|
Clasificare:
Clasa Reptilia, Ordinul Squamata, Subordinul Serpentes (Ophidia), Infraordinul Henophidia (Boidea), Familia Boidae, Subfamilia Pythoninae (sau Familia Pythonidae).
Sinonime:
Python curtus brongersmai STULL, 1938
Python curtus brongersmai COX et al. 1998
Python curtus brongersmai CHAN-ARD et al. 1999
Python brongersmai PAUWELS et al. 2000
Python brongersmai KEOGH, BARKER & SHINE, 2001
Aspidoboa brongersmai HOSER, 2004
Python brongersmai SCHLEIP & O’SHEA, 2010
Subspecii:
Nu are subspecii, iniţial această specie a fost considerată subspecie a speciei Python curtus dar după analize genetice cei trei şerpi au fost catalogaţi ca specii independente. Înainte de noile cercetări denumirile ştiinţifice ale celor trei subspecii erau următoarele:
Python curtus curtus
Python curtus brongersmai
Python curtus breitensteini
Nume comun:
Red blood python, Blood python, Malaysian blood python, Malaysian short-tailed python.
Statut de conservare:
Toţi şerpii din Familia Boidae - Subfamilia Pythonidae sunt înscrişi pe Anexa B - CITES. De asemenea sunt evaluaţi de IUCN ca fiind Least Concern (LC).
Areal de distribuţie:
Aceşti pitoni au cel mai larg areal de distribuţie din tot complexul "Python curtus". Sunt foarte comuni din vestul Malaieziei până în sud-vestul Tailandei, Sumatra şi alte insule indoneziene.
Habitat:
"Blood python" trăieşte în zonele umede din sud-vestul Asiei şi Indoneziei, la altitudini mici, este foarte des întâlnit în orezării, mlaştini, marginea pădurilor tropicale, în locuri foarte slab drenate unde umiditatea este mare în permanenţă.
Descriere:
Denumirea de "blood python" i-a fost atribuită datorită culorii sângerii prezentă pe o mare parte a corpului. Iniţial aceşti şerpi erau consideraţi subspecie a lui Python curtus dar după analize genetice au fost separaţi în specii independente, în acest moment fiind trei specii distincte, Python curtus, Python brongersmai şi Python breitensteini. Dar în continuare toate trei speciile sunt denumite generic "blood python". Python brongersmai este cea mai mare specie dintre cele trei, putând atinge şi chiar să depăşească 2m. Masculii, ca şi la alte specii sunt mai mici decât femelele. Ceea ce face spectaculoasă această specie este grosimea corpului. În greutate pot atinge până la 15-16 kg iar ca grosime chiar şi 15 cm in diametru. Au cap mic în comparaţie cu restul corpului, au un colorit atrăgător cu desene variabile în nuanţe de roşu şi galben-portocaliu până la crem cu puţine sau chiar fără pete negre. Puii nu prezintă colorit roşu, fiind toţi coloraţi în nuanţe de maro dar pe măsură ce cresc culorile se transformă în roşu, roşu-maroniu şi portocaliu. Abdomenul este complet alb iar coada este scurtă şi groasă, motiv pentru care sunt denumiţi "short-tailed python". Au un cap mare, alungit şi destul de lat, bine delimitat de gât. Irisul acestei specii este gri-gălbui, spre deosebire de Pyhton beitensteini care are ochii galben-portocaliu. Deşi sunt cunoscuţi ca fiind destul de agresivi, se pare că doar exemplarele importate au un caracter mai defensiv în timp ce animalele înmultite în captivitate sunt foarte blânde, chiar dacă uneori puii pot fi ceva mai nervoşi. Speranţa de viaţă a acestei specii este de 20-25 ani în cazul unei îngrijiri adecvate.
Hrănire:
Sunt şerpi uşor de hrănit, pofta lor de mâncare îi face să nu refuze nici un fel de şoarece sau şobolan, viu sau congelat. Totuşi trebuie hrăniţi cu atenţie deoarece se îngraşă foarte uşor, cel puţin adulţilor nu trebuie să le dăm să mănânce des şi mult, un şobolan subadult (300gr.) până la adult (500 gr.) la fiecare două săptămâni fiind suficient. Puii se pot hrăni săptămânal cu un şoricel apropiat de grosimea corpului lor. Pentru a avea un şarpe sănătos nu trebuie să exageraţi cu hrănirea. Orice şarpe gras va muri mult mai repede decât unul hrănit mai puţin.
