Teraristica Romania

Fotografiile au fost preluate cu acordul autorului, Wolfgang Wüster, School of Biological Sciences, Bangor University

Clasificare

Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Serpentes, Familia Viperidae, Subfamilia Crotalinae, Genul Crotalus.

Sinonime

Crotalus atrox BAIRD & GIRARD 1853

Crotalus confluentus SAY 1823

Crotalus confluentus  DUMERIL & BIBRON 1854

Crotalus confluentus  TRECUL 1876

Crotalus confluentus  BOULENGER 1896

Crotalus tortugensis VAN DENBURGH & SLEVIN 1921 (fide CASTOE et al. 2007)

Crotalus confluentus  BURT 1935

Crotalus atrox  STEBBINS 1985

Crotalus atrox  CONANT & COLLINS 1991

Crotalus atrox  LINER 1994

Crotalus tortugensis  LINER 1994

Crotalus tortugensis  MCDIARMID, CAMPBELL & TOURE 1999

Crotalus atrox  MCDIARMID, CAMPBELL & TOURE 1999

Crotalus tortugensis  BEAMAN & SPENCER 2004

Hoserea atrox  HOSER 2009

Hoserea tortugensis  HOSER 2009

Fotografia a fost preluată cu acordul autorului, Chance Gwaltney.

Subspecii

Nu există subspecii recunoscute de literatura de specialitate.

Nume comun

Western Diamond-backed Rattlesnake.

Statut de conservare

Este menționat de Lista Roșie - IUCN ca fiind Least Concern (LC) însă nu apare în anexele CITES.

Areal de distribuție

Se întâlnesc pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (SE Californiei, S Nevadei, Arizona, New Mexico, Texas, Oklahoma, Arkansas), Mexic (Hidalgo, Queretaro) și Canada (Alberta, Saskatchewan, Columbia Britanică).

Habitat

Datorită adaptabilității ridicate habitatul acestei specii este foarte diversificat, incluzând atât câmpii și dealuri bogate în vegetație cât și zone stâncoase sau deșertice. În general se întâlnesc până la 1500 m altitudine însă uneori pot fi întâlniți chiar și la altitudini mai mari.

Descriere

Crotalus atrox a fost descris de Baird și Girard în anul 1853. Exemplarele adulte ating în medie o lungime de 120-130 cm, ocazional s-au raportat cazuri de exemplare cu o lungime de peste 180 cm, recordul aparținând unui exemplar ce avea 213 cm lungime (Klauber 1972). Greutatea medie a unui exemplar adult este de 1.8-2.7 kg cu toate că uneori s-au întâlnit și exemplare de 6,5 - 7 kg. Au un corp robust, gât subțire iar capul este lat și triunghiular, specific membrilor familiei Viperidae. O trăsătură aparte a subfamiliei Crotalinae și implicit al Crotalus atrox este prezența foselor termice cu care aceștia detectează prada în urma diferențelor de temperatură dintre mediul ambiant și căldura emanată de corpul prăzii. Aceste organe poziționate pe maxilarul superior, între ochi și nări, seamănă cu niște scobituri și au în jur de 5 mm adâncime iar diferențele de temperatură sunt detectate cu ajutorul unei membrane foarte fine care separă cele două camere ale fosei termice. Coloritul diferă în funcție de zona de proveniență și de la exemplar la exemplar însă în general include gri, maro, roșu cărămiziu, negru, alb și roz. Partea ventrală este deschisă la culoare, de cele mai multe ori albă iar pe partea dorsală prezintă un model rombic, în formă de diamant, de aici provenind denumirea comună a acestei specii și anume "Western Diamondback Rattlesnake". Coada este de obicei albă și prezintă inele transversale negre iar pe părțile laterale ale capului sunt prezente două dungi oblice albe de o parte și de alta a ochiului. Există și forme selectate artificial cum ar fi albino, tangerine, snow, ivory, striped, xanthic, patternless și probabil multe altele. Activitatea acestora este influențată de temperatură, primăvara și toamna sunt activi mai mult ziua, pe timpul verii sunt activi dimineața devreme și seara din cauza temperaturilor ridicate iar pe timpul iernii aceștia intră în brumare. Acești șerpi pot avea un puternic comportament defensiv, în majoritatea cazurilor nu se retrag din fața prădătorilor. Sunt șanse să apară semne de agresivitate mai pronunțate în timpul vârstei de 1 - 2 ani sau în cazul masculilor în perioada de împerechere. Dacă le sunt oferite condițiile optime speranța de viață depășește 20 de ani.

