|
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Lacertilia, Familia Varanidae, Genul Varanus, Subgenul Polydaedalus.
Sinonime
Lacerta exanthematicus BOSC, 1792
Varanus exanthematicus MERREM, 1820
Varanus ocellatus DUMÉRIL & BIBRON, 1836
Varanus ocellatus BOULENGER, 1885
Varanus ocellatus LOVERIDGE, 1936
Varanus exanthematicus BOULENGER, 1885
Varanus exanthematicus SCHMIDT, 1919
Varanus exanthematicus ocellatus MERTENS, 1938
Varanus exanthematicus DE LISLE, 1996
Varanus (Polydaedalus) exanthematicus BÖHME, 2002
Subspecii
Nu există subspecii recunoscute de literatura de specialitate.
Statut de conservare
Varanus exanthematicus apare pe Lista Roşie-IUCN ca fiind Least Concern (LC) şi pe Anexa B (II) a CITES.
Areal de distribuţie
Varanul de savană (sau Bosc Monitor) a fost descoperit de către biologul francez Louis Augustin Guillaume Bosc în anul 1792 în zonele din Africa subsahariană, din Senegal în Sudan, în nordul râului Congo.
Habitat
Se găseşte în zona savanelor tropicale, fiind mai activi în sezonul ploios decât în cel arid. Varanul de savană poate rezista la temperaturi foarte ridicate, chiar până la 70°C.
Descriere
Varanus exanthematicus este o specie de varan de talie medie, cu un corp de culoare gri-maronie, cu pete circulare, robust, cu limba bifidă, iar ca orice altă specie din familia Varanidae, foloseste drept “arme” pe lângă coadă, ghearele ascuţite şi maxilarele puternice. Faţă de alte specii de varani acesta are gâtul mai scurt şi mai gros.
Au un comportament defensiv dar sunt destul de uşor de îmblânzit, mai ales dacă se lucrează cu ei de când sunt pui (fiind o regulă general valabilă, indiferent de specie).
În sălbăticie, în special varanii juvenili sau chiar şi cei adulţi pot deveni o masă rapidă, iar pentru a se apăra au adoptat comportamente diferite cum ar fi îngroparea în pământ, lovirea cu coada (fiind recunoscută forţa acestora în coadă), sâsâitul şi în cele din urmă pot chiar regurgita sau defeca pe atacator dacă sunt prinşi.
Dimensiunea unui varan de savană adult poate varia între 90 şi 150 de cm, masculii fiind mai mari, putând ajunge la o greutate de 7-8 kg şi au o speranţă de viaţă ce variază în medie între 10-15 ani. Exemplarele grase, hrănite în exces vor trăi în jur de 7-8 ani, aşa că nu exageraţi cu mâncarea, sunt animale calice care ar mânca în permanenţă.
 
Hrănirea
Puii sunt hrăniţi în principal cu insecte şi rozătoare mici. Alături de hrană, este recomandat să administraţi animalului şi suplimente nutritive cu calciu şi vitamine. Puteţi să îi oferiţi o dată pe săptămâna câte un ou fiert. Din când în când se pot hrăni cu inimă de vită, de pasăre sau brânză dulce.
În medie puii mănâncă de 2-3 ori pe săptămână însă aveţi grijă cu ei atunci când ajung la maturitate deoarece pot ajunge la obezitate foarte uşor. Unele exemplare acceptă foarte uşor mâncarea la conservă, pentru câini dar nu se cunosc efectele acesteia pe termen lung.
Hrănirea în afara terariului o consider a fi mai bună, unul din motive fiind acela că animalul este ferit de a înghiţi şi substrat pe lângă hrană.
Deşi, în principiu, îi puteţi hrăni cu o gamă destul de variată, nu încercaţi altceva decât hrana apropiată de cea din natură.
