|
Clasificare
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Lacertilia, Familia Teiidae, Genul Tupinambis.
Sinonime
Lacerta teguixin LINNAEUS 1758
Seps marmoratus LAURENTI 1768
Laacerta tupinambis LACÉPÈDE 1788
Lacerta monitor LATREILLE 1801
Tupinambis monitor DAUDIN 1802
Monitor meriani BLAINVILLE 1816
Monitor (Tutor) americanus GOLDFUSS 1820
Teius monitor WIED 1824
Tupinambis nigropunctatus SPIX 1825
Monitor teguixin FITZINGER 1826
Podinema teguixin WAGLER 1830
Lacerta Teguixin CUVIER 1831
Teius teguixin GRAY 1838
Salvator nigropunctatus DUMÉRIL & BIBRON 1839
Teius nigropunctatus GRAY 1845
Teius teguexim BATES 1864
Tejus teguexin [sic] DOLLO 1884
Tejus tequexin [sic] COPE 1885
Tupinambis teguixin BOULENGER 1885
Tupinambis nigropunctatus BOULENGER 1885
Tupinambis tegnixin [sic] MÜLLER 1912
Tupinambis teguixin PETERS et al. 1970
Tupinambis teguixin nigropunctatus MÜLLER 1971
Tupinambis teguixin PRESCH 1973
Tupinambis nigropunctatus HOOGMOED & LESCURE 1975
Tupinambis teguixin DUELLMAN, 1978
Tupinambis teguixin CEI, 1993
Tupinambis teguixin DIRKSEN & DE LA RIVA 1999
Subspecii
În prezent există 2 subspecii:
-Tupinambis teguixin teguixin LINNAEUS 1758
-Tupinambis teguixin sebastiani MÜLLER 1968
Nume comun
Golden Tegu, Black Tegu, Colombian Tegu, Common Tegu.
Statut de conservare
Nu este menţionat de Lista Roşie a IUCN dar apare pe Anexa II (B) CITES.
Areal de distribuţie
America de Sud - Panama, Columbia, Venezuela, Insula Margarita, Ecuador, Brazilia, Peru, Trinidad, nordul Argentinei, Uruguay, Bolivia, Guyana, inclusiv Guyana Franceza, Surinam.
Habitat
Pădurile tropicale ale Americii de Sud.
Descriere specie
Tupinambis teguixin a fost descris de Linnaeus în anul 1758, pe lângă alte sinonime cel mai comun fiind Tupinambis nigropunctatus. Exemplarele adulte ating 70-100 cm lungime şi pot depăşi în cazuri excepţionale 8 kg. Este o specie terestră (îşi petrec o mare parte a timpului ascunşi în adăposturi subterane) însă pot fi găsiţi deseori în vegetaţie sau apă, în căutarea hranei. Sunt activi pe timpul zilei şi prezintă un comportament relativ agresiv în comparaţie cu restul membrilor familiei Teiidae. Au un corp robust, membre puternice, cu gheare adaptate pentru săpat, nările sunt situate în vârful botului, limba adânc bifurcată asemănătoare cu a varanilor şi o coadă puternică care reprezintă aproximativ 60% din lungimea totală a corpului şi pe care o folosesc pe post de "armă" pentru a se apăra de prădători. Atunci când se simt ameninţaţi aceştia scot un şuierat puternic şi îşi "umflă" corpul cu aer pentru a intimida adversarul. Culoarea predominantă este negru, cu dungi transversale şi pete galben-aurii. Partea ventrală este de obicei albă, crem sau verzuie iar puii au un colorit mai intens decât adulţii. Speranţa de viaţă este cuprinsă între 15-20 de ani.
Hrănire
În natură aceştia consumă insecte, melci, ouă de păsări şi reptile, peşti, moluşte, amfibieni, reptile, păsări, mamifere mici şi hrană de origine vegetală în cazul adulţilor. Într-un studiu făcut asupra a 70 de exemplare adulte din nord-estul Argentinei s-a constat că stomacul lor conţinea 66,8% materii vegetale, 12.9% nevertebrate şi 20,3% vertebrate. Până la aproximativ 1 an sunt strict carnivori, însă pe măsură ce cresc încep să consume şi hrană de origine vegetală. În captivitate pot fi hrăniţi cu insecte, rozătoare, ouă fierte, carne de pui, căpşuni, mango, banane, papaya, zmeură, mere (fără seminţe). Adulţii trebuie hrăniţi cu atenţie deoarece din cauza sedentarismului pot deveni obezi. Se recomandă suplimentarea hranei cu calciu şi vitamine.
Reproducere
Tupinambis teguixin ajunge la maturitate sexuală în jurul vârstei de 2-3 ani. Masculii tind să fie mai mari decât femelele însă cea mai precisă metodă de sexare este sondarea, facută de către un specialist. În cazul unui grup este recomandat să fie un singur mascul pentru a evita accidentele deşi de multe ori s-au înregistrat cazuri de agresivitate şi în rândul femelelor, în special în perioada de reproducere. Tupinambis tequixin iernează, adăpostindu-se în grupuri, în adăposturi subterane. Pentru stimularea reproducerii în captivitate este recomandată simularea anotimpului rece, prin scăderea temperaturii până la 8 - 10 °C. Iernarea ar trebui să înceapă în septembrie şi să dureze până în martie. În cazul în care recurgeţi la acest procedeu trebuie să vă asiguraţi că înainte ca animalul să intre în iernare trebuie să aibă toată hrana din stomac digerată, de aceea este recomandat ca acesta să nu fie hrănit cu aproximativ 2 săptămâni înainte de a intra în iernare, în caz contrar resturile din stomac putându-i provoca chiar şi moartea. De asemenea este necesar ca substratul să fie de ajuns pentru a-i permite reptilei să îşi sape adăpostul. Începând cu luna aprilie aceştia îşi reiau alimentarea şi intră în sezonul de reproducere. Femela depune aproximativ 30 de ouă, în adăposturi subterane. Acestea incubează în aproximativ 60 - 70 de zile la o temperatură de 30-32°C. Când ies din ouă puii au aproximativ 15-20 cm lungime.
Terariu-amenajare şi necesităţi
Lungimea şi lăţimea terariului sunt mai importante decât înălţimea, 150 cm x 70 cm x 50 cm (L x l x h) fiind suficient pentru a găzdui un exemplar adult. Este o specie diurnă deci este necesară simularea ciclului zi-noapte cu ajutorul unui bec spot care pe lângă lumină să producă şi căldură, lucru ce va ajuta reptila să îşi regleze temperatura corpului. De asemenea este nevoie de o lampă cu raze UVB 5.0, care să ajute la formarea vitaminei D3 în corp şi absorţia calciului în oase.
Temperatura sub bec trebuie să aibă 35-40°C iar în restul terariului 28-30°C, noaptea putând să scadă până la 22°C. Nivelul umidităţii relative a aerului trebuie să varieze între 50-70%.
Ca substrat îl puteţi folosi pe cel de cocos sau amestecuri din pământ şi nisip, deoarece vor permite reptilei să sape şi vor ajuta la o mai bună menţinere a umidităţii. Terariul mai trebuie dotat cu un vas cu apă suficient de mare încât şopârla să poată intra în întregime, apă pe care o veţi schimba zilnic.
|