Hrănire

Sunt vânători oportuniști și uneori așteaptă ore întregi nemișcați prada. În sălbăticie au o dietă formată în principal din mamifere mici (șoareci, șobolani, iepuri, veverițe), ocazional păsări, reptile, amfibieni sau chiar pești și nevertebrate. În captivitate se hrănesc cu șoareci și șobolani, ritmul de creștere fiind destul de accelerat până în jurul vârstei de 2 ani. Puii și juvenilii se hrănesc de obicei la 7 - 10 zile iar adulții la 12 - 15 zile. Sunt destul de cunoscuți pentru apetitul lor vorace deci probleme cu hrănirea nu ar trebui să apară în mod normal. Adulții bine dezvoltați pot rezista perioade lungi fără hrană, în condiții extreme chiar și mai mult de 2 ani. Conform unui studiu efectuat pe o perioadă de 5 luni, în care șerpii nu au primit deloc hrană s-a arătat că aceștia și-au redus cu 80 % consumul de energie însă în același timp au crescut, fapt care indică că deși masa șarpelui a fost în continuă scădere acesta și-a folosit rezervele de grăsimi pentru a putea crește. Un studiu cuprinzător făcut de Beavers (1976) asupra prăzii lui Crotalus atrox în Texas a arătat că 94,8 % din pradă constă în mamifere mici. Conform lui Pisani și Stephenson (1991) care au realizat un studiu privind conținutul stomacal al Crotalus atrox pe perioada primăverii și toamnei în Oklahoma, au fost găsite mamifere precum Cynomys ludovicianus, Dipodomys ordii, Geomys bursarius, Cratogeomys castanops, Microtus ochrogaster, Neotoma floridana, Perognathus hispidus, Perognathus flavescens, Peromyscus leucopus, Peromyscus maniculatus, Rattus norvegicus, Mus spp., Reithrodontomys megalotis, Sciurus niger, Sigmodon hispidus, Spermophilus spilosoma, Sylvilagus floridanus, Lepus californicus și o specie de cartiță neidentificată. Conform aceluiași studiu realizat de Pisani și Stephenson (1991) în conținutul stomacal al puilor și juvenililor au fost găsite păsări din familia Mimidae și alte specii precum Athene cunicularia, Eremophila alpestris, Amphispiza bilineata, Sturnella magna, precum și șopârle din genurile Cnemidophorus, Sceloporus și Coleonyx. Hermann (1950) a raportat că această specie se hrănește cu lăcuste Brachystola magna. Klauber (1972) a raportat un singur caz în care în conținutul stomacului erau lăcuste, gândaci și furnici însă în același stomac a fost găsită blană și o șopârla din familia Iguanidae, fapt din care reiese că probabil nevertebratele au fost consumate de mamifer sau șopârlă.

Reproducere

Crotalus atrox ajung la maturitate în jurul vârstei de 4-5 ani. Masculii sunt considerabil mai mari decât femelele însă această diferență devine mai vizibilă atunci când aceștia se apropie de maturitate iar pentru o sexare corectă este nevoie de sondare, făcută de către un specialist. Se pot ține cu succes în perechi sau în grupuri fiind cunoscut faptul că această specie se reproduce relativ ușor. O dată cu venirea anotimpului rece aceștia intră în brumare, în zonele cu temperaturi mai scăzute folosesc ca adăposturi viziuinele altor animale, de obicei al "câinilor de preerie" (genul Cynomys) unde se strâng mai multe exemplarele, uneori chiar și din specii diferite. În zonele cu temperaturi mai puțin scăzute se adăpostesc și între stânci iar brumarea poate fi întreruptă la miezul zilei, atunci când temperaturile cresc iar șerpii ies să se încălzească la soare însă o dată cu scăderea temperaturii brumarea este reluată. Perioada de brumare începe de obicei la sfârșitul lunii octombrie și durează până la începutul lunii martie. În captivitate de multe ori nu este nevoie de simularea anotimpului rece pentru ca împerecherea să aiba succes, fiind cunoscut faptul că această specie se împerechează relativ ușor chiar și fără a fi nevoie ca masculul să fie separat de femelă. Sezonul de împerechere începe în primăvară, atunci când șerpii ies din brumare. În această perioadă masculii sunt mult mai teritoriali, manifestând un comportament agresiv în prezența altor masculi, luptându-se pentru dreptul de a se împerechea. Femelele sunt găsite cu ajutorul feromonilor pe care îi emană. Curtarea începe în momentul în care masculul se apropie de femelă și își freacă bărbia de pământ. Masculul încearcă să urmeze femela și să își plaseze capul pe corpul ei. Femela răspunde cu vibrații rapide din coadă, alternând între mișcări lente și rapide. În cazul în care este acceptat, masculul continuă să își frece bărbia de partea dorsală a femelei și de capul ei, în timp ce își aliniază corpul lângă cel al femelei. Femela își va ridica coada de la sol și îi va permite masculului să își plaseze coada dedesubt. Copulația durează în medie 5 ore cu perioade de întrerupere. După 15-25 de ore masculii pot fi gata de o nouă împerechere. Crotalus atrox este o specie vivipară iar perioada de gestație durează 6 - 7 luni. Femela dă naștere la 15-25 de pui (numărul lor variind în funcție de vârstă și mărimea femelei) iar nașterea acestora durează aproximativ 5 - 6 ore. La naștere puii au în jur de 30 cm lungime iar glandele sunt capabile să secrete venin, mușcătura acestora fiind de multe ori mai periculoasă decât a unui adult deoarece puii nu știu încă să își dozeze veninul corespunzător. În primele 10 - 15 zile de la naștere puii vor refuza hrana deoarece se hrănesc cu rezerva de sac vitelin rămasă în sistemul digestiv. Deși atunci când ajung la maturitate au destul de puțini prădători, o mare parte din pui mor după prima iarnă din cauza lipsei de hrană, temperaturilor scăzute și vulnerabilitatea în fața prădătorilor.

