|
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Sauria, Familia Teiidae, Genul Tupinambis.
Sinonime
Lacertus Tupinambis LACÉPÈDE 1788
Salvator merianae DUMÉRIL & BIBRON 1839
Teius teguixim GRAY 1845
Tupinambis teguixin BOULENGER 1885
Tupinambis rufescens PRESCH 1973
Tupinambis merianae DIRKSEN & DE LA RIVA 1999
Subspecii
Nu există subspecii recunoscute de literatura de specialitate.
Nume comun
”Argentine black and white tegu” sau “Argentine giant tegu”.
Statut de conservare
Specia este prezentă pe anexa B, CITES şi este menţionată de Lista Roşie-IUCN ca fiind Least Concern (LC).
Areal de distribuţie
Au ca areal de distribuţie Argentina, Uruguay, Bolivia şi Brazilia de Sud.
Habitat
Tupinambis merianae trăiesc în pădurile tropicale din estul şi centrul Americii de Sud, mergand pana spre centrul Argentinei, intr-o zona destul de rece.
Descriere
Specia a fost descrisă prima dată de către Linnaeus în anul 1758. Este cea mai mare specie de tegu, fiind cunoscută de asemenea şi sub numele de "Argentine giant tegu". Acest gen ocupă în America de Sud o nişă ecologică similară cu varanii de pe celelalte continente. S-a observat un nivel de inteligenţă neobişnuit de ridicat pentru o reptilă, indivizii acestei specii cautând uneori prezenţa umană la fel ca un câine sau o pisica. Este o specie terestră, diurnă, cu un corp destul de robust (masculii fiind mai robuşti decât femelele), cu gheare şi coadă puternice (coada reprezintă aproximativ 65% din corp). Aveți grijă cu coada lor pentru că aceasta se poate rupe relativ ușor (autotomie), la fel ca la multe alte șopârle. Culoarea predominantă a corpului este negrul, fiind punctaţi şi dungaţi cu alb. Aceştia au limba bifurcată la fel ca varanii sau șerpii. Sunt mai docili ca restul speciilor de tegu, fiind crescuţi cu succes în captivitate. Puii pot fi mai agitaţi însă de obicei se calmează în timp o dată cu manipularea periodică. Sunt rare cazurile în care aceştia muşcă. Au o speranţă de viaţă cuprinsă între 15-20 de ani. Masculii pot ajunge la 130-150 cm pe când femelele sunt ceva mai mici, cu o dimensiune medie de 90-100 cm.
Hrănire
Puii sunt aproape total carnivori până la vârsta de aproximativ 1 an, după aceasta devenind treptat omnivori. În hrana lor trebuie să predomine insectele și fructele dacă acestea sunt acceptate. Dieta lor poate consta în general și din carne slabă (pui, curcan, vită), ouă fierte, insecte, nefiind indicate numai rozătoarele deoarece sistemul lor digestiv nu e în măsură să digere cantităţi mari de blană și grăsimea. Unele exemplare consumă și fructe de tot felul, struguri, cireșe, pepene, papaya, mango, kiwi etc. În cazul adulţilor de până la aproximativ trei ani se recomandă ca hrănirea să se facă la două zile, însă după aceasta se consideră ca au ajuns la dimensiunile maxime şi hrănirea se poate face de două ori pe săptămână, pentru a evita, ca şi în cazul varanilor, ca aceştia să ajungă la obezitate. Hrănirea nu se recomandă a se face din mână mai ales la exemplarele mari, pentru a se evita vreun accident, cel mai indicat este să se folosească un vas special pentru aceasta sau o pensă.
