|
Fotografiile au fost preluate de la www.arkive.org
Salamandra Andrias davidianus sau “Salamandra chinezească gigant" face parte din Ordinul Caudata, Familia Cryptobranchidae, Genul Andrias. Genul Andrias cuprinde în momentul actual doar două specii: Andrias davidianus (Salamandra chinezească gigant) şi Andrias japonicus (Salamandra japoneză gigant).
Andrias davidianus este în mod cert cel mai mare amfibian din lume, atingând o dimensiune maximă de 1.8 m, însă dimensiunile medii în zilele noastre sunt mult mai scăzute.
Habitatul speciei cuprinde zonele cu ape din centrul, sudul şi sud-vest-ul Chinei, putând fi gasită la altitudini moderate, în special între 300 şi 800 de metri, altitudinea maximă la care a fost întâlnită fiind de 1500 de metri. Este o specie protejată de legislaţia internaţională prin convenţia CITES (precizată pe anexa I), inclusă pe Lista Roşie a IUCN şi de legislaţia internă a Chinei, declarată specie ameninţată de clasa a II-a a animalelor sălbatice protejate. Pe lângă denumirea de Andrias davidianus, puteţi găsi salamandra chinezească gigant şi sub numele de Andrias scheuchzeri.
Pe parcursul utimelor trei generaţii populaţia de Andrias davidianus a scăzut cu aproximativ 80%. Unul dintre factori ar fi poluarea mediului, însă cel mai mult şi-a pus amprenta "supra-colectarea" (fiind folosită în bucătăria chinezească ca delicatesă şi de asemenea în medicamentele tradiţionale chinezeşti) precum şi datorită construcţiei a numeroase baraje care au dus la secarea multor ape care erau populate cu această salamandră.
Din anii 1980, au fost înfiinţate 14 rezervaţii naturale pentru conservarea speciei, cu o suprafaţă totală de peste 355.000 ha.
Andrias davidianus împreună cu alte Cryptobranchidae, este considerată o specie primitivă şi este foarte asemănătoare cu speciile de salamandre antice. Una dintre caracteristicile sale primitive este fertilizarea externă a ouălor.
Ochii sunt poziţionaţi în partea de sus a capului, oferind salamandrei un câmp vizual redus. Nările sunt rotunjite şi sunt poziţionate aproape de marginea buzei superioare. Pielea este de culoare maro, neagră sau verzui închis, ridată şi poroasă, lucru care facilitează respiraţia prin piele, oxigenul asigurat de plămâni nefiind suficient. Botul este mai rotunjit decât cel al “Salamandrei japoneze gigant”, iar coada este mai lungă şi mai lată, reprezentând aproximativ 60% din lungimea corpului. Ambele specii au tuberculi pe cap şi gat, specia chinezească având tuberculii dispuşi paralel pe maxilarul inferior iar specia japoneză are tuberculi dispuşi haotic.
În ciuda faptului că are o vedere foarte slabă, are de-a lungul corpului, de la cap la coadă, nişte noduli senzoriali, putând să simtă cu usurinţă vibraţiile din jurul ei.
Această salamandră se hrăneşte cu tot felul de animale acvatice, peşti, broaşte, crustacee etc. Metabolismul lor foarte lent le permite să supravieţuiască câteva săptămâni fără a mânca. În cadrul acestei specii s-au înregistrat şi cazuri izolate de canibalism.
Andrias davidianus au o speranţă de viaţă foarte mare, în captivitate depăşind uneori şi 50 de ani. Se crede că ajung la maturitate sexuală la vârsta de 15 ani. Sunt acvatice în totalitate, petrecându-şi toată viaţa în apă şi fiind active pe timpul nopţii. În general ziua stau ascunse, însă în timpul sezonului de împerechere devin mai active şi pe timpul zilei.
Comportamentul de împerechere a fost descris pentru Andrias japonicus şi probabil este similar şi pentru Andrias davidianus. În sezonul de reproducere, care pare să se încadreze între lunile august şi septembrie, masculii ocupă un refugiu pe care îl protejează împotriva intruşilor. Femele depun ouăle în aceste refugii, în număr de 400-500. Ouăle sunt fertilizate extern, de către mascul, ouăle având un diametru de 0.8-0.9 cm iar în momentul eclozării atingând o dimensiune de 3 cm. Larvele încep să mănânce după 30 de zile de la eclozare, iar când ajung la 20-25 cm renunţă complet la branhii. Larvele au branhii mai lungi decât cele de Andrias japonicus, degetele de la membrele anterioare şi posterioare sunt mai ascuţite şi culoarea mai închisă, semănând în mare parte cu adulţii.
Reproducerea în captivitate s-a dovedit a fi posibilă. La începutul anilor 1970 au fost înfiinţate ferme de reproducere a acestor salamandre în Hunan, Shaanxi, Jiangxi şi alte provincii din China, fiind de asemenea înregistrate rezultate de succes şi din partea Europei, mai exact în Germania.
|