Terariu-amenajare și necesități

Pentru ca terariul să aibă dimensiunile optime trebuie să luați în calcul faptul că această specie este terestră, lungimea și lățimea terariului fiind mult mai importante decat înălțimea, L 120 cm x l 60 cm x h 50 fiind minimul necesar pentru a găzdui o pereche de exemplare adulte. Simularea ciclului zi-noapte se poate face cu ajutorul unui bec tip spot, care pe lângă lumină să producă în același timp și căldura necesară, lucru care va ajuta șarpele să își regleze temperatura corpului în funcție de necesități. Acești șerpi tolerează în general diferențe destul de mari de temperatură însă pentru a le asigura condițiile optime ar trebui ca temperatura sub bec să fie în jur de 30 - 35 °C iar în restul terariului în jur de 25 - 27 °C, noaptea putând să scadă până la 20 °C. Nivelul umidității relative a aerului ar trebui să varieze în jur de 40 - 60 %, putând fi depășit ocazional pentru perioade scurte de timp. Terariul trebuie să fie securizat, prevăzut cu sistem de închidere pentru a evita accidentele. Nu manipulați șarpele decât atunci cand este nevoie și în nici un caz fără ustensile specifice, printre care amintim: cârlig herpetologic, clește herpetologic (se folosește mai rar și de obicei în cazul exemplarelor adulte), pensă sau forceps pentru hrănire, cu o lungime corespunzătoare raportată la lungimea șarpelui și manusi de kevlar sau măcar din cele de piele pentru sudură. Ca substrat puteți folosi orice material care nu este dăunator șarpelui cum ar fi substratul de cocos, cel pe bază de turbă, ziarele sau prosoapele de masă fară arome. Puteți folosi ca substrat și nisipul în cazul în care hrăniți șarpele în afara terariului deoarece ingerarea acestui tip de substrat de către șarpe o dată cu hrana poate duce la blocaje intestinale. Terariul trebuie să fie dotat cu un vas cu apă în care șarpele să se poată scufunda. Apa trebuie verificată și schimbată regulat.

Veninul

Orice mușcătură de șarpe veninos trebuie tratată cu maximă seriozitate indiferent de specie, pe lângă efectele obișnuite există posibilitatea unor reacții alergice. Mușcăturile netratate de Crotalus atrox pot fi letale omului in proportie de 10-20%. Se pot întâlni și mușcături așa-zis "uscate" în medie în 20-40% din cazuri. Veninul acestei specii este preponderent hemotoxic și afectează în principal celulele, vasele sangvine și implicit inima. Veninul conține și anumite componente numite metaloproteinaze de zinc care pe lângă hemoragii provoacă daune sistemului muscular și sistemului osos, ischemie cauzată de circulația slabă a sângelui iar în plan secundar apar mionecrozele. Întreruperea circulației microvaselor de sânge de către metaloproteinaze duce la fibroză și pierderea permanentă a țesutului. Printre simptomele mușcăturii se numără umflare severă, echimoze, durere, necroză, vezicule, dureri de cap, vărsături, dureri abdominale, diaree, amețeli, convulsii, colaps, hemoragie și blocaje renale. LD 50 pentru specie este de 18,5 mg/kg subcutanat, 20 mg/kg intramuscular, 2,72 mg/kg intravenos, 5,588 mg/kg intraperitoneal iar cantitatea de venin injectată variază între 175 - 600 mg la o mușcatură. Toxicitatea veninului variază în funcție de zona geografică, mărimea și vârsta șarpelui. În cazul mușcăturilor de Crotalus atrox pe teritoriul Statelor Unite ale Americii se folosește antivenin polivalent, CroFab (produs în SUA) sau Antivipmyn (produs în Mexic).