Reproducerea
În natură, sezonul de împerechere este în anotimpul ploios, fiind perioadă în care această specie este activă, în sezonul secetos stând mai mult îngropat în pământ, în vizuinile părăsite ale altor animale sau săpate de el însuşi. Femelele sapă în pământ cuiburi de 15-30 de cm pentru a-şi depune ouăle.
Pentru a ajunge la maturitate sexuală, în condiţii normale, ar trebui îndeplinită vârsta de 1.5 ani în medie. Sexarea la puii din aceasta specie se realizează destul de greu şi e aproape imposibil de stabilit prin alte metode în afară de cea a sondării. La maturitate se pot deosebi, prin comparaţie, masculii fiind mult mai mari şi mai robuşti decât femelele.
Atunci când e cazul sa fie ţinuţi în grupuri este necesar să aveţi un singur mascul pentru a evita orice conflict, masculii fiind de obicei foarte teritoriali, mai ales în timpul împerecherii, după împerechere fiind recomandat să separaţi masculul de restul femelelor.
În general, copulaţia poate dura câteva ore. În timpul gestaţiei femelele necesită o doză mai mare de calciu şi vitamine pentru o dezvoltare normală a ouălor şi o menţinere mai bună a sănătăţii mamei.
Fiţi atenţi când scoateţi ouăle, nu le rotiţi, puneţi-le la adăpost într-un incubator sigur. Temperatura necesară pentru incubaţie este de 30 °C, fiind nevoie de o perioadă cuprinsă între 132 şi 169 de zile, fiind depuse în medie între 12 şi 20 de ouă.
În timpul incubaţiei, în funcţie de temperatura de incubare puteţi controla sexul puilor, fiind sanse mari să fie masculi la temperaturi în jur de 32 °C sau să fie femele la temperaturi în jur de 27 °C.
Terariu - amenajare şi necesităţi
Având în vedere că este o specie terestră cu dimensiuni considerabile (circa 1.5 m) lungimea şi lăţimea terariului sunt mai importante decât înălţimea, minimul fiind de 2.5 m lungime pe 1 m lăţime. Înălţimea minimă ar trebui să fie totuşi în jur de 60-70 cm.
Este o specie diurnă deci este nevoie de un bec tip spot în colţul cald al terariului, care ajută la o menţinere mai uşoară a temperaturii şi de o lampă UVB 8.0 sau chiar 10.0. Mulţi susţin că pentru această specie nu este nevoie de lămpi cu raze ultraviolete, totuşi acest tip de lumină nu îi dăunează, chiar dimpotrivă, fiind un animal diurn e logic că stă în soare destul de mult. Temperatura optimă este de 45-55 °C în capatul cald, sub spot şi 30°C în capătul rece, iar în timpul nopţii temperatura poate scădea până la 18-25°C. Umiditatea va fi de 50-60%. Asiguraţi-vă că aveţi căldura şi umiditatea necesare cu ajutorul termometrelor şi higrometrelor.
Ca substrat puteţi folosi cocos sau pământ obişnuit fără îngrăşăminte, de preferat pământ, în strat de minim 20 cm grosime pentru a permite animalului să îşi sape galerii, cum ar face şi în sălbăticie. Totuşi, dacă nu doriţi ca varanul dumneavoastră să stea ascuns în pământ, puneţi un strat mai subţire de substrat şi dotaţi terariul cu o peşteră în care să se ascundă.
Ar fi recomandat să dotaţi terariul cu un decor spefic celui de savană, cu două ascunzători (una în zona rece şi una în zona caldă) cel puţin în perioada cât este pui. În afară de acestea, este necesar ca terariul să conţină un vas cu apă în care reptila să poată intra în totalitate şi să se scufunde, vas care trebuie verificat zilnic deoarece majoritatea varanilor au obiceiul de a defeca în apă.
Aveţi grijă ca terariul să fie bine încuiat deoarece varanii sunt cele mai inteligente şopârle şi vor reuşi destul de uşor să evadeze.
|