Reproducere:
În primul rând şerpii trebuie să aibă vârsta minimă de trei ani pentru a putea încerca o reproducere. Există crescatori care împerecheaza aceasta specie de la vârsta de 18 luni după ce animalele au fost crescute forţat, hrănindu-le în exces pentru a creşte repede. Dar acele femele vor trăi doar câţiva ani în comparaţie cu cele hrănite normal. Însă interesul financiar face crescătorii să recurgă la astfel de metode. Nu recomandăm asemenea practici.
În concluzie aceşti pitoni pot atinge maturitatea sexuală între 18 luni şi 4 ani, fiind mai mult o problemă de mărime decât de vârstă. Astfel masculii se maturizează pe la lungimea de 100 cm iar femelele la peste 130-140 cm. Sezonul de împerechere începe uzual în noiembrie - decembrie odată cu răcirea la 25°C a terariului şi reducerea perioadei de iluminare zilnice la 8-9 ore (în loc de 12-14 ore pe timpul verii). În acest timp hrănirea animalelor trebuie oprită complet. În jur de 15 decembrie perechea va fi pusă împreună (de obicei masculul se introduce în terariul femelei) şi se va pulveriza apă din când în când în terariu pentru a simula sezonul ploios. Până la 1 martie se ţin animalele la 25°C, urmând ca din acel moment să li se crească temperatura la 28°C şi iluminarea la 12-14 ore iar la o săptămâna de la creşterea temperaturii pot fi hrăniţi normal. Între 6 şi 30 de zile de la ultima împerechere femela va ovula (abdomenul ei se va umfla considerabil).
La aproximativ 14-20 de zile după ovulaţie femela va năpârli şi din acest moment nu va mai fi hrănita deloc. La 24-40 zile dupa năpârlire va depune 12-30 de ouă care pot fi incubate la temperatura de 31-32°C pentru 60-70 zile sau lăsate în terariul femelei, ea având grijă de ouă până la eclozarea puilor. Ouăle au aproximativ 100 grame fiecare. Trebuie specificat că animalele trebuie să fie în stare perfectă de sănătate şi hrănite înainte de intrarea în sezonul de împerechere.
Terariu - amenajare şi necesităţi:
În primul rând fiind un şarpe masiv terariul trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare. Pentru un adult se recomandă un terariu de L 120cm x l 60cm x h 60cm. Pentru o pereche un minim de 150 cm lungime, restul cotelor fiind aceleaşi. Terariul trebuie să conţină un vas de apă mare, suficient ca animalul să poată încapea în întregime pentru că le place să facă baie din când în când. Totuşi dacă un animal stă foarte mult timp în apă înseamnă că este stresat, el practic "se ascunde" în apă. Apa trebuie schimbată zilnic, să fie curată în permanenţă deoarece aceşti şrpi beau mai multă apă decât alte specii, apa proaspătă fiind una din condiţiile necesare pentru ca şarpele dumneavoastră să fie sănătos.
Sunt şerpi din zone mlăştinoase, umiditatea relativă din terariu trebuie să fie de 60-70 % în permanenţă, din acest motiv şi a necesităţii temperaturii constante nu este un şarpe recomandat începătorilor. Dacă umiditatea este mai mare de atât pot dobândi infecţii pulmonare iar dacă este mai mică vor avea probleme la năpârlire. Se ştie că un terariu cu umiditate mare este mai greu de menţinut în condiţiile în care şi ventilaţia trebuie să fie corespunzătoare, altfel animalul va dobândi rapid infecţii pulmonare. În perioada năpârlirii este bine să măriţi umiditatea spre 80% prin pulverizări zilnice.
În privinţa temperaturii s-a constatat că aceşti şerpi sunt destul de sensibili la variaţii ale temperaturii, o temperatură medie de 26-28°C fiind cea mai potrivită pentru ei. În zona caldă temperatura poate să se încadreze în intervalul maxim 30-32°C. Pot tolera şi variaţii puţin mai mari de temperatură dar numai când sunt flămânzi.
Atunci când şerpii au fost hrăniţi de curând temperatura nu trebuie să crească peste 32°C şi nici să scadă sub 26°C. Totuşi nu este recomandat să fie expuşi la temperaturi sub 24°C sau peste 32°C.
|
