 18.000 de vizitatori şi face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Până la aproximativ 2 ani au un comportament arboricol, se adăpostesc în copaci de prădătorii tereştri, inclusiv de
exemplarele mari ale aceleiaşi specii, rata mortalităţii în rândul puilor fiind destul de ridicată.
Dragonul de Komodo este preponderent diurn, însă este uneori activ şi pe timpul nopţii. Văzul nu este foarte dezvoltat
(putând să vadă până la 300 de metri pe timpul zilei) şi nici auzul (pot auzi sunete între 400-2000 Hz, pe când omul poate auzi sunete între 20-20.000 Hz) însă au un simţ olfactiv foarte bine dezvoltat şi de care se ajută pentru a detecta prada, la distanţe mari.
Se găsesc preponderent în medii uscate, cum ar fi savanele şi pădurile tropicale, la altitudini mici. Se adăpostesc de
temperaturile ridicate în gropi de 1-3 m lăţime, gropi în care îşi petrec de altfel şi nopţile. Chiar dacă pe insule ploile sunt destul de rare, aceşti varani îşi obtin 70% din necesarul de apă din corpul prăzilor.
Varanus komodoensis este de obicei o specie solitară, exceptând cazurile în care aceştia atacă prăzi mari sau în
perioade de reproducere. Sunt foarte inteligenţi, destul de buni înotători, reuşind să atingă pe distanţe scurte şi 20 km/h, să se scufunde în apă sau să escaladeze stâncile şi copacii cu ajutorul ghearelor şi membrelor puternice.
Dragonii de Komodo au un corp robust, membre puternice, coada pe care o folosesc pe post de armă, atunci când
atacă sau sunt în defensivă. Nările sunt situate în vârful botului lung şi rotunjit. Ghearele sunt mari, ascuţite şi curbate, iar gura prezintă aproximativ 60 de dinţi ce masoară în jur de 2.5 cm, iar atunci când aceştia cad în urma lor cresc alţii noi. Are o limbă lungă, adânc bifurcată, de culoare gălbuie. Coloritul puilor este închis la culoare, cu pete şi dungi galbene, colorit pe care şi-l pierd o dată cu înaintarea în vârstă, adulţii având un colorit uniform gri sau maro.
Speranţa de viaţă este cuprinsă între 30 şi 50 de ani. Aceştia ajung la maturitate sexuală în jurul vârstei de 3-5 ani,
însă se maturizează complet între 8-10 ani. Perioada de împerechere începe de obicei în august iar masculii se luptă între ei pentru dreptul de a se împerechea cu o anumită femelă. Ouăle sunt depuse în septembrie (perioada de incubaţie fiind de 7-8 luni), în cuiburile de termite sau gropi săpate de femele. Ritualul de împerechere este destul de agresiv, de multe ori atât masculul cât şi femela se rănesc unul pe celălalt cu ghearele. Temperatura de incubare este de 27-30°C iar o femela depune în medie 20 de ouă pe an. Unele femele păzesc locul unde au depus ouăle o perioadă îndelungată sau chiar toată perioada incubaţiei. Puii prezintă în vârful botului un colţ cu care străpung oul pentru a ieşi din el şi pe care îl pierd la prima năpârlire.
Imediat ce ies din ou, trebuie să îşi poarte singuri de grijă, căţărându-se în copaci pentru a scăpa de voracitatea adulţilor.
|