Reproducere
Se cunoaşte faptul că aceasta specie este relativ greu de reprodus în captivitate, mai întâlnit în hobby fiind Tupinambis teguixin (“Gold tegu”, “Common tegu”, “Black and white Colombian Tegu”). La fel ca la multe alte şopârle, dacă sunt ţinuţi în grupuri, cel mai indicat este să fie un singur mascul pentru a se evita orice incident neplăcut. Însă de multe ori s-au înregistrat cazuri de agresivitate şi între femele în timpul perioadei de împerechere. Cu toate acestea, ei hibernează în grupuri în sălbăticie. Ajung maturi în jurul vârstei de 3 ani, iar maturi din punct de vedere sexual peste vârsta de 1 an, cea mai indicată metodă de sexare fiind sondarea. Pentru ca reproducerea să se facă cu succes aceştia trebuie să hiberneze (procedeu cunoscut şi sub numele de "brumating", fiind necesar doar în cazul reproducerii speciei), procedeu prin care temperatura trebuie să scadă până la 8-12 °C, în cazul acestei specii.
Hibernarea ar trebui să înceapă prin septembrie şi să se încheie în martie. Deoarece prin procesul de hibernare se opresc aproape toate funcţiile corpului, animalul trebuie să digere tot ce a mâncat înainte de a fi introdus la hibernare. Resturile de hrană ce nu sunt digerate pot putrezi în stomac şi ucide animalul. Atunci când se pregătesc de hibernare aceştia îşi sapă un culcuş (de aceea este necesar un subtrat care să permită reptilei să sape și să fie de ajuns de gros). Hibernarea durează aproximativ 6 luni, din septembrie până în martie. În luna aprilie sunt gata să reia alimentarea. Femelele sapă un cuib în care depun ouăle (în jur de 30 de ouă). Atunci când puii ies din ouă, au în jur de 15-20 cm, un colorit gălbui sau verzui cu pete negre, galbenul sau verdele dispărând în cele din urmă în termen de câteva luni, transformându-se în alb. Temperatura de incubare optimă este de 30-32°C, umiditatea de incubare necesară fiind între 80-100%, iar perioada de incubare este de aproximativ 60-70 de zile.
Terariu - amenajare şi necesităţi
Având în vedere că e o specie terestră, lungimea şi lăţimea terariului sunt mai importante decât înălţimea. O dimensiune a terariului de 240x120x90 cm (L x l x h) ar trebui să fie optimă pentru găzduirea unui exemplar adult sau a unei perechi. Aceştia sunt diurni, deci terariul trebuie iluminat. Puteţi realiza aceasta cu ajutorul unui bec tip spot pentru a ilumina şi încălzi terariul într-unul din capete. Au nevoie şi de o lampă cu raze ultraviolete (UVB 5.0, UVB 8.0, UVB 10.0) care ajută la formarea vitaminei D3 în organism, fiind un element cheie în absorbţia si fixarea calciului. Lumina trebuie să fie aprinsă aproximativ 12-14 ore pe zi. Aveţi grijă deoarece lumina soarelui venită de afară este filtrată de sticlă şi nu îşi păstrează proprietăţile, UV-ul nu trece prin sticlă obişnuită, deci nu poate înlocui lampa UV. De asemenea trebuie să fiţi atenţi la perioada de folosire a lămpii deoarece orice tub fluorescent sau bec compact cu UVB după aproximativ un an trebuie schimbat. Temperatura optimă în timpul zilei trebuie să fie între 28-30°C, în colţul cald, sub bec, putând să urce până la 35-37°C, noaptea putând să scadă până la 20-22°C. Umiditatea necesară este cuprinsă între 60-75%. Atât monitorizarea temperaturii cât şi a umidităţii se face cu ajutorul termometrelor şi higrometrelor. Aveţi grijă ca umiditatea să nu fie prea mare deoarece aceasta le poate provoca probleme pulmonare iar în cazul umidităţii prea scăzute, deshidratarea sau probleme la năpârlire. Este recomandat să folosiţi un substrat care menţine destul de bine umiditatea şi nu dezvoltă uşor mucegaiul, cum ar fi cel de cocos.
Terariul trebuie dotat cu un vas cu apă în care reptila să intre în totalitate (pot rămâne perioade relativ lungi scufundaţi), dar pe lângă aceasta la fel ca în cazul multor altor reptile, aceştia au obiceiul de a defeca în apă, de aceea aceasta trebuie verificată şi schimbată periodic. Vasul cu apă ajută şi la menţinerea umidităţii în terariu şi la năpâlirea reptilei.
|
